O nouă zi, un meci nou: Simona și Sorana surmontează alte obstacole pentru a se califica în sferturi

După ce-am pătimit ieri, încercam cu Adrian să pronosticăm nivelul de dramă din meciul de azi al Simonei. Irina pierduse deja (un meci mohorât, în care nici Bertens, nici norii de pe cer nu s-au clintit). La meciurile Soranei nu mai dăm pronosticuri pentru că am acceptat că tenisul ei are o doză mare de risc incorporat. Încercam, deci, să ne dăm iluzia controlului pronosticând oarecum rezultatul Simonei. Eu am suflat și-n iaurt și m-am pregătit pentru un meci complicat și cu Stosur. Adrian, optimist incurabil, a declarat că nu vom avea nivel de alertă la capitolul melodramă. Însă imediat ne-am împotmolit în a defini ce înseamnă nivel de alertă. Eu am insistat că dacă intră în decisiv, Adrian nu era convins: rezistența lui la stresul scorului e mai ridicată, un decisiv câștigat categoric nu înseamnă neapărat meci stresant. Sloganul lui e ”never say die”, al meu ”frica păzește pepenii”. Am convenit până la urmă că ne vom da seama după meci dacă a fost sau nu dramatic.

Fac o paranteză pentru a mă minuna de faptul că oamenii, chiar dacă au nivel comparabil de cunoștințe și expertiză într-un domeniu, au feluri diferite de a evalua. Scara noastră de valori variază, deci concluziile pe care le tragem despre același lucru pot acoperi un spectru destul de larg. Dacă mă întrebi pe mine, de exemplu, aș zice că meciul de azi al Simonei a fost stresant și dramatic, doar că într-un fel diferit de cel de ieri cu Vinci. Ieri, pentru că italianca s-a apropiat la doar un game de victorie, pericolul a fost fățiș: azi a fost mai insidios, pentru că Stosur i-a suflat setul doi de sub nas pe ultimii metri, după ce, per total, Simona jucase mai bine până atunci. Sorana a trecut și ea prin ceva similar: după ce-a câștigat primul set, l-a pierdut pe al doilea din cauza unui singur break suferit pe ultima sută. Genul ăsta de întâmplare poate fi perceput ca o nedreptate, iar jucătorul care se trezește egalat se poate destabiliza și poate rata startul în setul trei, ceea ce se poate dovedi fatal. Simona era gata-gata să cadă în această capcană, Stosur fiind la două mingi de 3-1 în decisiv. Însă spre deosebire de ieri, când a lăsat lucrurile să degenereze până aproape de final, Simona a pus piciorul în prag din timp azi. Sorana, și mai necruțătoare, a sprintat de la început până la sfârșit în decisiv, încheindu-l cu 6-1.

Ceea ce mă aduce la următoarea idee: niciun meci nu seamănă cu altul, nicio zi nu seamănă cu alta. Și sunt multe feluri de câștiga sau de a pierde. Motivul îl reprezintă în primul rând fluctuațiile specifice tuturor… ființelor vii, dar și faptul că jucătoarele acumulează permanent informații și își updatează softul. Bineînțeles, pot apărea și buguri (accidentări, ieșiri din formă, vreo mâncare mai grea, condiții ciudate de joc etc). Ideea e că, da, în tenis unele lucruri rămân la fel (mă refer la axiomele de ieri sau felul cum aranjează Rafa sticlele), dar multe lucruri se schimbă. Trebuie să observi cu atenție fenomenul ani de-a rândul, să și joci dacă poți, pentru a începe să discerni între ce e imuabil și temporar. Și chiar și atunci vei fi surprins periodic. Cineva se mira la comentarii cum de Simona a trecut cu 1 și 3 de Vinci în 2014 în finală la București și ieri s-a chinuit în focurile iadului s-o bată. Lucrurile se schimbă de la o zi la alta, d-apoi la distanță de aproape trei ani! Din acest motiv, înainte să consider H2H-urile ca factor de influență într-un meci, mă uit în primul rând la datele când s-au jucat meciurile și la suprafețe. O victorie de acum trei ani, oricât de categorică, nu mai are nicio influență azi.

De aceea tot auzim clișeul ăsta, cum că nu există meci ușor în tenis. Adversarele se upgradează continuu, fac ajustări, învață din meciurile precedente. Este un fel de cursă a înarmărilor: cine poate să vină cu soluții mai bune la problemele din meciul anterior. Stosur pierduse contra Simonei la Miami și anul trecut la Madrid (rău), dar victoria de la Roland Garros, cu tot ajutorul primit de la mama natură, trebuie să fi atârnat greu în nivelul ei de încredere. În plus, meciurile de tenis pot lua turnuri neobișnuite și-ți pot scăpa din mână dintr-un singur moment de neatenție. Sunt în această privință ca avalanșele sau incendiile: pot degenera foarte repede.

Și Simona și Sorana au câștigat azi pentru că au gestionat din mers bine crizele apărute în setul doi. Puteau foarte bine să piardă amândouă? Da, cum să nu. Dar nu au pierdut; pentru că au simțit că pot câștiga, că nivelul adversarelor nu era peste al lor și au ajustat din mers ce nu mergea.

https://twitter.com/MutuaMadridOpen/status/862387189140922368

Nici de aici încolo parcursul lor nu va fi lipsit de pericole. Simona se întâlnește în premieră cu Coco Vanderweghe. Prima întâlnire e mereu problematică, iar Coco este o jucătoare cu un stil de joc violent și personalitate abrazivă, care nu face nimic cu jumătate de gură. Simona va trebui să intre cu ochii-n patru și să se țină zdravăn pe picioare. Strong on the legs, cum îi place ei să zică, pentru că ce va veni de dincolo de fileu va avea două viteze: tare și foarte tare. Și Sorana va avea o provocare similară, în persoana altei jucătoare de forță, care mai e și într-o formă bună anul acesta: Kiki Mladenovic, care a expediat-o pe tânăra compatrioată Dodin fără prea mari discuții. Sorana și-a apărat deja rezultatul de anul trecut, dar sper că acest lucru nu-i va diminua ambiția de a-i face zile fripte franțuzoaicei. Cât despre Simona, de-abia de acum se strânge șurubul.

| Fotografii: Jimmie48Photography