Nu mă puteți atinge: Djokovic arată distanța dintre el și pluton, îl pierde pe drum pe Murray. Rafa se oprește cu Tsonga
Camelia Butuligă | 17 octombrie 2015Novak Djokovic își continuă dansul prin China și a bifat a 15-a victorie la rând în circuit, demolându-l fără milă pe Andy Murray, într-un meci atipic de dezechilibrat pentru o întâlnire între numărul 1 și numărul 2 mondial. La rândul său, Rafa Nadal s-a oprit în fața lui Tsonga într-un meci mult mai spectaculos, dar Rafa are destule motive de optimism după parcursul la Shanghai
Să o luăm metodic, de la sfârșit. Djokovic nu i-a dat nicio șansă lui Murray și totul a început cu serviciul unu, unde au avut procente de reușită foarte diferite în primul set: Novak în jur de 80%, Andy în jur de 40%. Novak a declarat că acest lucru i-a permis să se relaxeze și să ”joace liber” din spatele terenului și cu toții știm ce înseamnă asta: o eficiență necruțătoare și senzația că îi citea gândurile bietului Murray. A fost tot timpul cu un pas înaintea lui, și la propriu, și la figurat. Retururile care îi aterizau lui Murray în picioare l-au țintuit pe acesta în spatele terenului și l-au pus încă de la începutul schimburilor în defensivă. Andy s-a chinuit tot meciul, fără succes, să intre în joc de pe poziții egale.
În interviul de după meci, Novak a fost întrebat despre finala pierdută de la Montreal și ce ajustări tactice a făcut azi. Djokovic a menționat jocul agresiv al lui Andy de atunci și a spus că azi a încercat să fie el cel agresiv primul. Miles Maclagan, fostul antrenor al lui Murray care a comentat în studio pentru Sky, a remarcat un aspect pe cât de interesant pe atât de periculos la jocul lui Novak Djokovic. ”În tenis, totul se bazează pe cât timp ai să lovești. Toți arătăm bine când avem suficient timp să ne pregătim și să ajungem la minge. De aceea e simplu să lovești când antrenorul îți dă mingi din coș. Dar când ești în mișcare, când alergi, atunci devine dificil. Iar Novak se pricepe de minune să-ți ia timpul.” Unul din mijloace a fost returul, altul a fost felul în care a urcat la fileu, de multe ori cu mare siguranță. Cel mai frumos punct al meciului a fost alcătuit din niște voleuri senzaționale din partea ambilor. M-a uluit cât de sigur pe el a fost Novak. Nu numai voleurile în sine, dar poziționarea, loviturile pe care urcă, momentele alese. Nu mai pare stânjenit, nu mai este prins pe picior greșit. Boris Becker poate fi mândru: l-a învățat pe Djokovic cum să fie un jucător competent nu doar din spatele terenului.
Asta este un pic înspăimântător pentru că fileul era ultima frontieră, ultimul argument, singura slăbiciune dintr-un joc altminteri inexpugnabil. ”Da, dar nu știe să voleeze, e un fel de Sharapova la fileu”. EI bine, din ce-am văzut azi, Novak a cucerit și această ultimă redută. L-a dezmembrat pe Murray, care era cam singurul din top 10, alături de Wawrinka, care putea fi o amenințare pe termen lung. Ce urmează? „Cine-l poate bate?” se întrebau cam dezumflați comentatorii britanici. Răspunsul a fost „Dacă joacă așa…Și nici nu este la maxim, pare să mai aibă o viteză pe care nu o folosește.”
Mâine cel care își va încerca și el puterile contra mașinii perfecte de tenis care a devenit Novak Djokovic este mult prea umanul Jo-Wilfried Tsonga. M-a atenționat un comentator la articolul meu de ieri că l-am judecat prea aspru pe Jo când am scris că e predispus la ”sincope mentale” pe teren. Dacă nici un set pierdut la 0 după ce-l câștigi pe primul nu e sincopă, atunci nu știu ce poate fi. Contra lui Rafa azi, Jo a făcut un meci tipic pentru el: a alternat momentele geniale și momentele când a dispărut. Este problema lui cea mai mai mare, dar nu numai a lui: incapacitatea de a menține focusul pe parcursul întregului meci fără întreruperi.
Tactic, a fost un meci tipic pentru ambii, ceea ce l-a făcut foarte plăcut de privit. Jo a servit tare și a atacat, deseori urcând și la fileu. Rafa a alternat schemele de procentaj cu momente geniale când a transformat defensiva în ofensivă. A stat tare pe pozitii mai ales în momentele delicate (Jo s-a cam chinuit să fructifice mingile de break) și a tragetat reverul lui Tsonga, chestie care a funcționat până când n-a mai funcționat. Jo a luat până la urmă breakul la 2-2 în primul set cu un passing de rever senzațional în lung de linie lovit din afara terenului, după ce irosise șansele anterioare cu niște retururi de rever greșite.
Într-adevăr, deznodământul a fost un mister până la 5-5 în decisiv. Ultimele două gameuri au avut niște momente cruciale, care au decis câștigătorul. Primul moment crucial a fost dubla greșeală pe care Rafa a făcut-o la 30-15, prima din tot meciul. Apoi Tsonga a lovit un forehand absolut ucigător în lung de linie, ca răspuns la un forehand invers al lui Nadal. Nu era prima dată în meci când Rafa era pedepsit pentru își lăsa deschisă partea stângă a terenului. Iar mingea de break a fost pierdută la mustață, când un voleu dificil de sub fileu lovit de Rafa a prins banda. Putem spune că winnerul de forehand al lui Jo a fost câștigat cinsit și venirea lui Rafa la fielu a fost curajoasă – acel voleu era foarte dificil și oricine îl putea greși. Dar dubla aceea spune mult despre îndoielile lui Rafa. Dubla aceea a fost un cadou care pe vremuri n-ar fi existat.
În ultimul game, Tsonga a servit curajos și a jucat un punct absolut genial în care s-a aruncat după un voleu, extaziindu-i pe spectatori. Însă Rafa nu și-a făcut nicio favoare greșind un forehand în fileu (reacția lui a fost teribil de expresivă – pur și simplu s-a plesnit peste frunte) și trimițând un rever amorțit tot în fileu la mingea de meci. Trebuie să fac o paranteză aici și să spun, așa, for the record, ce nenatural este să vezi o dreaptă a lui Nadal aterizând în fileu. Asta spune multe despre cât de puține drepte a dat de-a lungul timpului în fileu dacă atunci când se întâmplă se trezești că îți îngustezi ochii nedumerit de parcă ai văzut ceva neregulamentar și aștepți să intervină arbitrul.
Concluzii? Aceste două săptămâni în Asia au fost un succes pentru Rafa, fără îndoială. Însă la linia de sosire, mai sunt îndoieli. O dublă ici, un fileu dincolo. Însă per total, e clar că este pe care să-și recapete încrederea în deciziile lui pe teren. Ar fi păcat să fie altfel, pentru că Rafael Nadal este un jucător care înțelege tenisul. Felul în care se mișcă, în care termină punctele, instinctul infailibil pe care il are pentru minge, chestiile astea sunt evidente imediat. Locul lui e pe teren, adulmecând următorul pas și mișcându-se sprințar către lovitura decisivă.
Cât despre Jo, el reintră de luni în top 10 pentru prima oară din 2014. Premiul pentru această performanță este o întâlnire mâine cu Novak Djokovic. Jo are o singură opțiune: să joace ireproșabil, de la început până la sfârșit, să servească imparabil și să lovească prin Novak. Orice altceva va fi insuficient.
„How good was that?' Brilliant from #Tsonga as he stuns #Nadal to break for 3-2 first set. #ATP http://t.co/IaGUffEFHj
— TennisTV (@TennisTV) October 17, 2015
Dat dive volley tho. pic.twitter.com/qPYsTBruzK
— René Denfeld (@Renestance) October 17, 2015
Kerber și Radwanska, aproape de Singapore
Doar o singură victorie le mai desparte pe cele două de Turneul Campioanelor, o victorie care le poate aduce și un titlu: Angelique s-a calificat în finala de la Hong Kong, iar Agnieszka, în cea de la Tianjin. Chiar și dacă nu ar câștiga finalele de mâine (cu Jankovic, respectiv Kovinic), Kerber și Radwanska sunt oricum cu un picior la WTA Finals. Ceea ce înseamnă că ultimele două locuri din complicata Race to Singapore vor fi decise la Moscova, între Pennetta, Safarova (cele care le ocupă acum), Suarez Navarro și Pliskova. Învinsă azi de Jankovic, Venus Williams își vede oprită cursa și nu mai poate fi decât cel mult rezervă în Singapore. Calculele complete sunt pe site-ul WTA.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română
