Novak trimite bezele către trofeul de la Roland Garros, dar admite: “Nu sunt de neatins!”. Cum s-ar traduce asta?
Adrian Țoca | 10 martie 2012Novak trimite bezele către trofeul de la Roland Garros, dar admite: “Nu sunt de neatins!”. Cum s-ar traduce asta?
Novak Djokovic şi fanii lui Roger Federer au, în sfârşit, ceva în comun. Dintr-un an 2011 atât de bogat pentru primul şi atât de frustrant pentru cei din a doua categorie, ambele părţi au acelaşi moment drept “amintirea preferată de la Roland Garros”.
Ironic e că sârbul, care domină tenisul masculin de mai bine de un an, a declarat că înfrângerea lui suferită în faţa lui Roger Federer în semifinalele Roland Garros din 2011 reprezintă, în egală măsură, cel mai greu eşec al anului precedent, dar şi amintirea preferată de la Roland Garros. “Deşi a fost primul eşec al anului pentru mine, a fost unul greu de înghiţit. El a fost jucătorul mai bun din acea zi, iar eu n-am fost deloc dezamăgit cu evoluţia mea, n-am jucat defensiv. Chiar şi aşa, a fost o dezamăgire, pentru că îmi doream mult să joc prima mea finală la Paris”, a spus Nole despre un meci aflat pe primul loc în clasamentul Treizecizero.ro al celor mai frumoase meciuri ale anului trecut.
Revenind la lucruri mai serioase, Novak a admis, într-o declaraţie plină de politeţuri, că obiectivele sale majore în 2012 sunt Slam-urile şi, îndeosebi, Roland Garros, singurul trofeu de Slam care îi lipseşte din colecţie, turneu la care n-a ajuns niciodată în finală: “Am avut câteva sezoane bune la Paris, îmi place mult să joc acolo, sper ca anul acesta să fac un pas înainte acolo. Sunt conştient că sunt aşteptări mari de la mine, ca de la oricare alt jucător de top, sunt conştient că se vorbeşte mult despre mine şi despre posibilitatea de a deţine toate Slam-urile, dar nu poţi decât să accepţi presiunea, să te bucuri de atenţia primită, să rămâi focusat şi să dai tot ce ai pe teren”.
“Cred că atitudinea potrivită este să încerci mereu să fii în grupul jucătorilor care atacă fiecare titlu, cei care vânează trofeele şi cei care înţeleg că turneele, deşi în aceeaşi locaţie, sunt diferite de la an la an. Ca atare, vorbim de un alt trofeu. Nu mă simt ca şi cum am ceva de apărat. Nu am venit la Indian Wells ca şi “campion care-şi apără trofeul”, pentru că nu vreau să am în minte o abordare defensivă. E important să fii agresorul şi nu cel care se apără“.
Care e înţelesul declaraţiilor lui Novak?
Nole a vorbit şi despre condiţiile în care se joacă la Indian Wells, după discuţiile recente legate de rapiditatea suprafeţelor de joc: “Aici terenurile sunt un pic mai slow, aşa cum îmi plac mie, se potrivesc cu stilul meu de joc. Mă simt bine la Indian Wells, am trecut deja peste înfrângerea de la Dubai, atunci a fost o zi în care n-am jucat prea grozav, dar am trecut deja peste moment, am alte turnee importante la care mă concentrez”.
“Nu mă consider pe acoperişul lumii, de neatins sau de neînvins. Nici nu intră în discuţie aşa ceva. Dar sunt tare mândru de consistenţa mea din ultimul an”, a mai spus liderul mondial.
Traducerea tuturor acestor declaraţii, altminteri pline de bun simţ, ar fi cam aşa:
– pe sârb nu îl afectează o înfrângere ici sau colo, mai ales când ea apare în turnee de o importanţă mai mică;
– nu mai are aceeaşi motivaţie de a câştiga toate turneele, de a realiza o nouă serie de victorii precum cea de anul trecut;
– mizele lui principale sunt acum Slam-urile; după ce a câştigat toate celelalte Slam-uri, îl interesează în mod deosebit Roland Garros;
– nu îl influenţează câtuşi de puţin presiunea pusă pe el, nu vă aşteptaţi să îl afecteze asta.
Ar putea fi profilul noului Nole, în varianta 2012: un jucător conştient de forţa şi de realizările lui, care nu mai e atât de interesat să dovedească neapărat la fiecare turneu că este cel mai bun, dar care îşi alege cu grijă priorităţile şi momentele în care să accelereze. Ceea ce ar putea să-l transforme într-un jucător şi mai complet decât l-am văzut în 2011.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română