Novak Djokovic revine, își asigură locul 1 la final de an și un nou record impresionant: șapte sezoane ca lider!
Treizecizero | 6 noiembrie 2021Djokovic și-a asigurat, odată cu calificarea în finala Mastersului de la Paris, locul 1 la final de sezon. Este a șaptea oară în cariera lui când este lider ATP la încheierea unui an competițional, ceea ce îl desprinde de Pete Sampras, cu care împărțea până azi acest record.
Djokovic vs Medvedev va fi finala la Paris, reeditarea finalei US Open.
Novak a avut nevoie de o pauză prelungită pentru a se aduna după efortul fizic și, mai ales, emoțional presupus de cursa lui memorabilă din acest an către Marele Slam, cursă oprită în finala US Open. Dar, odată întors pe teren, sârbul n-a avut nevoie de prea mult timp ca să stabilească un alt record istoric. Djokovic și-a asigurat, odată cu calificarea în finala Mastersului de la Paris (3-6, 6-0, 7-6 cu Hubert Hurkacz), locul 1 la final de sezon.
Este a șaptea oară în cariera lui când este lider ATP la încheierea unui an competițional (2011, 2012, 2014, 2015, 2018, 2020 și 2021), ceea ce îl desprinde de Pete Sampras, cu care împărțea până azi acest record.
Djokovic a recunoscut mereu că recordurile sunt importante pentru el, și e de presupus că nu s-ar mai fi întors pe teren în acest sezon dacă locul 1 ar fi fost deja asigurat. Dar presiunea pusă de Daniil Medvedev, care avea în continuare o șansă de a-l depăși pe sârb, i-a grăbit întoarcea lui Novak, care a sărit peste Indian Wells și nu a mai jucat de la începutul lui septembrie.
La Paris, a trecut cu set pierdut în primul meci de Marton Fucsovic, a beneficiat apoi de retragerea lui Gael Monfils și a returnat excelent în sfertul cu Taylor Fritz. În semifinala cu Hubert Hurkacz, lucrurile n-au fost deloc ușoare, iar meciul a stat în dubiu până în ultima secundă, cum îi șade bine unei confruntări cu o astfel de miză pe masă. Polonezul, care și-a asigurat recent calificarea în premieră la ATP Finals, a luat primul set și a revenit apoi, după un bagel în al doilea, de la 1-4 în decisiv. La 4-5, Hurkacz a salvat și o minge de meci și a acoperit excelent terenul, punându-i probleme constant lui Djokovic. În tiebreak, Hubert a avut jumătățile lui de șanse, inclusiv un mini-break timpuriu, dar erorile în câteva puncte gândite altminteri corect l-au costat în final.
Cele mai multe sezoane încheiate pe locul 1
Novak Djokovic – 7
Pete Sampras – 6
Roger Federer, Rafael Nadal, Jimmy Connors – 5
John McEnroe, Ivan Lendl – 4
La 10 ani de când a reușit prima dată să termine un sezon pe primul loc, Djokovic e încă în fruntea tenisului masculin; ar fi fost și nedrept să fie altfel la finalul unui astfel de sezon, pe parcursul căruia Novak a arătat, în multe ocazii, invincibil și pe parcursul căruia a câștigat trei Slamuri și a pierdut doar două obiective importante: medalia olimpică și titlul la US Open.
Paradoxal, Djokovic încă n-are un titlu de Masters anul acesta – una dintre competițiile lui preferate; va avea ocazia să îl câștige în finala de duminică, în care-l așteaptă din nou Daniil Medvedev, în ceea ce va fi o reeditare mult-așteptată a finalei de la US Open. Medvedev a trecut cu o evoluție impresionantă de Zverev, 6-2, 6-2, calificându-se astfel în a doua sa finală consecutivă la Paris.
A fost o săptămână frumoasă la Paris, cu o serie de momente captivante. Meciul dintre Dominik Koepfer și Andy Murray, de exemplu, în care germanul a condus cu 6-4, 5-3, dar a ajuns apoi în situația de a salva mingi de meci; și a salvat șapte la număr, înainte de a reveni și câștiga în trei ore cu veteranul britanic ce încă întârzie să lege o serie de rezultate la îndemâna potențialului său. Sau primul duel dintre Carlos Alcaraz (18) și Jannik Sinner (20), doi jucători care se vor revedea, probabil, în finale de Grand Slam, câștigat de spaniol, numai pentru ca apoi Alcaraz să învețe pe propria piele cum e să joace contra unui public atât de fierbinte precum cel de la Paris, în duelul pierdut cu revelația săptămânii, Hugo Gaston. Francezul care s-a făcut anunțat, cu tot cu jocul lui neconvențional, la RG2020, a reușit un alt traseu excelent, ridicând publicul în picioare cu execuțiile lui nonșalante, spiritul de luptă, alegerile imprevizibile și defensiva agasantă pentru orice oponent. Până la urmă, i-a găsit ac de cojoc Daniil Medvedev (cel care are câteva idei despre genul acesta de tenis), dar nu înainte ca recentul campion de la US Open să sufere și el serios, având de salvat trei mingi de set în primul.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română