Novak Djokovic pierde la revenire, Zverev e în cădere, Delpo și Federer continuă seriile de victorii
Radu Marina | 12 martie 2018La primul meci după operația minoră suferită la începutul lunii februarie, Novak Djokovic a pierdut în trei seturi, 6-7, 6-4, 1-6, la japonezul Taro Daniel. Novak pleacă de la Indian Wells cu mai multe întrebări decât răspunsuri.
Când Novak Djokovic a anunțat săptămâna trecută că va participa la Indian Wells, nu puțini au fost cei care au privit cu scepticism revenirea sârbului, considerând-o grăbită. Deși trecuse abia o lună de la operația suferită la cotul drept, Nole a hotărât să joace, spunând că perioada de refacere a mers bine, durerile au dispărut, veștile de la medici sunt pozitive și se simte pregătit. A ținut cont și că era vorba de Indian Wells, loc în care întotdeauna s-a simțit bine, a dominat și a câștigat de cinci ori. Părea contextul potrivit pentru o revenire, fie și una cu așteptări reținute. Miza era să vadă cum se simte după operație, să-și recapete ritmul și încrederea, urmând ca apoi să înceapă să construiască.
Doar că, din nou, planul și așteptările sârbului nu s-au nimerit cu realitatea din teren. Rezultatul împrăștie și mai multe dubii în ce-l privește. “M-am simțit bine să fiu din nou în competiție așa de repede după o intervenție chirurgicală. Dar, în același timp, nu m-am simțit deloc bine pe teren. M-am simțit ca și cum aș fi jucat primul meu meci în circuit. A fost foarte ciudat. Adică m-am simțit ca și cum nu aș fi avut deloc ritm”, a spus Novak la conferința de după meci, evitând, în același timp, să dea orice fel de detaliu suplimentar despre operație.
Dacă ținem cont de faptul că Djokovic nu a avut niciodată în carieră o pauză așa de mare cum a fost cea de anul trecut, prelungită oarecum anul acesta, nu e surprinzător că nu se simte bine. Revenirile nu sunt ușoare pentru nimeni, dar experiența în astfel de situații poate ajuta destul de mult. La Djokovic nu a fost cazul, iar asta s-a văzut atât la Australian Open, când a continuat să joace agravându-și accidentarea, cât și aici la Indian Wells: “A fost o luptă interioară în care m-am gândit dacă sunt sau nu pregătit. Chiar dacă nu am avut dureri, încă m-am gândit la asta, știind câte am pătimit și câte am tras mai bine de doi ani”.
Toate acele dubii interne au fost agravate de eșecul de a servi cu succes pentru primul set, atunci când s-a aflat în poziția de a o face. Spre creditul lui, Daniel a sesizat oportunitatea și a fost mai agresiv, ducând setul în tiebreak, unde s-a impus. Djokovic a consumat apoi resurse în plus ca să egaleze meciul în setul al doilea, ceea ce l-a lăsat epuizat în decisiv. A fost ceva ce nu vezi în fiecare zi: Novak renunțând să mai alerge la mingi care treceau pe lângă el. Cu reverul, arma lui de bază, împrăștiind erori (32 de neforțate de pe această parte, peste 60 în total), restul jocului său a simțit efectele.
"The Djokovic I know is like the Djokovic I have seen on TV, and he never misses a ball. He puts the ball wherever he wants. Today, obviously he was missing a lot of balls, but, I mean, even then you still have to beat him." – Taro Daniel after his upset
— Christopher Clarey (@christophclarey) March 11, 2018
Sascha Zverev continuă să sufere înfrângeri care mai de care mai dezamăgitoare. După eliminarea de la Australian Open, unde a pierdut în turul trei în fața lui Hyeon Chung (a avut 2-1, dar a dispărut în ultimele două seturi) a urmat o altă înfrângere la Rotterdam în turul doi și o semifinală la Acapulco, în care a pierdut clar la Delpo. Acum e învins iar devreme, 5-7, 7-5, 4-6 cu Joao Sousa în turul doi, după ce a condus cu 5-2 în primul set și 4-1 în decisiv. Asta, deși spunea la începutul săptămânii că se simte foarte bine și că pentru el abia acum începe sezonul.
De altfel, declarațiile lui recente și atitudinea afișată au ridicat sprâncene, iar ceea ce ajunge acum la public dinspre Zverev e ceea ce oamenii din tenis începuseră să simtă de ceva vreme. Printre altele, Zverev a spus că Roger Federer i-a dat câteva sfaturi recent, punctând el că elvețianul știe că nu va juca pentru totdeauna, iar prin sfaturile pe care i le dă vrea să se asigure că “tenisul rămâne pe mâini bune, la cel mai înalt nivel”. Apoi, într-o altă declarație la limita entuziasmului, spunea că are deja două turnee Masters, deci știe ce trebuie făcut pentru a câștiga turnee majore, știe ce trebuie să facă pentru a învinge jucători mari în turnee mari: ,,I-am bătut pe Novak și Roger în finale de Masters. Rezultatele în Slamuri vor veni, nu mă îngrijorez. În Australia am jucat foarte bine, dar am pierdut în fața unui Chung care a jucat fenomenal. În afară de mine, nimeni nu i-a mai cedat set, până când a fost învins în semifinale.”
Peste toate astea s-a adăugat controversa cu Juan Carlos Ferrero, despre care a vorbit în public în termeni nu tocmai elogioși după ce a pus punct colaborării lor. Ferrero, fost lider mondial și un tip cu o imagine impecabilă în tur, a răspuns, punctând că i-a cerut lui Zverev mai mult respect, anume să nu mai întârzie la antrenamente.
*
Nou în 30-0 Shop
Albumul foto „Simona de păstrat” – cele mai bune momente din cariera liderului mondial – se întoarce în ediția a doua! Primul tiraj s-a epuizat, așa că am pregătit un al doilea tipar. Și, în spiritul locului, am pregătit și câteva bunătăți extra 🙂
Noua ediție vine cu:
– conținut nou;
– 16 pagini în plus. Sunt 160 în total acum;
– o copertă modificată, cu imaginea care a făcut înconjurul lumii după victoria cu Kerber;
– imagini de la Australian Open, cu ipostazele care definesc traseul eroic al Simonei la Melbourne: accidentarea din turul 1, meciul epic cu Lauren Davis, drama cu Kerber sau finala ireală cu Wozniacki.
– cu toate astea, prețul nu se modifică: rămâne același ca la prima ediție!
Albumul este disponibil ÎN STOC, asta înseamnă că ajunge la voi foarte repede după plasarea comenzii. Ia-ți unul de AICI.
***
Ce altceva e de reținut din primele zile de la Indian Wells:
– Roger Federer a început cu dreptul apărarea titlului, după un meci care s-a întins pe două zile din cauza ploii. N-a fost cea mai convingătoare evoluție a elvețianului din an, dar fanii lui se vor bucura că Federer a egalat H2H-ul cu Federico Delbonis, în fața căruia pierdea în acel 2013 greu pentru RF. Delbonis a arătat iar că joacă fără teamă cu Roger. Elvețianul a ajuns la 13 meciuri fără înfrângere.
– Juan Martin Del Potro duce seria de victorii la șase, după titlul câștigat la Acapulco și e de urmărit ce va face în continuare. Până acum pare că a luat lucrurile de unde le-a lăsat la Acapulco: 6-2, 6-1 cu promițătorul Alex De Minaur în mai puțin de o oră.
– Victorii românești la dublu. Horia Tecău și Jean-Julien Roger au și ei o serie a lor. Horia și Juls sunt în turul doi după 7-6, 6-4 cu Harrison/Mirnyi, ajungând astfel la cinci victorii la rând după ce au câștigat titlul la Dubai. Monica Niculescu și Andrea Hlavackova sunt, la rândul lor, în sferturi la dublu feminin.
– Pe lângă Zverev, alt nume important care traversează o perioadă alambicată e Grigor Dimitrov, învins acum de Fernando Verdasco. Gif-ul acesta exemplifică bine ultimele săptămâni ale lui Grig.
https://twitter.com/TennisTV/status/972773122855202817
– Kvitova s-a oprit. Apropo de serii, cea a Petrei Kvitova s-a încheiat. Petra câștigase 14 meciuri la rând (și titluri la St.Petersburg și Doha), dar după ce a extras cumva o victorie în primul tur, s-a înclinat în fața excelentei Amanda Anisimova.
– A fost și este un turneu bun pentru tineri și foarte tineri. Chiar dacă a pierdut cu Raonic, canadianul Felix Auger-Aliassime a sărbătorit prima victorie în tur și într-un Masters. Ceva mai experimentații Fritz, Chung, Medvedev sau Coric continuă, însă.
La fete, afară de Anisimova și Dolehide, Sofia Zhuk (18 ani) este un alt nume care a atras atenția. Ea joacă azi în turul trei, după victorii cu Cornet și Rybarikova, și o va întâlni pe Danielle Collins. Vondrousova, Sakkari continuă de asemenea, iar Sacha Vickery s-a oprit învinsă de Naomi Osaka, asta după ce o eliminase spectaculos pe Garbine Muguruza, cu o revenire pe care să o țină minte. Osaka și Sakkari se vor lupta pentru un loc în sferturi de pe un segment de tablou unde erau la început de turneu Muguruza, Sharapova, Radwanska și Vandeweghe.
Și altele, în imagini:
Back to back Masters 1000 wins for @marcosbaghdatis since 2014.
The Cypriot takes out the in-form Schwartzman 7-5 6-4.#BNPPO18 pic.twitter.com/ZcvBON1EYe
— Tennis TV (@TennisTV) March 12, 2018
Lovely moment at the net between @milosraonic and Felix Auger-Aliassime as the elder Canadian wins the battle against the rising star 6-4 6-4.#BNPPO18 pic.twitter.com/29XrGrQXrk
— Tennis TV (@TennisTV) March 12, 2018
That @tarodaniel93 forehand is punishing today!#BNPPO18 pic.twitter.com/6AmsD6JAhb
— Tennis TV (@TennisTV) March 11, 2018
Worthy of all the celebrations!@Gael_Monfils saves match point en route to epic win over Isner 6-7(5) 7-6(3) 7-5.#BNPPO18 pic.twitter.com/Y3DPfu4tzM
— Tennis TV (@TennisTV) March 11, 2018
How did @joaosousa30 get this back!?
Incredible tennis!#BNPPO18 pic.twitter.com/w55Simtef6
— Tennis TV (@TennisTV) March 12, 2018
The Moth Whisperer.#BNPPO18 pic.twitter.com/LTKJkesQp0
— Tennis TV (@TennisTV) March 12, 2018
❤︎❤︎❤︎@delpotrojuan #BNPPO18 pic.twitter.com/xRwV01qiNN
— Tennis TV (@TennisTV) March 12, 2018
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română