Fast
Nole VIII

Novak Djokovic! Nole se clatină, dar nu cade! Câștigă Australian Open a 8-a oară

Treizecizero | 2 februarie 2020

Novak Djokovic a câștigat pentru a opta oară Australian Open, îmbunătățindu-și propriul record, după o victorie în finala cu Dominic Thiem.

Djokovic ajunge astfel la 17 titluri de Grand Slam, al treilea în ierarhia all-time, apropiindu-se de rivalii săi Roger Federer (20) și Rafael Nadal (19), cursa dintre cei trei anunțându-se spectaculoasă în restul anului .

Novak revine pe primul loc în lume începând de mâine.

Celelalte titluri ale lui Nole la Melbourne au venit în 2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016 și 2019.

Dominic Thiem pierde a treia sa finală de Grand Slam, precedentele două fiind jucate în ultimii doi ani la Roland Garros.

Citește cronica meciului AICI.

Djokovic a început la un nivel înalt finala, desprinzându-se rapid la 4-1 cu clasicul lui tenis-playstation, mai agresiv decât de obicei, mixând această tactică cu câteva scurte menite să-l nu-i dea ritm austriacului. Dar Thiem a recuperat break-ul curând, ceea ce a avut un impact pe planul de joc al sârbului. Domi n-a putut să mențină serviciul și Djokovic a luat primul set, însă cumva meciul își schimbase direcția: scurte sârbului n-au mai funcționat, au început să apară erorile în jocul lui, iar Thiem s-a dus cu un break în față.

Totuși, și austriacul și-a pierdut concentrarea, iar la 4-4, meciul părea că e în racheta lui Djokovic. Sârbul a fost neobișnuit de tensionat pe serviciul următor, iar două time violations în câteva minute l-au costat rău. Thiem a dus setul la capăt cu un serviciu solid, dar, mai grav pentru Djokovic, sârbul a pierdut complet filmul în minutele următoare. A fost începutul unei serii de șase game-uri la rând pentru Thiem, care a rupt echilibrul astfel, urcând la 2-1 la seturi pe tabelă.

Dar nu era nici pe departe gata. Un game neîngrijit al lui Thiem a fost suficient ca Nole să revină și să ia setul patru.

Cu energia refăcută, Djokovic a făcut primul break și în decisiv, rezistând apoi cu bine până la final, încoronându-se a opta oară campion, aproape de miezul nopții la Melbourne.

https://twitter.com/AustralianOpen/status/1223964706047610882?s=20
https://twitter.com/AustralianOpen/status/1223967995690725377?s=20
https://twitter.com/AustralianOpen/status/1223976718505074688?s=20
https://twitter.com/AustralianOpen/status/1223957814546173962?s=20
https://twitter.com/AustralianOpen/status/1223951805509328899?s=20
https://twitter.com/doublefault28/status/1223957229801484289?s=20
https://twitter.com/MattRacquet/status/1223980491180634113?s=20