Novak Djokovic este noul campion de la Roland-Garros! Cu o revenire de la 0-2 la seturi, Nole ajunge la 19 titluri de Slam!

Novak Djokovic a câștigat ediția 2021 a Roland-Garros, după o victorie în cinci seturi cu Stefanos Tsitsipas. Novak a revenit după pierderea primelor două seturi, în drum spre o victorie cu 6-7, 2-6, 6-3, 6-2, 6-4, în mai bine de patru ore.

Este titlul de Grand Slam cu numărul 19 pentru Djokovic și al doilea pe care îl câștigă la Paris.

Djokovic devine primul jucător din era open care câștigă toate turneele de Grand Slam de cel puțin două ori. Singurii doi jucători care au mai reușit această performanță sunt Roy Emerson și Rod Laver.

A fost a șasea revenire de la 0-2 la seturi într-o finală de Grand Slam în Era Open. Cinci dintre acestea s-au petrecut la Roland Garros.

Tsitsipas a început explicabil timorat în prima lui finală de Slam, dar a supraviețuit unor mingi de break în chiar primul game. După 10 servicii consecutive ținute de cei doi, grecul, care a ratat o minge de set la 5-4, și-a pierdut serviciul imediat după. Dar într-un moment în care Djokovic părea că preia controlul, sârbul a intrat într-o perioadă complicată: a făcut un game slab pe serviciu, pierzându-l, și s-a văzut rapid condus cu 4-0 în tiebreak.

A urmat însă o luptă faină și intensă: Djokovic a întors de la 2-5 la minge de set, Tsitsipas a salvat-o și a fugit cu setul oarecum neașteptat. Asta a declanșat o perioadă uscată de-a dreptul pentru Nole, care a traversat un mic deșert în setul al doilea. A părut epuizat și consumat, poate efectele maratonului cu Nadal din semifinale, s-a deplasat greoi și Tsitsipas a sprintat cu setul, 6-2.

Era 2-0 la seturi pentru grec și se profila o surpriză uriașă. Dar greul abia începea pentru Tsitsipas și era previzibil că Djokovic nu se va preda ușor. Era suficient un break ca meciul să se întoarcă, iar Tsitsipas, care jucase fără vreo presiune și fără nimic de pierdut până atunci, să simtă un alt tip de încărcătură.

Și exact asta s-a întâmplat: cel mai greu a fost pentru Djokovic să facă primul break în setul al treilea, pe care l-a reușit la a cincea șansă de break, în game-ul al treilea. De acolo, deșertul de mai devreme s-a transformat într-o plimbare printr-o oază răcoroasă: Novak a dominat cu autoritate restul meciului, unul în care Tsitsipas nu s-a mai putut reseta pentru a oferi, la rândul său, un răspuns suficient de puternic. După ce și-a pierdut serviciul în startul decisivului, grecul a făcut o treabă bună rămânând aproape de oponentul său, dar nu a avut și suficiente resurse și idei pentru un rebreak. Asta, în ciuda acelui rever spectaculos cu care a salvat prima minge de meci.

Este o lecție foarte importantă pentru Tsitsipas, care va avea ce să analizeze după prima lui finală de Grand Slam, și va avea, de asemenea, și de ce să fie mândru. Timpul lui va veni, pare aproape inevitabil. Însă la fel de inevitabilă s-a simțit și revenirea lui Novak Djokovic, care adaugă acum un nou highlight unei cariere din ce în ce mai plină cu momente glorioase. Deocamdată, Big 3 încă câștigă. Iar Novak Djokovic amenință să treacă în fruntea acestui trio de jucători legendare.

Cu al 19-lea său titlu de Grand Slam și al doilea consecutiv în 2021, Novak se apropie acum la un singur trofeu de marii săi rivali, Federer și Nadal.

***

Novak Djokovic își scrie povestea Slamului 19 în cel mai frumos mod cu putință. După victoria monstruoasă cu Rafa Nadal, cel care, la 13 trofee, este de departe cel mai bun jucător din istoria acestui turneu, Novak a adăugat încă o delicatesă: a întors de la 0-2 în finala cu Stefanos Tsitsipas, devenind astfel primul jucător din Era Open care câștigă de două ori toate cele patru turnee de Grand Slam. O performanță remarcabilă, reușită de un jucător remarcabil, care continuă să scrie și rescrie istoria tenisului masculin.

Meciul a fost captivant. A fost o finală care a avut tot ce trebuie – de la echilibru la răsturnări de situație, de la dramă la calitate. Am avut un început în care nu era clar când se va rupe echilibrul și cine va face diferența. Pe măsură ce meciul a căpătat formă, această incertitudine a cam dispărut. Dar asta și pentru că știam ce jucător e Djokovic și știam că nici măcar un avantaj de 2-0 la seturi pentru Stefanos nu va fi suficient pentru a-l pune jos. 

Primul set chiar a avut de toate: tenis foarte bun, răsturnări de situație, dar și destule strategii încercate de ambii pe parcursul setului. Până la 5-4, serviciul bun al celor doi a menținut echilibrul. Odată cu mingea de set apărută în dreptul lui Tsitsipas la 5-4, dinamica meciului s-a schimbat cu totul. Și asta pentru că primul care a schimbat planul de joc a fost Djokovic. 

Dacă în începutul de set, Djokovic a mizat pe un tenis controlat, dar destul de agresiv, mingea de set a salvat-o cu un tenis foarte ordonat, la așteptare, dar periculos pentru că l-a obligat pe grec să riște, el controlând raliul, schimbând direcțiile și absorbind forța lui Tsitsipas. La tipul ăsta de joc, Djokovic e genial și probabil nimeni nu poate face asta mai bine decât el în întregul circuit; e adevărat, asta a funcționat și pentru că forța grecului nu e atât de impresionantă cât să-l dezechilibreze rapid, dintr-o singură lovitură. 

În orice caz, a fost un plan care l-a ajutat să salveze mingea de set (a salvat-o după un raliu prelungit, într-un duel de rever cross). Apoi l-a ajutat să egaleze, să facă break-ul și să servească pentru set la 6-5. 

La 6-5 a fost rândul lui Tsitsipas să schimbe. Probabil grecul a simțit că nu îl rănește suficient de mult prin forța pe care o generează și nu e nici indicat să continue cum a făcut-o până la 6-5, cu puncte construite frumos, spectaculoase, dar fără să-l rănească cu adevărat pe Djokovic. 

Când a servit pentru set, Djokovic a făcut un game de serviciu aproape dezastruos. Parte pentru că a servit cu soarele în ochi și a avut reale probleme la prima lovitură după serviciu. Dar și pentru că Tsitsipas a lovit mai plat și asta l-a surprins pe sârb.

Meritul îi aparține însă grecului: deși ratase o minge de set și tocmai își pierduse serviciul, și-a asumat schimbarea și plusul de agresivitate. A devenit mai incisiv, în special cu lovitura de dreapta, și a căutat mai des tușele, pentru a-l scoate în exterior pe sârb. Când Djokovic e scos în exteriorul terenului, de multe ori pierde din control și din timing, lovește dezechilibrat și puțin întârziat. Se descurcă extraordinar și în aceste condiții, însă pierde ceva teren – iar grecul exact asta a căutat: să-l destabilizeze treptat, să-l pună pe picior greșit iar apoi să vină cu lovitura decisivă. 

Tsitsipas nu e un Wawrinka care să-l zboare pe sârb de pe teren. Totuși, a căutat să facă asta cu ceea ce are el la îndemână – viziune, multe planuri de joc, capabil să le execute pe toate excelent, maturitate. A încercat asta într-un ritm al lui, fără să iasă din zona de confort, fără să încerce lucruri mari, dar periculoase, fără să devină nici previzibil. 

Înainte de a fi un jucător extraordinar de matur și cu viziune,  Stefanos Tsitsipas are o luciditate și o dorință – de a evolua, de a schimba, de a câștiga – aparte. Și oarecum subestimată. Iar lucrurile astea îl fac destul de puternic mental. Iarăși o calitate oarecum subestimată la el. Nu puțini jucători ar fi căutat să schimbe într-un moment atât de dificil, cum a făcut el la 6-5. Destui alți debutanți într-o astfel de finală s-ar fi agățat, probabil, de acele șanse ratate, s-ar fi gândit prea mult la ele – adică o șansă perfectă ca adversarul să fugă rapid cu setul. Într-un meci atât de important, cu un asemenea adversar, o astfel de scăpare i-ar fi fost fatală. La Tsitsipas n-a fost cazul. 

Același curaj și stăpânire de sine au făcut diferența și în tiebreak. Stefanos a condus cu 4-0 și 5-2, dar apoi s-a văzut întors și condus cu 6-5. Într-un moment foarte complicat, cu toate presiunea asupra lui, Stefanos a răspuns impecabil unui retur greu, lung al lui Djokovic cu un forehand pur și simplu splendid, dar teribil de greu de executat, pentru că e o lovitură blocată, prin care a preluat forța din retur și a redirecționat-o spre tușa laterală. Singurul lucru pe care Djokovic l-a putut face în fața acestei execuții, una dintre loviturile turneului, a fost să o aplaude. 

La 6-6, Tsitsipas își procură o nouă șansă de set după un serviciu excelent – iar după o greșeală a sârbului cu reverul, setul avea să meargă în dreptul lui Stefanos. Un set dur și extrem de echilibrat, care a stabilit și direcția setului doi. 

Chiar și pentru un jucător atât de valoros și experimentat precum Djokovic, astfel de momente, cum a fost pierderea setului, atârnă greu. Iar începutul setului doi e o dovadă clară: Nole și-a cedat foarte repede serviciul și a avut nevoie de mult timp pentru a reveni la un nivel de concentrare bun. 

Dar timpul acesta a însemnat o gură de aer proaspăt pentru Tsitsipas, care a știut cum să profite de situație, a luat frâiele setului în mâini, a dominat cap-coadă majoritatea schimburilor de mingi, l-a tot prins pe picior greșit pe sârb cu o serie de lovituri pe contre-pied și a dominat destul de puțin deranjat. Când Djokovic a dat mici semne de revenire, deja era prea târziu pentru a mai repara ceva din set. Tsitsiaps era peste tot, lovea cu o precizie dezarmantă și absolut tot ce a încercat i-a ieșit. Cifrele acestea spun cam tot despre setul doi: Tsitsipas a pierdut în setul doi două puncte cu primul serviciu, a făcut doar două erori neforțate și s-a apropiat la un procent de 50% la punctele câștigate cu returul. 

Cu un tenis bun și cu mult entuziasm, Tsitsipas l-a dus pe Djokovic la 2-0 la seturi. Dar când îl ai în față pe Djokovic asta poate însemna puțin spre nimic. De cele mai multe ori, o astfel de situație îl face și mai periculos pe Djokovic. Am văzut asta de atâtea ori în cariera lui, nu mai departe de meciul din optimi cu Musetti, când a revenit, de asemenea, de la 2-0 la seturi. 

Cu cât opoziția adversarului e mai puternică, cu atât și răspunsul pe care-l oferă Nole e mai bun. E una dintre calitățile lui principale și motivul pentru care e unde e, e cine e. Aproape fără excepție, Djokovic reușește întotdeauna să se adune, să găsească mici breșe în jocul adversarilor și să devină apoi intangibil.

A făcut toate lucrurile astea în setul trei, și, mai apoi, în setul patru. Întâi a câștigat treptat teren, preluând de câteva ori controlul în schimburi, apoi loviturile lui au devenit din ce în ce mai sigure, încercând să găsească o breșă pe care să o exploateze apoi cât de mult poate. În plus, a căutat o soluție la acele mingi ale lui Stefanos prin care grecul l-a tot scos în exteriorul terenului. 

La acele mingi, sârbul a încercat să lovească cât mai plat din alergare, dar fără a schimba direcția. Când, totuși, nu reușea să facă diferența cu asta, avea scurta pregătită. A fost o decizie care l-a readus în meci, pentru că majoritatea punctelor importante așa au fost câștigate. Jocul lui s-a recalibrat complet după câteva astfel de reușite – pe când, în partea cealaltă, Tsitsipas n-a mai fost la fel de clar cu intențiile sale. Ba, mai mult, a și primit îngrijiri medicale la începutul setului patru. 

Din setul al treilea, am avut un cu totul alt meci și un cu totul alt Djokovic. A controlat seturile trei și patru și a dat impresia că face ce dorește pe teren. Faptul că a simțit mai bine loviturile și a avut multă siguranță în fiecare execuție l-a făcut și mai agresiv, dominându-l pe grec prin forța loviturilor. Spre exemplu, sârbul a strâns în dreptul lui 25 de lovituri câștigătoare în aceste două seturi. A contat, probabil, și ceea ce a primit din partea cealaltă a fileului, adică multe mingi neutre și scurte, multă nesiguranță. 

Decisivul n-a fost cu mult diferit de ce s-a întâmplat în seturile trei și patru. Tsitsipas n-a reușit să mai repete isprava din semifinala cu Zverev, când de asemenea a condus cu 2-0, s-a văzut egalat, dar a putut reveni puternic. Tsitsipas nu s-a mai resetat cu adevărat niciodată. A început decisivul rău, cu multe greșeli neforțate și deși a avut momente în care a sclipit, Djokovic deja era mult prea montat și bine intrat în set pentru a-l mai scăpa. 

E o înfrângere care doare pentru grec – și doare nu pentru că a pierdut o finală de Grand Slam. Ci pentru că a avut șansele lui, a avut un avantaj important pe care l-ar fi putut folosi mult mai bine în favoarea lui. Însă Tsitsipas e un jucător prea bun – și am văzut încă o dată asta azi – pentru a nu-și mai crea astfel de șanse și pentru a nu triumfa, la un moment dat, într-o asemenea finală. E o chestiune de timp până când se va întâmpla asta. 

Djokovic a fost, până la urmă, Djokovic. Condus cu 2-0 la seturi, a găsit, încă o dată, o cale de a reveni și de a întoarce totul în favoarea lui. A fost doborît o perioadă, dar s-a întors mai puternic, mai precis, mai coerent. E ceea ce a făcut și ce face de ani de zile în tenis: oricâte ai arunca înspre el, el rezistă. Chiar și când pare doborît, se agață de orice, se chinuie, rezistă cumva, se ridică. Iar când se ridică, devine imbatabil. Marii  jucători știu cum să-și obțină marile victorii, știu cum să se cațere înapoi în meci, știu când să pluseze și când să dea lovitura finală.

Djokovic nu (mai) e doar un mare jucător. E un mare campion care scrie și va continua să scrie istorie în tenis în propria lui manieră imposibil de replicat și, în multe rânduri, imposibil de contracarat. Djokovic este, de acum, la cota 19. După unul dintre cele mai semnificative și mai spectaculoase titluri ale carierei sale, Novak ne transmite un mesaj cât se poate de limpede: nu se va opri prea curând din câștigat.

https://twitter.com/rolandgarros/status/1404128103346192390?s=20

Cele mai multe titluri de Grand Slam

20 – Roger Federer și Rafael Nadal

19 – Novak Djokovic

14 – Pete Sampras

12 – Roy Emerson

11 – Bjorn Borg, Rod Laver

10 – Bill Tilden

8 – Andre Agassi, Jimmy Connors, Ivan Lendl, Fred Perry, Ken Rosewall