Novak Djokovic duce tenisul la un alt nivel pe teren. Acum încearcă să schimbe normele și în afara lui, cu un proiect ambițios
Adrian Țoca | 29 august 2020Djokovic devine primul jucător care realizează Golden Masters de două ori, câștigând de cel puțin două ori toate turneele de Masters.
– Novak Djokovic a câștigat trofeul de la Cincinnati, titlul său de Masters cu numărul 35, egalând recordul lui Rafa Nadal.
– În afara terenului, Djokovic conduce o complicată și importantă operațiune prin care încearcă să scoată jucătorii de sub ATP și să îi mute într-o nouă asociație-sindicat. E un moment mult mai important decât pare.
– Victoria Azarenka e noua campioană de la Cincy, ea reușind primul ei titlu de când e mamă, după ce Naomi Osaka s-a retras înainte de finală din cauza unei întinderi musculare.
În doar câteva ore, Novak Djokovic a câștigat o semifinală și o finală de Masters cu resursele scăzute considerabil, și a mai rămas cu suficientă forță să pornească și cea mai semnificativă mișcare de trupe din istoria modernă a tenisului masculin profesionist, fiind în prima linie la constituirea unei noi asociații a jucătorilor profesioniști, una care ia naștere chiar în aceste momente. Cele două realizări nu pot fi separate una de alta, pentru că, în acest particular caz, merg braț la braț, și fac realizările sportive ale lui Djokovic cu atât mai impresionante.
Tuturor ne e greu adesea să performăm la cel mai înalt nivel pe două fronturi simultan, fie că e profesional sau personal. Presiunea așteptărilor, lucrurile pe care nu le putem controla și, mai ales implicațiile acțiunilor noastre, toate astea sunt greu de cărat când trebuie să luăm decizii care ne pot schimba viața, nouă și celor apropiați. Adesea, ne e frică să facem pasul care trebuie, iar ocazia se duce. E remarcabil cum Djokovic a putut să se concentreze la a câștiga o finală de Masters care nu începuse bine, în același timp în care conduce în afara terenului o operațiune sensibilă, care poate schimba cursul tenisului, așa cum îl știm.
N-a fost simplu la început pentru Nole în finala cu Milos Raonic, pe care îl învinsese de 10 ori în tot atâtea întâlniri. Setul întâi l-a găsit stors, explicabil prin faptul că a petrecut aseară trei ore pe teren în semifinala cu Bautista și a mai avut de tras și cu dureri de gât și de stomac. Contra unui adversar letargic, Raonic a sprintat, 6-1, folosindu-și eficient serva și forehandul, foarte bune în această săptămână. Dar, ca și în semifinala de ieri, în care a fost în mai multe ocazii în situații foarte periculoase, inclusiv la două puncte de eșec, Djokovic a început să sape adânc, construindu-și revenirea din mica groapă în care căzuse la început de meci. Pe măsură ce sârbul a început să pună retururi în teren, tot mai des, tot mai adânci, a început și forehandul lui Raonic să clacheze, și adesea de aici nu mai durează mult până când jocul canadianului intră într-un impas. A fost suficient un break pentru ca setul al doilea să meargă la Nole.
Dar startul decisivului a adus, cumva neașteptat, un break pentru Milos, care era bine poziționat ca să-l apere până la linia de sosire, dacă ne gândim că își câștigase 55 din cele 57 de servicii din această săptămână. Djokovic a avut din nou răspuns imediat, reușind rebreak-ul prompt. Fără să fie aproape de nivelul său de unbeatable, a rămas unbreakable, în special mental, capitol cu ajutorul căruia are mereu un avans, în practic fiecare meci pe care-l joacă în aceste timpuri.
Iar când sârbul reușește un astfel de punct, știi că sunt puține lucruri care ți-au mai rămas de făcut contra lui.
Milos a mai avut, totuși, o oportunitate. Din nou Nole n-a fost precis când a venit să închidă meciul, oferindu-i o minge de break lui Raonic în game-ul de final, dar după un rally în care canadianul a tot încercat să se poziționeze pentru un forehand decisiv, Milos a sfârșit prin a trimite o minge relativ neutră în burta fileului. Câteva momente mai târziu, Novak vorbea la microfon într-o ceremonie de premiere așa cum sunt toate în vremurile asta, un pic ciudată.
„În ultimele trei, patru zile m-am chinuit un pic cu condiția fizică, dar am reușit să o scot la capăt. A fost o finală foarte strânsă până la ultima minge, putea să se termine oricum”, a spus sârbul. Și dacă încă nu e bine fizic, nici nu are mult timp la dispoziție ca să se adune pentru un turneu care se joacă trei seturi din cinci; jumătatea lui Djokovic debutează în turneu luni, așa că sârbul va fi luni seara, pe Arthur Ashe, contra bosniacului Damir Dzumhur.
Dacă ultimele 48 de ore au fost grele, probabil că lui Djokovic o să îi fie și mai greu pe celălalt plan. El este la originea lansării unei asociații a jucătorilor profesioniști, care strânge adeziuni în aceste ore, la New York, și care a făcut ca lumea tenisului să izbucnească în clocot, după mai multe luni în care acest subiect a ars mocnit.
Organizația se cheamă Professional Tennis Players Association (deși are în denumire Tennis Players, nu include și jucătoarele) și este prezentată ca un sindicat, al cărui obiectiv este o mai bună reprezentare a intereselor jucătorilor, în raport cu turneele. PTPA își propune să-i reprezinte pe jucătorii din Top 500 de la simplu și Top 200 de la dublu. De facto, este o rupere din ATP, organizația care are în principiu un nume similar și care adună la aceeași masă jucătorii și turneele, organizând turneul profesionist. Pentru cine nu o știe prea bine, o istorie pe scurt a formării și istoriei pe etape a ATP, în acest twitter-thread.
Ca să poată porni acest nou organism, Djokovic și Pospisil, celălalt jucător extrem de vocal din Players Council, au trebuit să-și dea demisiile din funcțiile lor. Lângă ei mai este John Isner, la fel, și americanul dându-și demisia. Motivația lor este că, potrivit unei postări a lui Pospisil în care își anunța demisia, „este foarte dificil, dacă nu imposibil, să avem un impact semnificat în vreo decizie esențială luată de circuitul nostru”.
Dacă va avea succes, această nouă inițiativă poate duce inclusiv la ducerea în irelevanță a ATP, lucru care duce la o serie de întrebări. Dar, înainte de ele, e important de spus că nu există, în mod normal, dubii în ce privește bunele intenții ale lui Djokovic, Pospisil și Isner. În mod teoretic, concentrarea jucătorilor într-un sindicat le crește puterea de negociere și îi poate ajuta să obțină mai ușor ceea ce vor. Ce există însă sunt o sumedenie de neclarități vizavi de planul lor pe mai departe și în ce măsură ei au șanse reale de succes. Iar dacă nu vor avea succes (tradus, în primă fază, printr-un număr relevant de adeziuni ale jucătorilor), ce se va întâmpla mai apoi și care-i planul de rezervă.
Multe dintre obiectivele acestei noi asociații-sindicat sunt neclare inclusiv celor chemați să semneze. Iar aceste semne de întrebare au început să fie exprimate de către jucători. Mulți s-au poziționat în zona lui „nu știu, mai vedem” (Medvedev), iar alții, cazul lui Dan Evans, au spus direct că nu semnează. Iar Sergey Stakhovsky, ex-membru al Players Council, cunoscut pentru faptul că nu ezită niciodată să vorbească public despre în principiu orice subiect controversat, a spus, într-un live pe Twitter, că noua inițiativă păcătuiește deja la fel ca și cea pe care încearcă să o îmbunătățească (ATP, adică), prin lipsa de transparență; jucătorii nu au primit prea multe detalii și nu au fost informați ce urmează.
Mai importantă este reacția ATP și a restului lumii tenisului. Forul mondial a atras atenția, prin mai multe comunicări, că există riscul ca lucrurile să degenereze, că jucătorii pot face o schimbare din interior și că n-are sens să încerce asta din exterior. În mod remarcabil, ATP a primit sprijinul WTA, ITF și al celor patru Slamuri, toate asumându-și această poziție în public. Și mai important de atât? Tăcuți în ultima perioadă, Rafael Nadal și Roger Federer s-au pronunțat public pentru „unitate, nu separare”. Și e de așteptat ca părerile lor să conteze masiv.
Poziția celor doi Fedali (iar aici există riscul ca această întreagă inițiativă să fie ambalată de media și de public drept o luptă de putere și principii între Fedal și Djokovic) a fost apoi întărită și de un comunicat semnat de ei și de restul membrilor-jucători din Players Council. Iată mesajul:
Întrebările și temerile puse pe masă de acest document sunt, într-adevăr, bine întemeiate (din nou, asta nu înseamnă automat că planul lui Djokovic e rău intenționat, mai multe lucruri pot fi adevărate în același timp). Și cel puțin până acum, tripleta Djokovic-Pospisil-Isner nu a clarificat aceste probleme, discursul lor general de până acum fiind în ideea „veniți cu noi, vrem să schimbăm lucrurile în bine, pentru că nu primim suficient, iar circuitul nu face destul pentru noi” (în foarte mare măsură adevărat).
Dacă va reuși, noua inițiativă ar putea ajunge până în situația în care, la un moment dat în viitor, ar avea suficientă putere să lanseze un nou circuit, așa cum și ATP s-a lansat în 1988 (vezi thread-ul amintit mai sus). Asta, deși Djokovic a dezmințit astfel de intenții. Dar, deși pare puțin probabil acum, lucrurile pot escalada destul de rapid, mai ales într-un context în care nu mai e clar la cine e puterea. Cine va fi organizatorul, nava-mamă a turneelor, dacă, să zicem, 100 de jucători semnează cu noua asociație? Dacă aceasta e un sindicat, cine e angajatorul? Să nu uităm că multe turnee, în special cele mici, sunt foarte slăbite de criza pe care o traversăm; dacă organizarea lor va fi în pericol la anul și din cauza acestui potențial head-to-head dintre ATP și PTPA. Miza nu e doar la Slamuri și banii produși de ele; dacă vor muri multe turnee mici și medii (pentru că nu fac bani), atunci mulți dintre jucătorii din pluton, adică cei pe care Djokovic și Pospisil spun că vor să-i ajute prin noua asociație, riscă să aibă de pierdut.
E iarăși important de menționat că PTPA nu vorbește pe nicăieri despre includerea femeilor, ceea ce anulează, practic, discursul despre eventuala fuziune între circuite. Andy Murray, care momentan se ține departe, fără să se pronunțe însă împotriva noii idei, a atras din nou atenția asupra acestui subiect.
Sunt multe puncte de vedere valide ridicate de Djokovic și Pospisil – sârbul a apucat să vorbească câte ceva despre toate astea post-finala cu Raonic. Dar mai sunt și lucruri care nu au mult sens, cel puțin la prima vedere: de ce acum, într-un moment în care tenisul adună cioburile de pe jos cu mâinile goale? Nu e un risc prea mare? De ce a mai fost forțată de către grupul Djokovic-Pospisil înlocuirea vechiului CEO, Chris Kermode, cu noul CEO, Andrea Gaudenzi, dacă până la urmă problema jucătorilor cu viziunea ATP rămâne aceeași, iar despărțirea se produce oricum?
În toată această vâltoare, finala feminină nici măcar nu s-a mai jucat, după ce Naomi Osaka s-a retras înainte de meci din cauza unei întinderi, accidentare căpătată în meciul cu Mertens (s-a văzut, de altfel, pe final de meci, cum, după un rally, japoneza se resimte).
Victoria Azarenka este astfel noua campioană a Cincinnati, un moment excelent pentru bielorusa care a trecut prin foarte multe situații grele în ultimii ani. E primul ei titlu important de la Miami 2016 încoace, al 21-lea al carierei și primul de când e mamă, motiv pentru care Vika l-a declarat unul „special”.
„E păcat, pentru că abia așteptam să concurez împotriva lui Naomi. Ar fi fost o oportunitate excelentă să înfrunt nivelul ei, pentru că joacă foarte bine. Pierdusem ultima oară contra ei, așa că abia așteptam”, a spus Azarenka la conferință. Ea și Osaka au vorbit după retragerea japonezei, bielorusa oferindu-și susținerea.
„Am jucat cinci meciuri foarte bune săptămâna asta, așa că merit să fiu unde sunt”, a conchis Azarenka, care va fi de urmărit la US Open, de săptămâna viitoare. Dacă Osaka n-are mult timp pentru refacere, debutând luni seara cu Misaki Doi, Azarenka joacă marți, vs Barbara Haas, în primul tur.
Acesta a fost, ei bine, primul Masters al anului, Cincinnati-cel-mutat-la-New-York, încheiat cu bine în ziua de 29 august 2020. Exact conform planului. O zi de pauză și ne regăsim cu tenisul la US Open. Începe toamna, începe abia al doilea Slam al anului. Iar drama promite să nu înceteze.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română
