Novak Djokovic a fost testat pozitiv cu coronavirus

Treizecizero | 23 iunie 2020

Într-un comunicat dat în urmă cu câteva minute, Novak Djokovic, liderul mondial al tenisului masculin, a confirmat că testul pentru Covid-19 făcut la întoarcerea la Belgrad a ieșit pozitiv. Soția sa, Jelena, a contractat de asemenea virusul.

Djokovic a fost aspru criticat în ultimele 48 de ore de mai multe voci din lumea tenisului pentru felul în care au fost organizate turneele de la Belgrad și Zadar, din cadrul circuitului neoficial Adria Tour, circuit pe care el l-a inițiat și organizat.

Alți jucători care au fost testați pozitiv sunt Grigor Dimitrov, Borna Coric și Viktor Troicki, precum și soția însărcinată a acestuia din urmă, antrenorul lui Dimitrov și fitness trainer-ul lui Djokovic.

Rămâne de văzut ce impact va avea această desfășurare de evenimente asupra revenirii circuitului, programată pentru luna august.

Potrivit comunicatului, Djokovic e asimptomatic.

„Imediat cum am ajuns la Belgrad, am mers să fim testați. Rezultatul meu e pozitiv, la fel ca și cel al Jelenei. Testele copiilor noștri sunt negative”, se arată în comunicat.

„Tot ce am făcut în ultima lună, am făcut cu inima pură și cu intenții sincere. Turneul nostru și-a dorit să unească oamenii și să trimită un mesaj de solidaritate și de compasiune în regiune. Circuitul a fost gândit să ajute atât jucători consacrați din Sud-Estul Europei, cât și jucători din această regiune care sunt în curs de afirmare, în condițiile în care circuitele profesioniste sunt înghețate, din cauza crizei Covid-19.

Ideea a fost una filantropică, să direcționăm toate fondurile strânse astfel către oameni care au nevoie de ele și reacția puternică a tuturor celor care au sărit să ajute mi-a încălzit sufletul.

Am organizat turneul la un moment în care răspândirea virusului a slăbit, crezând că sunt îndeplinite condițiile necesare pentru a putea găzdui acest circuit.

Din păcate, virusul este încă prezent și este o realitate nouă, cu care încă învățăm cum să trăim și cum să ne adaptăm la ea.

Sper că lucrurile se vor liniști în timp și vom putea să ne reluăm viețile în felul în care erau înainte.

Îmi pare extrem de rău pentru fiecare caz de infecție în parte. Sper că nu se va complica situația de sănătate a niciunuia dintre cei infectați, și toată lumea va fi bine.

Voi rămâne în autoizolare în următoarele 14 zile și voi repeta testul la fiecare 5 zile”.

Djokovic este unul dintre cei mai faimoși sportivi din lume care contractează virusul.

Situația de la Adria Tour – un circuit inițial planificat a avea patru etape în Balcani, pe parcursul a patru săptămâni – a explodat după ce Grigor Dimitrov a anunțat, duminică seara, că a contractat virusul. Imediat, finala dintre Djokovic și Rublev a fost anulată, iar Novak a plecat de la Zadar către Belgrad, preferând să facă testul în Serbia. Dimitrov jucase în prima etapă a turneului de la Zadar sâmbătă după-amiază, dar a fost vizibil afectat din punct de vedere fizic și a evitat să dea mâna, la fileu, cu învingătorul său, croatul Borna Coric. Acesta din urmă a devenit, luni, al doilea caz confirmat cu Covid-19 dintre jucătorii prezenți la Belgrad și Zadar, primele două opriri ale circuitului. Viktor Troicki a fost anunțat, în cursul serii de luni, al treilea caz.

Circuitul Adria Tour a fost organizat cu spectatori și fără nicio măsură de distanțare socială, spre mirarea multor observatori din lumea tenisului. Mai mult, au fost organizate toate evenimentele obișnuite pentru un turneu desfășurat în condiții normale: activități media, întâlniri între jucători și suporteri, evenimente promoționale. Jucătorii participanți la turneu au jucat baschet și fotbal și au sărbătorit finalul primului turneu într-un club de noapte din Belgrad.

Adria Tour a primit permisiunea guvernului sârb, dar nu și pe cea a oficialităților din Muntenegru, acolo unde ar fi trebuit să aibă loc etapa a treia, mutată ulterior în Bosnia. În mai multe declarații, Djokovic a lăsat de înțeles că a respectat întru totul recomandările oficialităților din Serbia. „Știu că au fost critici, în special venite din Vest: de ce avem public? de ce nu avem distanțare socială? Dar e greu să le explici oamenilor că situația este foarte, foarte diferită în America sau în Marea Britanie față de cum e în Serbia și în țările vecine. Din prima zi a Adria Tour am respectat regulile și măsurile care au fost luate de instituțiile de guvernământ”.

Însă, potrivit unei investigații a publicației Balkan Insight, Serbia nu a raportat cifre reale în ce privește numărul persoanelor infectate și cele decedate din cauza virusului, cifra acestora din urmă fiind de două ori mai mare decât cele anunțate oficial.

După anunțarea rezultatelor lui Djokovic, restul circuitului Adria Tour a fost anulat.

Articol în curs de actualizare

https://twitter.com/ozmo_sasa/status/1275398688223965184?s=20