Noua generație din WTA: tare și foarte tare. Și o privire spre cea mai agresivă dintre ele

În acest sezon, generația tânără a tenisului feminin a fost mai vizibilă mai mult ca oricând și a dat o replică puternică numelor consacrate ale circuitului, lucru care s-a tradus prin victorii, finale ori titluri importante. Din 30 de turnee (WTA și Grand Slam) jucătoarele până în 21 de ani au câștigat nouă titluri și au jucat finala în alte trei.

Nu știu dacă acesta e un punct de cotitură în circuit, cert e că dacă anii anteriori prezența și rezultatele jucătoarelor mai tinere erau sporadice, acum s-a creat un grup solid, capabil să pună probleme oricui. Să vedem cum se împarte el.

Ostapenko, Bencic, Kasatkina

Aceste trei jucătoare au reușit într-un timp relativ scurt să se adapteze la circuit, iar rezultatele obținute până acum sunt remarcabile. Bencic reușea la 19 ani să intre în top 10 și să câștige un titlu Premier 5 (Toronto) după victorii la patru jucătoare din top 10 (Wozniacki, Ivanovic, Serena și Simona). În prezent, elvețianca (20 de ani) a ieșit din top 100 și nu a mai jucat de luni bune, după mai multe operații și accidentări care au tot revenit. Daria Kasatkina (20) a câștigat anul acesta cel mai important titlu al carierei (Charleston) și a învins-o de două ori pe Angie Keber, numărul 1 mondial, iar Ostapenko (20 de ani) a ridicat ștacheta la o înălțime foarte mare, după ce a devenit, prin titlul de la Roland Garros, cea mai tânără câștigătoare a unui Slam după mai bine de 10 ani.

Anett Kontaveit, Ana Konjuh, Naomi Osaka

Anett Kontaveit (21 de ani) a câștigat recent primul titlu al carierei la Hertogenbosch și tot pentru prima dată în carieră a intrat în top 40, după un sezon de zgură plin, în care a făcut câteva victime importante: Garbine Muguruza, Angelique Kerber sau Mirjiana Lucic-Baroni.

Ana Konjuh (19 ani) a avut recent o victorie importantă la Mallorca, acolo unde a reușit să o învingă destul de categoric pe Victoria Azarenka, proaspăt revenită în circuit. În 2015, Konjuh devenea cea mai tânără jucătoare din 2006 încoace care reușea să câștige un titlu WTA (Nottingham), iar de atunci rezultatele ei au fost solide: a reușit să se califice pentru prima dată în carieră în sferturile unui turneu de Grand Slam (US Open), apoi a venit și prima victorie la o jucătoare din top 5 (Aga Radwanska la US Open), iar anul acesta are o finală la Auckland.

Naomi Osaka (19) este și ea una dintre cele care au reușit să intre, pe finalul anului trecut, în premieră în top 40 și să se califice într-o finală de turneu Premier (Tokyo). Tot anul trecut a reușit să facă cel puțin turul trei la toate turneele de Grand Slam la care a participat.

Marketa Vondrousova, Katerina Siniakova, Ashleigh Barty

Grupul de jucătoare de mai sus a reușit în acest sezon să câștige în premieră primul titlu WTA, fiecare cu câte o poveste interesantă. Marketa Vondrousova, care împlinește azi 18 ani, a câștigat trofeul la Biel, la abia a două apariție pe un tablou principal, cea mai tânără câștigătoare a unui titlu WTA de la Ana Konjuh, de care aminteam mai sus. La Roland Garros a obținut și prima victorie la un Slam.

Katerina Siniakova (21) a reușit la începutul anului să câștige titlul de la Shenzhen, trecând de Simona Halep și de Jo Konta (acestea fiind de altfel și primele ei victorii împotriva unor jucătoare din top 10), după ce cu un an în urmă pierduse în alte două finale WTA.

În ceea ce o privește pe Barty (21), după o carieră excelentă la juniori, nu a putut gestiona presiunea și tranziția către circuit; în 2014, după mai multe rezultate slabe și accidentări, anunța o pauză de la tenis și s-a îndreptat către cricket, sport pe care l-a practicat mai bine de un an. În 2016 și-a anunțat revenirea în circuit, revenire care se poate considera un succes, după ce a reușit primul titlu din carieră (Kuala Lumpur), să intre în top 100 și să se califice în turul trei la un Slam. Asta, pe lângă rezultatele excelente de la dublu.

Elise Mertens, Cici Bellis, Donna Vekic

După titlul câștigat la începutul anului la Hobart, venind din calificări, Mertens (21) a intrat în premieră în top 100; apoi a mai reușit o finală WTA la Istanbul, unde a pierdut la Svitolina și a ajuns pentru prima dată în carieră în turul trei la un Slam, fapt ce a dus-o în top 50.

Cu două titluri ITF și unul WTA câștigate pe finalul anului trecut, Catherine Bellis (18) a continuat forma bună și în acest sezon, când a reușit în premieră să învingă o jucătoare de top 5, să intre în Top 50 și să se califice în turul trei la Roland Garros, cu o victorie solidă cu Bertens în turul doi. Recent, s-a calificat în semifinale la Mallorca.

Despre Vekic (21) și ale ei probleme avute ca urmare a succesului prematur am scris, însă titlul câștigat recent la Nottingham ar putea să o ajute să revină într-o poziție ceva mai bună.

Alte jucatoare de urmărit: Taylor Townsend, Amanda Anismimova, Anna Blinkova, Dayana Yastremska, Rebeka Masarova

Rebeka Masarova (17) a câștigat la juniori titlul la Roland Garros 2016, iar la debutul ei pe un tablou principal WTA a reușit, anul trecut, să o învingă în primul tur pe Jelena Jankovic. E o jucătoare masivă (1.86 m) și super agresivă.

Anna Blinkova (18) a reușit anul ăsta prima victorie la un Grand Slam, cu Monica Niculescu, la AO, primind laudele româncei. Și ea se încadrează tot în aceeași categorie ca și Masarova: joc riscant, masivă și foarte agresivă.

Dayana Yastremska (17) a reușit la Istanbul prima ei victorie în circuitul WTA, cu Andrea Petkovic. Ulterior s-a oprit în sferturi de finală, după ce a condus cu 6-2, 5-2 în meciul cu Cepelova – meci în care a făcut lovitură câștigătoare după lovitură câștigătoare și a arătat o agresivitate ieșită din comun, combinată pe alocuri cu greșeli majore, firești de altfel.

La doar 15 ani, Amanda Anisimova a devenit cea mai tânără jucătoare prezentă pe tabloul principal la Roland Garros din ultimii 11 ani. Prezența ei la Roland Garros s-a datorat unor rezultate foarte bune în turneele ITF, reușind astfel să-și câștige wild cardul pentru tabloul principal.

*

Agresivitatea și jocul în forță de care vorbeam mai sus caracterizează pe deplin întreaga noua generație a tenisului feminin. Dacă le excludem pe Bencic și Kasatkina, jucătoare care se bazează mult pe unghiuri cât mai scurte, sunt capabile să stea în schimburi prelungite și reușesc de multe ori să transforme o defensivă impecabilă într-un atac excelent, aproape toate jucătoarele aduse în discuție practică în mare măsură același stil, bazat pe mingi luate cât mai devreme, lovituri plate și foarte mult risc.

Asta nu-i neapărat o noutate. Trendul a fost început odată cu apariția surorilor Williams, acum doar se continuă – dar cu mai mult succes. Și apropo de succes, cred că jocul Jelenei Ostapenko de la Roland Garros merită puțin analizat prin prisma acestei agresivități – care până la urmă i-a adus cea mai mare realizare a carierei.

Trecând peste faptul că a reușit să termine turneul cu aproape 300 de lovituri câștigătoare, cu o viteză medie a loviturii de dreapta peste a lui Andy Murray – aspecte care sunt importante, dar nu neapărat relevante, având în vedere contextul, ceea ce cred că merită analizat este agresivitatea cu care a jucat pe tot parcursul turneului.

Conform unei statistici întocmite de Tennis Abstract, scorul în ceea ce privește agresivitatea e, în medie, de la 0.1 (foarte pasiv) la 0.3 (extrem de agresiv). Acest scor de agresivitate se calculează în funcție de numărul de lovituri direct câștigătoare, ce procent din loviturile unui jucător sunt puncte direct câștigătoare, erori neforțate sau forțate.

În circuitul feminin, jucătoarele cu cel mai ridicat scor de agresivitate sunt Petra Kvitova și Julia Goerges, cu un scor de 0,277, iar cele mai pasive sunt Madison Brengle (0.11), Wozniacki și Errani (0.12). De asemenea, există o singură performanță care depășește scorul de 0,3, însă asta s-a întâmplat o singură dată: în 2013, în meciul dintre Serena Williams și Sara Errani, unde Serena a avut un scor de 0,44 iar Errani 0.06.

În finala de la Roland Garros, Ostapenko a avut un scor de 0.327, pe locul trei în topul celor mai agresive scoruri într-o finală de Slam din 1999 și până în prezent, după Petra Kvitova (Wimbledon 2014, 0.344) și Serena Williams (Australian Open 2007, 0.328). Ce mai e de notat e că agresivitatea ei a crescut de la meci la meci. Astfel, dacă în meciul cu Wozniacki avea 0.275, meciurile următoare a crescut la 0.303, ajungând în finală până la 0.328; Simona Halep a avut un scor de 0.08, adică jumătate din scorul ei normal de 0.160.

Așadar, de la meci la meci Ostapenko a lovit din ce în ce mai liber, fără nicio presiune și din ce în ce mai puternic. E cumva o reacție firească, dacă ne gândim la faptul că în niciun meci nu era favorită certă și după fiecare victorie încrederea ei era la cote ridicate. În plus, singura ei șansa la victorie în finală era să fie și mai agresivă.

Concluzionând, tenisul actual merge spre un astfel de joc bazat pe foarte multă forță și agresivitate. Dar această agresivitate e o armă cu două tăișuri. Când găsești un echilibru și ai o viziune clară a terenului poate fi o armă letală și nu lasă prea multe soluții pentru adversară. Dar dacă riști și încerci să termini punctul din 1-2 lovituri, totul se poate întoarce împotriva ta într-o clipă.