Nole oprește revirimentul lui Rafa, joacă finala Indian Wells cu al doilea cel mai în formă jucător al anului

„Am servit bine și am rezistat în momentele grele. L-am obligat să joace o minge în plus”, a spus Djokovic, la finalul celei mai noi victorii în fața lui Nadal. Deși n-a mai dominat autoritar ca-n alte ocazii, Novak s-a calificat în a treia sa finală consecutivă și a șasea, în total, la Indian Wells, după 7-6, 6-2 cu Nadal. Spaniolul a confirmat contra liderului mondial că, într-adevăr, este în revenire de formă. A pornit cu break și chiar a avut minge de set la 5-4, pe serviciul lui Nole. În tiebreak, spaniolul a reușit o altă mică revenire, dar n-a putut-o duce la capăt. „Pentru un moment, am simțit că joc la cel mai înalt nivel posibil. Poate cu mai multă încredere în forehand la finalul setului întâi aș fi avut mai multe șanse azi”, a spus Rafa, care pleacă mulțumit de la Indian Wells: „Dacă joc cu Djokovic, înseamnă că-s în semifinale sau finale, iar astea-s vești foarte bune. Chiar și dacă pierd, tot vești bune sunt”. 

În finală, Djokovic îl va vedea pe Milos Raonic, care continuă să construiască la ceea ce se profilează a deveni sezonul său de referință. Canadianul a adunat în tăcere un bilanț impresionant anul acesta: are 14-1 după victoria cu David Goffin (6-3, 3-6, 6-3). Milos e pe locul 2 în Race și singura sa înfrângere a venit într-un meci, cel cu Murray de la Australian Open, în care de asemenea a început foarte bine, dar a cedat ritmul afectat de problemele fizice care l-au ținut pe tușă în februarie. Finala va fi o ocazie de a vedea dacă aproape imperceptibila scădere de ritm a lui Djokovic e reală, sau dacă saltul calitativ impresionant al lui Milos se va verifica și în fața formidabilei opoziții a lui Novak. 

Finala fetelor reia rivalitatea dintre Serena Williams și Victoria Azarenka. Dacă va câștiga, Vika va reveni în Top 10, dar Serena are șansa de a deveni prima jucătoare cu trei titluri la Indian Wells, asta, în condițiile în care n-a jucat mai bine de un deceniu acest turneu.

***

Ce face tenisul un sport fascinant este ciocnirea de personalități și stiluri de joc. Cele mai bune meciuri sunt cele între jocuri diferite, cele mai picante rivalități sunt cele între jucători diferiți ca noaptea și ziua: Borg și McEnroe, Sampras și Agassi, Federer și Nadal. Pe când unii jucători par să știe foarte devreme cine sunt pe teren, alții trebuie să treacă prin perioade de căutări și piste false până să-și definească stilul. Este totuși cea mai importantă aventură aceasta, și în tenis și în viață: căutarea și găsirii identității proprii. E nevoie de curaj pentru a crește și a deveni omul și jucătorul care ești în adâncul tău. De curaj, perseverență și niște oameni deștepți în jur care să vadă ceea ce tu nu vezi încă.

Milos Raonic are perseverență din belșug. Semifinala de la Australian Open, terminată cu dinții strânși în ciuda unei accidentări la picior, dovedește că are și curaj. Iar evoluția jocului său din ultimul an se datorează unor oameni deștepți (Ricardo Piatti, Carlos Moya), care au văzut unde se află identitatea sa de jucător și l-au îndreptat într-acolo. Dintr-un servobot cum sunt atâția alții în ATP, Raonic s-a transformat, cu ajutorul lor, într-un jucător de atac și serviciu-voleu, specie atât de rară azi încât îi numeri reprezentanții pe degetele de la o mână.

Este o transformare rară în primul rând din cauza vârstei împricinatului: la 25 de ani un jucător de tenis este în perioada maturității, cu stilul definit, iar schimbările în joc sunt minime și făcute cu mare prudență. Alt factor care trebuie luat în considerare este aversiunea ultimelor generații pentru fileu. Crescuți pe baseline, jucătorii din ultimele decenii nu vin de bunăvoie în față, iar când ajung acolo, arată de ce jocul de atac cere reflexe diferite, care iau ani ca să fie implementate. ”E o chestiune mentală, această înțelegere a avansării în teren”, spunea Raonic după victoria în două seturi contra lui Berdych. Geometria terenului se schimbă, dinamica și timingul raliurilor se schimbă. Raonic nu numai că a trebuit să-și perfecționeze voleurile, dar a trebuit să-și pregătească asalturile făcând ajustări în alte segmente ale jocului său.

Prima ajustare a fost returul. Cineva care servește năprasnic probabil nu pune accent pe retur în perioada de formare. Cei mai buni returneuri sunt buni tocmai pentru că nu au serviciu puternic. Raonic a eliminat acum pasul de ajustare dinaintea lovirii mingii tocmai pentru a-și da mai mult timp de reacție și a scurtat și mișcarea pregătitoare. Pentru cineva care stă bine cu serviciul, un retur eficient și agresiv este diferența dintre un set epuizant câștigat sau pierdut la tiebreak și unul câștigat cu 6-4 sau 6-3. Pe termen scurt &iCirc;i câștigă meciuri, pe termen lung ajută la economisirea energiei și evitarea uzurii. 

Raonic și-a păstrat serviciile și dreptele necruțătoare; ele sunt în continuare fundația jocului său. Însă anii trecuți au arătat că nu aveau să fie niciodată suficiente. Fără o deplasare la fel de sprintenă ca a rivalilor săi mai bine proporționați fizic și fără un rever la fel de adaptabil, Raonic sfârșea în dezavantaj pe linia de fund Singura soluție rămasă era în fața sa: fileul. ”Raonic nu va fi niciodată un jucător natural de voleu”, scria Steve Tignor, pentru că nu a fost crescut în acest spirit; dar acest stil i se potrivește mai mult decât alergatul de colo-colo pe baseline. Și ținând cont că baza jocului său este serviciul și forehandul, nici nu e nevoie să se transforme în vreun John McEnroe. ”Sunt eficient la fileu. Acopăr unghiurile care trebuie acoperite și reușesc voleurile care îmi trebuie. Mă mișc bine și îmi utilizez jocul bine.” Poate că nu va fi niciodată la fel de sprinten ca jucătorii din epoca de aur a serviciului-vole, dar la înălțimea sa, cu lungimea brațelor sale, va fi mereu o prezență înfricoșătoare la fileu.

Până la urmă asta e ceea ce contează: să pună presiune pe adversari, în toate felurile posibile. Până acum, a reușit. La primul său turneu după Australian Open, nu pierduse nici un set până aseară contra lui Goffin. Belgianul este alt caz de jucător care a rătăcit o vreme prin pustiu în căutarea propriei identități. Subțire și agil, Goffin este din familia counterpuncherilor iuți, preciși, care iau mingea repede și speculează inteligent deschiderile din geometria terenului. Cum nu se poate mai diferit de Raonic, ceea ce a și făcut meciul lor foarte plăcut de privit. Totuși, dezavantajul lui Goffin și al jucătorilor ca el este faptul că armele lor vin după armele jucătorilor ca Raonic în cronologia schimburilor. Serviciul și returul vor fi mereu primele, iar cu cât schimbul este scurtat mai mult (prin asaltul imediat al fileului), cu atât jucătorii counterpuncher au mai puține șanse să-și țeasă pânza de păianjen.

Aseară, senzația a fost că semifinala lor s-a aflat în racheta lui Raonic. Primul set, în care canadianul și-a făcut treaba bine, a fost de o eficiență brutală: 6-3 în jumătate de oră. În al doilea, a scăzut intensitatea la serviciu, a rărit incursiunile la fileu și Goffin a avut timp să-l macine din spate. În setul trei însă, serviciul și atacul fileului au revenit. Goffin a șovăit un pic la începutul decisivului și a făcut câteva neforțate care l-au costat breakul. Raonic nu s-a clintit până la sfârșit și acesta este alt aspect care îi va da un avantaj important asupra adversarilor săi: nu se bate singur. ”Chiar când lucrurile nu merg bine, simt că pot găsi soluții, nu mă panichez.” Asta e ușor atunci când știi unde să cauți soluțiile și de aceea e bună o identitate clară: știi exact pe ce unelte te poți baza. Raonic este pe deplin conștient de acest lucru. Întrebat care a fost cheia victoriei aseară și a întregii perioade bune pe care a avut-o recent, a răspuns: ”Faptul că joc în termenii mei. Cel mai important lucru este să-mi păstrez identitatea.”

Păstrarea identității jocului său va fi o sarcină mai grea contra lui Djokovic decât contra lui Goffin. În primul rând, aura lui Novak va apăsa greu. Apoi, serviciile sale vor fi contracarate de cel mai bun retur din lume, iar atacurilor la fileu li se vor opune cele mai bune passingshoturi din circuit. Novak nu joacă la nivelul din 2015, cu siguranță, dar 2015 a fost atât de inuman de bun, încât și cu câteva viteze mai lent, jocul său este încă suficient pentru a câștiga meciuri. Raonic va trebui să execute perfect și fără ezitare, de la început până la sfârșit, pentru a avea o șansă la victorie. Cuvintele cheie sunt ”de la început până la sfârșit”. Djokovic poate să șovăie pe alocuri, cum a făcut-o deseori în acest turneu și în primul set aseară cu Nadal, dar își revine suficient de repede pentru a repune meciul în favoarea sa.

Câteva cuvinte despre semifinala sa contra lui Rafa. Părerea generală este că Nadal a făcut cel mai bun joc al său din ultima perioadă, poate chiar din ultimul an. Primul set a fost atât de strâns, încât putea foarte bine să-i revină lui Rafa, dacă nu ar fi fost câteva neforțate în plus în tiebreak. Asta dovedește că Nadal nu este încă pe deplin încrezător în capacitatea sa de execuție în momentele cruciale, însă acest lucru se poate schimba cu un meci mare câștigat la un jucător de top. Jocul lui Rafa a crescut foarte mult, acum nu mai are nevoie decât de o confirmare concretă, câștigarea unui trofeu important. Iar sezonul de zgură vine la țanc.

Ce mi-a plăcut foarte mult în acest meci a fost diversitatea tactică a uneltelor folosite. S-or fi săturat și ei de țăcăneala hipnotică din spate, sau poate arșița după amiezii i-a făcut mai reticenți în a insista cu schimburi lungi, cine știe? Dar cu siguranță desenul schimburilor a fost puțin diferit: mai multe crosuri scurte (dacă Rafa le-ar fi reușit tot meciul ca la început, poate povestea s-ar fi schimbat), mai multe scurte și veniri în față, mai multe riscuri și schimbări de direcție asumate, de ambele părți. Deși mai interesant de urmărit decât unele din meciurile lor din trecut, problema care a rămas este cea a nivelurilor de bază ale amândurora. Al lui Nadal are mai multe găuri, dovadă timpul mult mai mare de care avea nevoie pentru a-și lua game-urile pe propriul serviciu. Djokovic, fără să joace nemaipomenit, servește și returnează în continuare mai eficient și mai constant. Iar dacă sunt blocați într-un schimb neutru de pe baseline, Novak îl împinge încet și sigur cu loviturile sale pe Rafa din ce în ce mai în spate, până câștigă punctul.

Într-adevăr, loviturile lui Rafa nu au aceeași mușcătură pe hard pe care ar avea-o pe zgură, de unde și speranțele chibiților pentru o eficiență mai bună pe suprafața roșie. Un alt motiv de optimism al fanilor lui Rafa pentru primăvara europeană este deplasarea. Mouratoglou identifica principalul motiv al declinului său în deplasarea insuficient de bună. Acum mi se pare că Rafa se mișcă mult mai bine, și pe palierul vitezei și pe cel al anduranței. Aseară a reușit câteva momente clasice de counterpunching letal din poziții extrem-defensive, din alergare. De asemenea pare să-și fi găsit ritmul în timpul schimburilor; mai este luat pe nepregătite și prins pe picior greșit uneori, dar parcă nu atât de des ca anul trecut. Jocul său poate n-a fost suficient aseară pentru o victorie la Djokovic pe hard, dar e posibil să fie suficient pe zgură.