Nicio cale înapoi în meci. Cum s-a scris meciul Simonei cu Iga Swiatek

Articol 30-0+ oferit gratuit tuturor cititorilor. Poți susține 30-0 cu un abonament (aici).

Tenisul pe care îl joacă Iga Swiatek poate părea un mic paradox. E o combinație de limpezime – în retrageri, în modul în care accelerează, în maniera în care se așază la lovitură – și imprevizibil, adversarei fiindu-i greu să îi anticipeze mișcările sau să îi citească loviturile. Joacă contre-pied des, e capabilă să își fixeze adversara într-un singur loc, schimbă des traiectoriile și unghiurile într-un raliu prelungit de mingi și își surprinde adversara prin modul brutal în care accelerează. Face în general ceea ce puțini jucători sunt capabili: e agresivă și știe cum să ofere un ritm fals. Te lasă cu impresia că tu conduci în schimb, ca apoi să te trezești cu un winner nonșalant, venit de nicăieri. Te determină să crezi că ai controlul, dar e cu un pas în fața ta. Te face să crezi că ai găsit cheia potrivită pentru ea, dar vine cu un serviciu-voleu sau o scurtă, cu genul de soluții care te pun iar pe gânduri. 

În majoritatea timpului, Simonei i-a fost imposibil să împiedice direcția în care mergea meciul. A fost bruscată, împinsă în spatele liniei de fund, învinsă în dueluri de cross și fiind mereu surprinsă de alegerile polonezei. Nu se aștepta ca după un schimb neutru să urmeze un forehand fulger în cross scurt. A părut surprinsă că totuși pierde un raliu mai prelungit de mingi asupra căruia avea un aparent control, după câte o improvizație fantastică a polonezei – că a fost scurtă, slice de forehand sau un rever bine accelerat.

Iar faptul că n-a mai avut niciun control atunci când lupta s-a mutat în cross, pierzând aproape toate punctele, a derutat-o și mai tare – pentru că, de regulă, cross-ul îi aduce puncte atunci când are nevoie și loviturile în cross îi permit să reintre în schimburi și, implicit, în meci. Doar pentru simplul fapt că, în afara unei Angie Kerber în zi de grație, nicio altă jucătoare nu are un asemenea control și acuratețe în cross precum Simona. Spre deosebire de lungul de linie, care, în general, ține de încredere și de dispoziție, loviturile în cross au fost și sunt o sursă importantă de puncte pentru Simona, oricât de slabă a fost ziua în care s-a aflat. Azi n-a mai avut-o. 

Faptul că toate lucrurile astea s-au întâmplat atât de repede a panicat-o pe Simona. Faptul că, după primele opt minute de joc, Iga avea în dreptul ei opt winnere și o singură eroare neforțată, iar după alte 20 de minute de joc primul set era deja pierdut, fără a avea neapărat șansa de a încerca ceva concret (doar două erori neforțate a făcut în primul set Simona), a dezarmat-o. I-a tăiat zdravăn din încredere. Pentru că, după un asemenea set precum a fost cel făcut de Swiatek, în care ești sufocată de o agresivitate controlată și vezi că pierzi game după game, îți fuge pământul de sub picioare, îți pierzi din luciditate și ajungi să joci mai mult din instinct. Dacă acel set ar fi fost pierdut mai degrabă pe fondul unor erori ale Simonei și al unui start de meci ratat, altfel ar fi stat lucrurile. Dar n-a fost așa: Swiatek a fost impecabilă și a jucat exact ceea ce a trebuit și când a trebuit. Ba chiar și ea a fost surprinsă de nivelul pe care l-a atins, spunând că nu se aștepta să rămână atât de concentrată întregul meci. 

„Tot creditul pentru ea, a jucat incredibil azi și a fost peste tot pe teren, a lovit absolut toate mingile foarte tare, foarte puternic. A fost meciul ei azi.” – Simona Halep

În asemenea condiții, cu o adversară care a lovit atât de bine și atât de sigur, care a avut absolut toate soluțiile, ce a urmat în setul doi n-a fost ceva surprinzător. Simona n-avea cum să-și ridice atât de repede nivelul, pentru simplul fapt că nu i s-a permis să joace sau să aibă un mic ritm al ei, din care să-și recapete încrederea în lovituri. Ridicarea acestui nivel, pe care îl tot aducem în discuție des, nu se face prin apăsarea unui buton. Trebuie să se întâmple niște lucruri înainte, iar acele lucruri țin de ce faci tu ca jucător, în funcție de ce ești lăsat să faci, dar și de ce face sau nu face adversarul. Simona a încercat, dar n-a fost lăsată să joace. Iga n-a scăzut ritmul și nu a părut tulburată de nimeni si nimic. Nu a lăsat nicio portiță.

Ca să ajungă la tenisul ei bun, Simona ar fi trebuit să-și recapete siguranța în lovituri. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, ar fi avut nevoie de un mic spațiu în meci în care să lege trei-patru puncte. Sau, dacă nu, de un moment de respiro oferit de adversară. Sau, dacă nu, de un moment psihologic care să schimbe dinamica emoțională a meciului. Cum nimic din toate astea nu s-a întâmplat, ea a continuat să plutească în derivă, încercând să-și ofere șanse, să rămână aproape de adversară doar cu defensiva, dar fără a avea vreun reper concret.

Orice a încercat s-a dovedit a fi sortit eșecului, iar toată această evoluție a ostilităților a fost cumva firească: când Simona are în față o asemenea adversară în zonă, care lovește atât de puternic și atât de precis, devine vulnerabilă. Iar adversarele știu asta; a știut și Swiatek că singura șansă reală a ei e să o rănească continuu și să nu o lase să dicteze. Altminteri, s-ar fi întâmplat ce i s-a întâmplat polonezei anul trecut. Și i-a ieșit. Pentru că, simplificând, asta se întâmplă când o adversară cu un tenis atât de agresiv și compact întâlnește și execută perfect planul contra unei adversare cu origini de counter-puncher – cu mențiunea că Simona este mult mai mult decât un counter-puncher: o rănește, o sufocă și nu o lasă să-și pună în funcțiune jocul. 

Poate că înfrângerea asta surprinde, mai ales prin proporțiile scorului. Surprinde pentru că Simona ne-a învățat, prin performanțele ei absolut extraordinare, să o percepem mereu puternică, de neclintit, mereu cu lecțiile bine învățate, mereu dispusă să ofere totul, mereu capabilă să ajusteze și să se îmbunătățească din mers. Dar uneori are și ea limitele și vulnerabilitățile ei; iar acest vulnerabilități – pe care și le-a depășit nu o dată – țin, în principal, de date native și de construcția jocului ei. Ca astăzi să aibă vreo șansă în fața unui asemenea tenis, Simona ar fi trebuit să lovească mai agresiv și mult mai puternic decât adversara ei ori să împrăștie winnere din orice colț al terenului. Uneori îi iese, pentru că a evoluat și s-a îmbunătățit enorm la acest capitol, ajungând chiar să-și domine multe oponente, mai puternice decât ea, prin forță. Dar nu mereu. Pentru că nu despre asta e tenisul ei.