Nicăieri nu e ca acasă: Federer revine într-o finală, a zecea a carierei la Basel

Pentru o vreme, a părut că Federer e pe cale să-și treacă în cont una dintre cele mai îngrijite victorii ale ultimelor luni, perioadă frustrantă nu atât din cauza înfrângerilor la adversari net inferiori, cât mai ales din motiv de pierderi bruște de concentrare, de greșeli bizare venite în cascadă, sau de momente în care lăsa impresia că nu mai crede sau că renunță la luptă.

Fără să strălucească, dar mult mai îngrijit și mai preocupat decât în alte ocazii, Federer a ajuns fără mari probleme la 6-3, 5-3, 30-30 în un pic mai mult de o oră, specialitatea casei. Cu alte cuvinte, la două puncte distanță de o victorie de rutină, confortabilă, fără serviciu pierdut, fără energie consumată, dar și fără cine știe ce farmec. Până la urmă, cred că ora petrecută suplimentar pe teren și emoțiile masive prin care a trecut s-ar putea să-i fi făcut de fapt un bine.

Cu o seară înainte, anticipând oarecum un posibil meci strâns, m-am uitat cu atenție la highlights-urile precedentului meci dintre cei doi, o victorie mai clară decât arată scorul de 7-5, 6-3, obținută în 2011, la Montreal. Diferențele între cele două meciuri sunt ca de la cer la pământ, începând cu mina și body-language-ul lui Fed și continuând cu progresul uriaș realizat între timp de interesantul și simpaticul Pospisil, cel poreclit în toate felurile pe Twitter, cu “Popsicle” sunându-mi cel mai bine. Pospisil și-a câștigat nu doar un salt major în clasament în ultimele luni (a intrat, în premieră, atât în Top 100, cât și în Top 50), ci și atenția multor specialiști. A făcut un turneu excelent la Montreal, unde i-a bătut pe Isner, Stepanek, Berdych și Davydenko înainte de a pierde semifinala canadiană cu Raonic. Apoi a căpătat multă experiență trecând printr-o serie de meciuri cu o poveste aparte, multe dintre ele pierdute dramatic. A ratat șapte mingi de meci în turul 1 la US Open, a mai ratat patru mingi de meci la Cincy, cu Goffin, a câștigat un dublu în Cupa Davis, alături de Nestor, cu 10-8 în decisiv în semifinala cu Serbia, chiar la sârbi acasă, a jucat strâns decisivul cu Tipsarevic din aceeași întâlnire Serbia-Canada; a pierdut în tiebreak-ul decisivului cu Ferrer la Beijing și l-a învins pe Gasquet la Shanghai.

După toate aceste rezultate, Pospisil va urca până pe 32, cu șanse de a fi cap de serie la AO 2014. Față de celălalt canadian cu pretenții, Milos Raonic, Vasek a explodat mai târziu, la 23 de ani, dar are cel puțin la fel de multe atuuri. Se bazează pe un serviciu puternic, în spatele căruia se poate ascunde în perioadele semnificative ale meciurilor, și un serviciu secund cu mult kick, cu care Federer, de exemplu, a avut multe probleme. Tot comparativ cu Raonic, Pospisil este mai atletic, mai iute, se deplasează mult mai bine pe teren; surprinzător de fâșneț pentru un tip înalt precum el, ceea ce îl transformă într-un oponent foarte periculos. În plus (chit că n-a arătat-o de fiecare dată azi), canadianul se descurcă bine la fileu (jocul de dublu îl ajută), și pune mult spin în forehand, lovitură cu care preia adesea controlul punctelor și în jurul căreia adoră să se poziționeze.

Pospisil a început să câștige teren din momentul în care a început să pedepsească previzibilele retururi cu reverul în cross ale lui Federer; la multe dintre ele Vasek nici n-a mai așteptat să vadă în ce direcție vine minge, ci s-a poziționat aproape instinctiv, imediat după ce punea serviciul în teren, câștigând o fracțiune de secundă care îi permitea să lovească dreapta cu mai multă marjă de eroare.

Great tournament for me here in Basel. Lost to a living legend after a good fight, can't be too upset!

— Vasek Pospisil (@VasekPospisil) October 26, 2013

Game-ul pierdut pe propriul serviciu la 5-3 în setul doi l-a debusolat pe Federer și l-a aruncat într-una dintre acele perioade întunecate atât de des întâlnite în ultima vreme. Panica a traversat tie-break-ul, cedat fără mare luptă, și s-a extins până în startul decisivului, când Federer a predat un game pe serviciu care putea să-l coste. Asta deși a condus cu 40-0, scor de la care a făcut cinci erori neforțate consecutive.

Dar de data asta, elvețianul a avut reacție. Dintr-un repertoriu atât de generos de lovituri din care să-și aleagă, Federer are luxul să găsească mereu o soluție care să funcționeze la parametri deosebiți. Azi a găsit ieșirea cu reverul, cu care a blitzuit o serie de lovituri direct câștigătoare de generic, cu care a declanșat rebreakul de la 2-3. Terenul era pregătit pentru așa numitul crunch time. N-o fi fost cine știe meciul în primele două ore, dar finalul a făcut toți banii, și ca tensiune, și ca emoții, și ca nivel de joc, în special game-ul 11, o capodoperă. Mai înainte, la 3-4, Federer a salvat cu forehandul o minge de break care l-ar fi pus pe Pospisil la un hold distanță de finală.

Iar la 5-5 am văzut poate cel mai bun game al zilei. Întâi, canadianul a câștigat un rally fantastic, acoperind terenul dintr-o parte în alta, apoi apărându-se impecabil la fileu. Apoi, Federer a luminat arena cu alte câteva winners produse pe rever. Printre ele s-a strecurat o combinație vintage, forehand nimicitor, urmat de winner slice cu reverul într-un unghi mort. Până și pocnetul mingii era altul, mai plin, mai sonor, mai sănătos. Finalmente, la a patra șansă de break și după multiple egalități, Federer a rupt echilibrul, iar câteva minute mai târziu încheia meciul, cu două servicii sănătoase, spre ușurarea arenei, într-un game în care a strigat „Come on!” după fiecare punct. Altă viață.

De ce am insistat atât de mult pe un Federer – Pospisil? Din mai multe motive: unu la mână, Vasek arată că “Anything is Pospisil” în ceea ce-l privește. Progresul din ultimele luni nu e întâmplător, are arme, are încredere, îi mai lipsește ceva experiență, iar asta s-a văzut azi la 3-1 în decisiv. Orice ar fi, Canada are niște ani interesanți în față, pe axa Raonic – Pospisil – Bouchard.

Doi la mână, că e o victorie interesantă și elocventă pentru Federer. Roger nu mai legase patru victorii la rând tocmai de la Roland Garros (înainte de a-mi da exemplul Halle, unde, de asemenea, a câștigat patru meciuri consecutive, dați-mi voie să nu iau în calcul ciudățenia cu Zverev, un 6-0, 6-0 care nu a făcut niciun serviciu nimănui). La Shanghai, Federer spunea că, din motivele pe care le-am mai enumerat și în alte ocazii, este vulnerabil în fazele incipiente ale turneelor. Corect. Elvețianul are prea puține turnee anul acesta în care a petrecut atât de mult timp pe teren precum la Basel. Primul lui meci aici a fost luni, mâine e duminică și Federer e încă în viață, ceea ce în sine e un lucru bun. Mai ales după seria de interminabile dezamăgiri: turul 2 la Wimbledon – semifinală poticnită la Hamburg – turul 1 Gstaad – sfert Cincy (cu bye) – turul 4 la USO – turul 3 (cu bye) la Shanghai.

Ceea ce vreau să spun este că, indiferent de rezultatul finalei de duminică, a fost un turneu folositor pentru Federer. Nu bun, ci folositor, în care a venit cu soluții la majoritatea problemelor pe care le-a întâlnit, ieșind din încercuiri cu Dimitrov sau cu Pospisil. Ultimele două victorii, la doi lupi tineri, trebuie că îl vor încălzi și mai mult: este exact genul de tratament de care avea nevoie, în particular cea venită după un meci atât de strâns precum cel de azi. Federer avea nevoie de un meci pe muchie, din care să iasă cu bine și care să-i dea încredere. Față de alte ocazii, la Basel a putut recupera căderile inexplicabile pe care continuă să le traverseze în timpul meciurilor și care uneori sunt anunțate de gesturi simple, sesizabile doar dacă-l urmărești cu atenție. Și să-i dăm credit atunci când trebuie: cu Pospisil mi s-a părut că s-a mișcat excelent, mult mai rapid decât în alte ocazii. A variat inteligent serviciul, a ținut mingea jos, incomodându-l pe canadian, iar în momentele decisive a reacționat cu sângele rece cu care ne-a obișnuit atâția ani, nelăsând emoțiile să-l doboare, ba chiar găsind unele din acele Federer classic moments. A sărbătorit apoi victoria cu ușurarea copilului care reînvață să meargă.

Mai rămâne testul cu Del Potro, altă mâncare de pește. Reeditarea finalei de anul trecut, cu un argentinian care mustește de încredere acum, va fi un test elocvent pentru Federer, ale cărui chinuri din 2013 sunt cel mai elocvent sumarizate în bilanțul pe care îl are contra jucătorilor de Top 10: 1-6, cu singura victorie venind tocmai la Australian Open, în cinci seturi cu Tsonga. Și din acest motiv, este poate pentru prima oară când Federer pleacă la drum cu șansa a doua într-un meci cu Del Potro.

Serena said of Roger yesterday „He's had a back injury, he's doing fine, he's the best there ever was.” Two 32 year olds in finals tomorrow

— Neil Harman (@NeilHarmanTimes) October 26, 2013

Deținător al titlului la Basel, Del Potro se păstrează circumspect: „Nu contează ce zice el sau forma de moment. El este Roger Federer. Joacă la el acasă, pe suprafața lui preferată”. Delpo este omul care, din punctul meu de vedere, a preluat de la Federer titlul neoficial de cel mai bun jucător de indoor din lume, atâta doar că mai rămâne să creadă și el asta. Și, eventual, s-o dovedească într-un context major. Poate la Londra, unde și Federer se poate califica (în sfârșit) matematic, în cazul unui succes în finală. Ar fi al 12-lea an la rând când RF ajunge la turneul de final de sezon. Dacă trecutul comun al celor doi (foarte) buni prieteni e o indicație, va fi un alt meci grozav, așa cum nu trebuie să te chinui deloc ca să găsești alte exemple în head-to-head-ul Federer-Del Potro (13-4, ultimele două meciuri câștigate de Delpo).

Great match everybody! Don't forget to put your clocks back tonight, I'm putting mine back, about 8 years #excited

— Not Roger Federer (@PseudoFed) October 26, 2013

Mai e ceva: să lăsăm un pic la o parte anul 2013 și să remarcăm incredibila longevitate a lui Federer, care ajunge în a 10-a finală la Basel. Doar Guillermo Vilas se mai poate lăuda cu o performanță similară, reușită la Buenos Aires. Prima a fost în 2000, pierdută în cinci seturi cu Thomas Enqvist. În 2001 a pierdut o alta, cu Henman. S-a întors în finală, cucerind și primul titlu, abia în 2006, cu Gonzalez. Apoi titluri în 2007 (Nieminen), 2008 (Nalbandian), finală în 2009 (Djokovic), titlu în 2010 (Djokovic), titlu în 2011 (Nishikori) și finală cu Del Potro anul trecut.

Dar prima apariție a lui la turneul la care a fost copil de mingi s-a petrecut în .. 1998. Într-o vreme în care pe tablou găseam nume precum Becker, Tarango, Jan Siemerink, Petr Korda sau Kafelnikov. Federer a debutat într-un meci cu Andre Agassi, din care puteți vedea momente de colecție mai jos, și pe care l-a pierdut cu 6-3, 6-2.

Și declarația zilei, tot de la Federer (atenție, pericol de nostalgie): “Uneori, îmi doresc să am iar 25 de ani și alți 10 ani de tenis în față”.

Hot Shot Del Potro 

 

Federer – Pospisil, înregistrarea meciului

Federer, declarație

Del Potro, declarație

Federer – Agassi 1998, meciul de debut la Basel