New York blues: Simona Halep continuă să sufere în starturile de turneu de la US Open

La 1-4 în decisiv, Simona s-a dus în față la fileu, mai de voie, mai de frustrare; mingea i-a sărit din bandă, iar pulsul nostru s-a precipitat, dar Simona a avut un reflex grozav și Snigur n-a putut răspunde. Era o minge de 5-1, adică o groapă mult prea adâncă. Ucraineanca a resimțit șocul și a făcut dublă greșeală imediat după, oferind un break point pentru 2-4. O ușă deschisă. Era genul de moment de răscruce pe care-l tot așteptam. Dar ce-a urmat au fost trei erori neforțate ușoare ale Simonei; Snigur a evitat pericolul, iar groapa prea adâncă de la 5-1 se căsca adânc în față. 

La 4-5 în decisiv, după ce găsise totuși soluțiile și calmul pentru a strânge scorul, Simona a avut 30-0 pe serviciul advers și aștepta la retur pe serviciul al doilea. Daria Snigur simțea, în mod clar, presiunea imensă a ocaziei care risca să-i scape printre degete și aproape că înghețase. Iar Simona părea că depășise greul cel mai mare, cele două mingi de meci salvate pe serviciul anterior. Cum s-au scurs așa de repede următoarele puncte, și secunde, e încă greu de înțeles. Cert e că Simona a scăpat iar un retur prea lung, apoi iar a forțat pe următoarele mingi, nereușind să găsească jocul balansat, cu marjă, care-o readusese în meci, la două puncte de egalare, un 5-5 care părea aproape tangibil. 

Acesta a fost șablonul după care s-a desfășurat acest meci frustrant, greu de scuturat. Fiecare moment potențial de comeback a fost rătăcit imediat. De fiecare dată când Simona ar fi putut să readucă lupta sub control, au urmat erori neforțate, oportunități scăpate din mână și, în general, o ceață din care nu a reușit să iasă la timp ca să evite eșecul. 

O desfășurare sinusoidală de la început până la sfârșit; cu acel prim set care s-a scurs fără ca Simona să apuce de undeva meciul. Snigur a făcut și a desfăcut, dictând cu acel forehand cu o mecanică nu tocmai aspectuoasă, dar plat ca o clătită, perfect pentru condițiile iuți de pe Louis Armstrong. Ucraineanca a părut că poate lovi de oriunde, și nu oricum, ci lung și apăsat. Simona a făcut puține lucruri bune, și n-a ajutat că Daria, jucând cu aplomb și convingere, a avut răspunsuri și la alea câteva bune ale Simonei, îndeosebi sub forma unor mingi întoarse în unghiuri neașteptate, precum a făcut-o când a returnat un serviciu mult în exterior al Simonei cu un cross devastator. 

Dar chiar și așa, cu tot jocul ei curajos, eficient, cu toate loviturile ei neortodoxe, Snigur nu era ceva ce Simona nu mai văzuse niciodată, sau nu mai întorsese. Nicio jumătate de ceas mai târziu, cu tot cu pauza pe care și-a acordat-o, Simona egalase deja la seturi, câștigând 24 de puncte din 30, o trezire la realitate pentru jucătoarea venită din calificări. 

Sau cel puțin așa am crezut. Doar că în startul decisivului, când era de așteptat că va prelua ferm controlul meciului, Simona și-a pierdut iar acea claritate pe care a găsit-o în setul secund și a început să fie iar surprinsă de dinamica meciului și de ce i-a venit de dincolo de fileu. Și, curând, aveam să vedem același desfășurător ca în primul set, cu Snigur luând nu un break avans, ci două, în drum spre acel 5-1 cât o groapă. O groapă din care Simona a fost gata-gata să se extragă.

Poate că în acele secunde de final care s-au desfășurat pe repede-înainte, Simona a căutat acele mingi adânci de pe centru, care au funcționat în setul al doilea, nemaioferindu-i lui Snigur unghiuri. Dar poate că era un moment în care nu mai avea nevoie de adâncime, ci doar de ritm și să țină mingea în teren suficient cât să-i dea timp tinerei ucrainence să gândească și să rateze. La 5-5, Simona s-ar fi reinstalat în scaunul de favorită și șansele sunt că ar fi știut cum să conducă acest meci în zona de siguranță. Așa însă, l-a pierdut, deși a fost – chiar și într-o zi slabă ca asta – superioară la mai toate statisticile și a câștigat cu șase puncte mai mult (76 vs 70). Cele 30 de erori neforțate, neobișnuit de multe pentru ea, s-au dovedit mult prea costisitoare. 

Rămâne un eșec incredibil de frustrant, într-un meci, e adevărat, capcană, cu o jucătoare fără inhibiții, cu trei meciuri în picioare în calificări și cu experiența acelui eveniment caritabil organizat chiar pe Armstrong, care i-a dat familiaritate cu terenul și cu condițiile, dar i-a dat și sentimentul că joacă pentru ceva mai mare ca ea. Uneori, astfel de lucruri sunt cele care te împing să ai curajul în ultimele secunde ale meciului. Pentru acest curaj, Daria își merită, cu siguranță, bucuria aceea pură pe care a trăit-o la final, când a conștientizat că a câștigat primul ei meci jucat vreodată pe tabloul principal al unui Grand Slam.

Simona a mai avut probleme în trecut cu jucătoare cărora nu le-a luat pulsul, iar turul întâi la un Grand Slam rămâne o operațiune incredibil de complicată pentru oricine, nu contează cine ești și ce ai făcut recent. Ea a venit la New York câștigând 19 din ultimele ei 22 de meciuri jucate, iar majoritatea specialiștilor au dat-o dacă nu favorită la câștigarea trofeului, atunci între primele două sau trei.

Favorita specialiștilor la US Open, iată o combinație care pur și simplu nu-i prinde bine Simonei, într-un oraș și la un turneu la care nu se simte în largul ei, dovadă că blocajul ei aici, în acest oraș, în aceste împrejurimi, continuă să se amplifice de la un an la altul. E ceea ce e, uneori nu e nevoie de mai multă analiză profundă. Simona de azi n-a fost în largul ei niciun moment, nici măcar după un 6-0 administrat, iar asta s-a văzut cu ochiul liber. Ar fi avut timp să se acomodeze, să respire și să intre în turneu dacă apuca să rezolve acest meci; turul următor ar fi fost unul prietenos, iar partea ei de tablou era ofertantă, cu cunoștințe vechi, care vin și cu un anume grad de confort pe teren. Așa însă, e o altă amintire nefastă de la New York. Dar una care trebuie lăsată repede în urmă.