Ne repornim în Fed Cup: România – Belgia, patru întrebări esențiale despre primul meci din noul drum al fetelor

Prima întâlnire Fed Cup din 2017, contra Belgiei, contând pentru primul tur al Grupei Mondiale 2 ne propune câteva schimbări notabile în echipa României. În primul rând n-o mai avem pe Simona Halep, indisponibilă din cauza unei tendinite la genunchiul stâng cu care se confruntă încă de la Singapore de anul trecut. Simona nu va putea să joace, dar nici să vadă cum funcționează aducerea lui Ilie Năstase pe post de căpitan nejucător, idee al cărei artizan principal a fost anul trecut. La simplu, staff-ul tehnic a mers pe mâna Monicăi Niculescu și Soranei Cîrstea, revenită la Fed Cup după trei ani. La dublu, perechea Begu-Țig va încerca să aducă punctul decisiv duminică, dacă va fi nevoie; dar nu-s excluse nici schimbări pentru ziua a doua. Ne uităm la noua configurație a echipei și staffului și încercăm să răspundem la câteva întrebări.

Cât va conta absența Simonei Halep?

Irina Begu a zis-o cel mai bine: ”Va fi mai greu fără Simona, dar vom încerca să ne vedem de treabă și să câștigăm”. Este mentalitatea corectă pentru o echipă de Fed Cup, în care vor exista mereu indisponibilități de-a lungul anului și componența va trebui adaptată permanent în funcție de circumstanțe. Ce este mai important decât un jucător vedetă în aceste competiții gen Fed Cup sau Davis Cup? Un grup de alți trei-patru-cinci jucători, din care preferabil cel puțin doi specialiști de dublu, care pot prelua ștafeta oricând și cu care se pot face combinații. România, dincolo de vârful de lance care rămâne Halep, are acum o generație de jucătoare valoroase și adaptabile pe orice suprafață, din care câteva foarte bune și la dublu. Aceste jucătoare trebuie să fie capabile să câștige în configurații variate, indiferent de scenariu. Cu cât echipa e mai diversă și mai adaptabilă (la accidentări, la suprafețe, la adversare), cu atât e mai puternică.  

Într-o viziune mai amplă, absența Simonei trebuie văzută ca o oportunitate, nu neapărat ca o problemă. O oportunitate pentru alte jucătoare să facă pasul în față și să-și asume rolul de lider, o oportunitate să se testeze noi alegeri de joc (la simplu și la dublu), o oportunitate pentru echipă să devină mai flexibilă și mai rezistentă, înglobând nume noi.

Este Monica Niculescu 100% fizic?

Anul trecut și anul acesta Kirsten Flipkens s-a tot întâlnit cu jucătoare din România. A reușit să le învingă pe Andreea Mitu și pe Ana Bogdan, dar a pierdut contra Patriciei Țig, Simonei Halep și Monicăi Niculescu (de două ori). Deși scorul întâlnirilor directe contra Monicăi Niculescu, adversara sa de mâine, este 3-3, Flipkens a pierdut destul de clar (în două seturi) ultimele două meciuri, ambele desfășurate pe hard. Ultima lor întâlnire a fost înainte de Australian Open, la Hobart, unde Monica a ajuns în finală.

Am putea spune cu destulă încredere că Niculescu pleacă cu un avantaj în primul meci de mâine: avantajul jucătoarei care a câștigat ultimele meciuri contra adversarei sale și intră pe teren cu un plus de încredere. Întrebarea este, va putea fi repetată performanța din ultimele două meciuri și mâine, la Polivalentă? Aici trebuie să luăm în considerare următorii factori: dacă Monica este complet recuperată după întinderea la abdominali pe care a suferit-o tot la Hobart și care nu fusese rezolvată la Australian Open și dacă Flipkens va putea să execute un nou plan de joc contra sa, pentru a spera la un rezultat diferit.

Flipkens este o jucătoare cu un stil variat și un rever cu care poate executa un slice interesant. Totuși, de la jumătatea anului trecut nu prea a mai avut rezultate notabile, nemaireușind să adune mai mult de două victorii consecutive la un turneu. A împlinit 31 de ani anul acesta și probabil că timpul începe să meargă împotriva ei. La Hobart nu a avut răspuns la serviciul îmbunătățit și varietatea Monicăi Niculescu. De aceea starea abdominalilor Monicăi este un factor esențial, pentru că de aceștia depinde serviciul și cât de mult va putea fi el o armă. Și la Hobart, după ce s-a accidentat, și la Australian Open, ea a declarat că i-a fost foarte greu să înceapă punctele în dezavantaj, apărându-se tot timpul din cauza faptului că serviciul îi era ușor de atacat.

Dacă Niculescu este aptă și poate să-și execute jocul, Flipkens va trebui să vină cu ceva diferit față de ultimele două meciuri pentru a o învinge. În mod normal ea nu este o jucătoare de forță, ci mai degrabă de construcție. Meciul se va decide deci între cine poate să alerge mai mult și să greșească mai puțin. De notat este faptul că toate cele trei victorii pe care le are la Niculescu au fost în trei seturi, după ce Flipkens a recuperat pierderea primului set; cu alte cuvinte, a reușit să transforme meciurile în bătălii fizice, de anduranță. Monica ar trebui să încerce să evite acest lucru. Un motiv este si faptul că poimâine va trebui să fie proaspătă pentru încă un meci, contra lui Wickmayer.

Din punct de vedere sufletesc, Monica Niculescu este, cred, jucătoarea pentru care trebuie să ne facem cele mai puține griji din cauza presiunii de a juca pentru propria țară. Moni îmbrățișează ocazia de a juca în fața românilor ca pe o oportunitate, nu ca pe o povară, și susținerea pătimașă a fanilor o alimentează, lucru pe care l-a declarat în numeroase rânduri, inclusiv săptămâna aceasta. Că joacă prima – cu atât mai bine. 

Cum se va descurca noua versiune a Soranei Cîrstea la Fed Cup?

Sorana Cîrstea n-a mai jucat la Fed Cup de acum trei ani, de la întâlnirea de la București contra Serbiei, unde a fost un element de bază, aducând două puncte la simplu. În atmosfera însuflețită de la Arenele BNR, după câteva emoții de început, Sorana s-a ridicat la înălțimea situației și a devenit eroina improbabilă a acelei întâlniri. O poate face și acum?

Ultimii trei ani au fost foarte grei pentru ea, din cauza accidentării de la umărul drept. Putem spune fără șovăială că Sorana este azi o jucătoare diferită față de acum trei ani; și fizic, și tactic, și mental, ea a trebuit să se schimbe și să găsescă noi soluții, și pe teren, și în afara lui. După un urcuș anevoios prin turnee ITF și calificari WTA, eforturile de a-și construi un nou joc au dat roade la Australian Open: a fost singura româncă în optimi. Mai matură, mai răbdătoare și cu un joc mai nuanțat, Sorana va juca mâine meciul doi contra Yaninei Wickmayer.

Până acum cele două s-au întâlnit de patru ori, ultimul meci în 2012. Scorul este 3-1 pentru Wickmayer. Nu știu cât de relevant mai este acest h2h acum; ambele sunt jucătoare diferite față de cum erau în 2012. Poate fi relevant mai degrabă emoțional, pentru că nu sunt un mister total una pentru cealaltă. Sorana a declarat că se simte mai liniștită când a jucat deja cu adversarele și știe la ce să se aștepte. Ca joc, la baza ambele au un stil de atac, în care încearcă să lovească decisiv înaintea adversarei. Aș spune că Sorana are un joc mai complex acum, din cauza umărului: construiește mai mult și alege mai chibzuit loviturile. Wickmayer, în schimb, mi s-a părut anul trecut că a rămas la aceeași filozofie ”totul sau nimic”. Asta poate fi foarte periculos dacă prinde o zi bună în care lovește tot imparabil timp de două seturi. Știm cu toții însă că aceste zile sunt rare și chiar dacă se va întâmpla mâine, Sorana are totuși o șansă să o oprească dacă poate lungi schimburile suficient de mult cât să o scoată din transă. Cred că mâine va depinde mult de felul în care vor fi pe teren și ce zi vor avea, emoțional: oricare poate câștiga cu ușurință dacă cealaltă scapă meciul din mână. Aici vom vedea ce influență va avea Ilie Năstase de pe scaun în caz că meciul îi scapă Soranei din mână. Ceea ce ne duce către următoarea întrebare…

Cum se va descurca Ilie Năstase în postura de căpitan nejucător?

Mai concret, ce influență va avea asupra fetelor în timpul meciurilor? Va fi capabil să le motiveze, să le liniștească, să se facă auzit? Deocamdată, declarațiile sale sunt oarecum neangajate, încercând să minimalizeze influența sa. ”Eu voi sta doar pe scaun, pentru antrenamente o au pe Alina și apoi fiecare are antrenor, care stă în spate și știe mai bine ce să le transmită.” Nu știu cum să interpretez aceste declarații. Se gândește Năstase să nu creeze așteptări prea mari de la el și de aceea nu dă foarte mare importanță rolului său? Sau pur și simplu simte că nu are prea mult de contribuit? Sau n-are chef să fie făcut răspunzător în cazul vreunui eșec? Poate aceasta aparentă nonșalanță să funcționeze ca o lipsă de așteptări relaxantă pentru fete? Sau va fi ea simțită ca dezinteres? Pe de altă parte, astea-s doar vorbe: nu l-am văzut în focul luptei, în meciuri. Ilie Năstase poate face pe nonșalantul acum, dar este un om impulsiv și pasional, și nu știu dacă în vâltoarea luptei va mai fi la fel de cool.

Uneori, un om nici nu trebuie să zică prea multe, simpla sa prezență poate avea un impact. Însă va trebui să așteptăm până mâine ca să vedem care va fi acesta în cazul noului căpitan nejucător al României, și dacă va fi unul pozitiv sau nu.