Ne apropiem de săptămâna a doua la US Open: cine a rămas în luptă și ce se profilează pentru acest weekend

Sunt mulțumită de cum decurge US Open până acum. Nu am avut cutremure majore, adică jucători în mare formă care să cadă devreme – singurul caz notabil este Cilic, care a fost scos de Sock ieri. Raonic a fost accidentat, Garbine nu era oricum într-o formă nemaipomenită. Favoriții mari stau bine: Novak primește în continuare păsuiri de la adversari și spune că se simte din ce în ce mai bine, Serena n-a lăsat loc de speculații, Murray și Kerber la fel.

Băieții

Pe lângă marii favoriți, avansează niște nume interesante: fie jucători noi sau în urcare, fie veterani reformați sau care și-au regăsit suflul de odinioară. Mă bucură în special optimea dintre Monfils și Baghdatis, doi dintre jucătorii plăcuți ochiului (cel puțin pentru mine). Monfils este în continuare un motiv de uimire și reticență, recunosc: nu știu cum a reușit antrenorul său să-l aducă pe calea cea dreaptă (poate și faptul că se apropia de 30 de ani a avut un rol). Atâta timp am clătinat din cap la clovneriile lui că și acum, chiar dacă îl văd cât de eficient își câștigă meciurile, mă aștept să scoată limba la noi și să ne spună că totul a fost o mare farsă. Oricât de derutant este acest nou Gael, nu vreau să dispară. Giumbușlucurile lui nu erau decât un mod facil de a câștiga atenția publicului și e păcat că au avut întâietate asupra tenisului incredibil de care e capabil. Poate de asta mă uit acum la meciurile lui cu un amestec de admirație și regret: regret pentru câți ani a pierdut cu prostiile, câștigând aprobarea publicului în loc de trofee. 

Gael tocmai a făcut 30 de ani, Marcos Baghdatis are 31. Marcos e definiția clasică a jucătorului veteran: se văd pe el anii lungi din circuit, întrerupți de destule perioade cu accidentări. Baghdatis nu are loviturile puternice ale lui Monfils, tenisul lui se bazează pe citirea jocului și pe rapiditatea cu care ia mingea. Îmi aduce aminte de Nalbandian: ca și el, Marcos lovește foarte curat pe ambele părți și e creativ când trebuie să găsească spațiile libere în terenul advers. Păcat că serviciul nu i-a ajutat prea mult pe niciunul. Monfils-Baghdatis ar trebui să fie un meci cu ritm și cu schimburi arătoase. Francezul intră favorit, este jucătorul superior la mai multe capitole – doar dacă Gael cel vechi nu-și va face apariția și-i va da peste cap planul de joc.

Cine mi-a mai plăcut? Tineretul, reprezentat cu cinste de Lucas Pouille și Kyle Edmund. Pe Pouille l-am mai văzut jucând anul acesta, cu britanicul Edmund acum fac cunoștință. Îmi place ce văd: amândoi au capul pe umeri și un temperament stabil, foarte util în tenis. Pouille are un joc rotund, fără slăbiciuni evidente și în funcție de situație, umblă la butoane: de exemplu, realizează că nu e nevoie să rupă mingea de fiecare dată când dă în ea și alege să o plaseze când acest lucru e suficient. Gândește jocul și nu pare genul care să-și piardă capul, indiferent de scor. De asemenea, are un gen de ambiție tăcută, care nu se dă bătută cu una cu două. Dacă nu va avea probleme de sănătate, cred că Pouille va fi jucător de cursă lungă care va sta în top toată cariera. A trecut de incomodul Bautista-Agut în cinci seturi și va avea un test major în persoana lui Rafa Nadal, care se prezintă din ce în ce mai bine de la meci la meci, și ca joc și ca stare fizică. Aceasta e o oportunitate excelentă să vedem din ce este făcut francezul când va fi scufundat în cazanul încins care este un meci de Slam contra unui Nadal în formă.

Cât despre Edmund, Murray primește în sfârșit, după ani de așteptări, un partener pe care se poate baza în meciurile de simplu la Cupa Davis. Săracul Andy, a trebuit să le facă singur pe toate ani de-a rândul. Cred că e  un sentiment bun și pentru el și pentru tenisul britanic să nu mai mizeze totul pe o singură carte. Ca și Pouille, Edmund va avea un test greu, în persoana lui Novak Djokovic. Jocul său de forță va fi pus la încercare de capcanele precise pe care le întinde Novak pe tot terenul.

Jack Sock este un pic mai mare (va face 24 de ani în curând), dar caută și el succesul la simplu, după ce anii aceștia a avut o ascensiune rapidă la dublu cu canadianul Vasek Pospisil (au câștigat și un Wimbledon). Sock este un reprezentant clasic al tenisului american (big serve, bigger forehand) și a vorbit recent despre cum dublul a reușit să-i fortifice și alte aspecte ale jocului, cum ar fi returul și reverul. Cu toate acestea, a renunțat la dublu o vreme pentru a-și conserva energia. Acum l-a scos pe Cilic în trei seturi cu un joc variat, care nu l-a lăsat pe croat să dicteze din spatele terenului. În turul următor va juca cu alt jucător pe care va trebui să-l împiedice să dicteze: Tsonga, care și-a croit până acum încet și sigur loc prin tablou.

Meciurile de azi de la băieți sunt un pic mai inegale decât cele de ieri, dar avem în continuare niște nume noi: Jared Donaldson, adolescentul american de 19 ani care a ales să se ducă să se antreneze pe zgura sud-americană timp de doi ani (asta e o poveste interesantă, care merită spusă separat) joacă cu Ivo Karlovic. Alt underdog care își va încerca norocul contra unui favorit este britanicul Dan Evans (26 ani, locul 64), cu Stan Wawrinka. Thiem e programat contra lui Carreno-Busta, iar Del Potro are șanse mari să mai scoată un favorit, pe David Ferrer. Kyrgios are un meci abordabil cu Marchenko, dar cu instabilul australian nu știi niciodată. Nishikori cu Mahut e un contrast frumos, dar nu prea văd cum ar putea Mahut să câștige (doar dacă nu se defectează Kei fatal). Ultimele două meciuri de pe tablou sunt Sousa-Dimitrov (încă o ocazie să vedem dacă trendul ascendent al lui Grigor e pe bune sau doar o iluzie) și Murray, care n-ar trebui să piardă prea mult timp cu un Lorenzo epuizat după maratonul de cinci seturi contra lui…Gilles 5imon, bineînțeles.

Fetele

Ca și la băieți, și la fete mă bucură să văd că anumite nume sunt încă pe tablou: Vinci, Kvitova, Sevastova. Ieri n-am dus lipsă nici de dramă, tânăra și foarte promițătoarea Naomi Osaka conducând-o pe Keys cu 5-1 în decisiv și reușind să lovească mai tare decât una din cele mai explozive jucătoare din circuit. Osaka e uluitoare, un talent incredibil de pe baseline, dar la fileu e altă poveste. Simona s-a chinuit cu ea la RG pe motive întemeiate și dacă japoneza nu s-ar fi crispat ieri când a realizat ce e pe cale să facă, Madison ar fi fost ieșită din concurs acum. Așa, experiența a câștigat și Osaka a părăsit înlăcrimată terenul după ce a primit una din acele lecții amare pe care tenisul le livrează tot timpul:  meciul nu se termină până nu se termină. Keys nu va mai avea norocul să primească astfel de cadouri, pentru că în meciul următor o are pe Wozniacki, jucătoare care se ține ca scaiul de fiecare punct. Madison va trebui să lovească fără ezitare și fără greșeală până la sfârșit.

Johanna Konta a trecut cu bine peste sperietura din turul doi contra Pironkovei, când a căzut din picioare pe teren dn cauza căldurii. Ieri a împachetat-o fără prea multă ceremonie pe o Bencic aflată încă pe drumul revenirii după accidentare. Va juca mâine cu Sevastova, care trece printr-o perioadă fastă în a doua ei carieră: a confirmat victoria contra Muguruzei cu încă o victorie clară contra lui Bondarenko.

Robertei Vinci îi priește aerul de la New York. După McHale, ieri a mai rezolvat o jucătoare tânără cu joc exploziv, nemțoaica Witthoeft. Are meci abordabil cu o Tsurenko, care, așa peticită cum a fost ieri, i-a făcut pocinogul Cibulkovei. În partea de jos a tabloului, ultimul meci propune un blockbuster: Kvitova-Kerber, sau forța de neoprit contra obiectului de neclintit. Ne ștergem de praf căștile de protecție și facem niște popcorn. Kerber e favorită, că doar asta e jobul ei, să demonteze fete care dau tare. Kvitova va trebui să aibă o zi în care să-i intre tot: dacă îi lasă portițe, Kerber o va taxa amarnic.

Azi, suntem ocupați cu Simona-Babos, care începe în curând, primul meci pe Ashe. În caz că totul se termină cu bine și nu va fi nevoie să ne înecăm amarul sau să ne jurăm că nu ne mai uităm la tenis cât om trăi, programul la fete ne mai propune următoarele meciuri: Williams-Larsson, Shvedova-Zhang, Suarez-Navarro- Vesnina, Radwanska-Garcia, Konjuh-Lepchenko, Pliskova-Pavlyuchenkova și Siegemund-Williams. Câte ceva pentru toate gusturile.

Cât despre Simona, va avea de rezolvat din nou problema cu care s-a mai întâlnit și se va mai întâlni de n ori de acum încolo: o jucătoare care lovește tare și caută să încheie repede punctul. Bineînțeles, planul de joc al Simonei va fi s-o împiedice să facă asta. În acest scop, își va folosi deplasarea, varietatea plasamentului și returul. Un element necesar va fi serviciul, care va trebui să facă o figură frumoasă, vorba clișeului, și să nu dispară în ceață când ne e lumea mai dragă. Babos a urcat în clasament în ultimul timp, dar nu mi se pare o jucătoare cu prea multe nuanțe și până acum nu a bătut la USO cine știe ce adversare. În afară de cazul în care nimerește o zi fulminantă și Simona una atroce, sper că n-avem motive de îngrijorare.