Naomi Osaka și Kei Nishikori fac istorie pentru Japonia, Djokovic își continuă netulburat drumul spre o nouă finală de Slam. Azi aflăm finalistele

Patru ani de la finala pierdută la New York în fața lui Marin Cilic, Kei Nishikori reușește să-și ia revanșa în fața croatului, impunându-se în cinci seturi, 2-6, 6-4, 7-6, 4-6, 6-4. N-a fost un meci cu un titlu pe masă, dar este o victorie care readuce pe japonez la doi pași de un titlu de Slam.

Kei a mai fost în această situație și în 2016, fiind oprit atunci în semifinale de Stan Wawrinka în patru seturi, cel care avea să și câștige titlul. Iar acum lucrurile se complică și mai mult pentru că-l va avea în față pe Novak Djokovic, cel care l-a învins în 14 meciuri din 16 jucate. Dar Kei se poate agăța, așa cum a făcut-o și cu Cilic, de faptul că una din cele două victorii a venit la US Open, fix în semifinale, în 2014.

De altfel, întreaga poveste a meciului Cilic – Nishikori cam despre asta este: cum să profiți de orice mică cădere a adversarului, respectiv orice șansă ivită pentru a intra înapoi în meci, fără a excela per ansamblu. Sau mai precis, cum să te agăți de orice ți se oferă, ca mai apoi să ai capacitatea de a construi pe astfel de momente, iar în final să ieși pe plus.

La cum începuse Cilic meciul, nu se întrevedea nimic bun pentru Kei. Croatul și-a adus, pentru o vreme, acel joc compact, care îl face atât de periculos. La serviciu nu a putut fi deranjat, cu forehand-ul a tras din toate părțile, dar nu asta a impresionat cel mai tare, ci acuratețea și lungimea loviturilor. Când reușea și Nishikori, în fine, să pună returul în joc și căuta să construiască ceva, se vedea, de asemenea, fără soluții, fiind copleșit de stabilitatea lui Cilic de pe linia de fund.

Dar Cilic e un jucător care fie te domină de la un capăt la altul și nu-ți dă nici măcar șansa de a atinge prea mult mingea, caz în care șansele de reușită în fața lui sunt mici spre foarte mici, fie are momente în care alternează incredibil de mult puncte extraordinare cu greșeli de nepermis, caz în care șansele adversarului cresc exponențial.

În fața unor jucători cu mai puțină experiență, astfel “pauze” luate de Cilic nu își pun amprenta foarte mult asupra rezultatului final, iar croatul recuperează avantajul pierdut. Dar cu adversari valoroși astfel de ezitări îl costă mult, lucru pe care l-am putut vedea și cu Nishikori.

De la 6-2, 4-2, Cilic a pierdut șase game-uri la rând, și odată cu asta s-a pierdut și acea atitudine bună cu care a început meciul. Și-a mai regăsit siguranța în lovituri, ritmul la serviciu, aspecte care l-au ajutat apoi să revină în meci, să câștige setul patru, dar cu toate astea, Cilic nu a mai fost acel Cilic din primul set și jumătate. Iar meritul cel mare pentru asta îl are Nishikori, care a transmis constant mesajul corect spre croat: nu numai că a știut cum folosească acea cădere a lui Cilic, dar odată ce a recuperat avansul luat de adversar, nu l-a mai slăbit nicio clipă. Astfel că, Kei, fără a impresiona neapărat, dar având alături de el experiența, merge pentru a treia oară în semifinale la New York, Slamul la care are cele mai bune rezultate.

Și nu merge singur pentru Japonia. Alături de el o are pe Naomi Osaka, și ea calificată în semifinale după ce a cedat doar două game-uri cu o Lesia Tsurenko accidentată, fiind pentru prima dată în era Open când doi jucători din Japonia se califică în semifinalele unui turneu de Grand Slam.

Naomi nu face decât să confirme faptul că este una dintre jucătoarele noii generații cu foarte mare potențial, lucru despre care am mai vorbit încă de acum câțiva ani.

În 2016, după prima ei întâlnire cu Simona Halep – în abia al doilea ei turneu de Grand Slam – 30-0 scria despre Osaka:

„Naomi Osaka ne-a tras o sperietură, nu? 18 ani, prima participare la Roland Garros și a doua la un Slam, are un viitor strălucit în față. Serviciu tare (a servit în medie cu 170 km/h pe primul, viteza celui mai puternic serviciu al Simonei), lovituri grele din spate și o atitudine lipsită de frică – asta nu e niciodată o combinație bună pentru adversare. Profilul ei se potrivește cu cel al jucătoarelor care s-au dovedit kriptonită pentru Simona în ultimii anii: big-hitters, adepte ale filozofiei ”go big or go home”.

Dintre tot ce-a produs japonezo-haitiana din spatele terenului, un anumit tip de lovituri s-au dovedit un adevărat coșmar pentru Simona în primul set: cele lovite din alergare, mai ales pe forehand, și mai ales în cros. Indiferent cât de avantajoasă era poziția Simonei în schimb, dacă-i dădea lui Osaka o minge pe lateral și aceasta reușea să ajungă la ea, era game over. Mi-a adus aminte de Serena, care este și ea la fel letală din acele poziții.”

După turneul câștigat la Indian Wells, a urmat o perioadă în care așteptările foarte mari de la ea au făcut-o să devină puțin anxioasă, ceea ce i-a afectat considerabil jocul. Însă ea declara încă de la Montreal că în sfârșit se simte bine pe teren și e fericită să joace – lucru care, spunea ea, nu s-a mai întâmplat de la Indian Wells.

Revenită la capacitate maximă și având un joc atât de puternic încât poate pune probleme absolut oricui, Naomi a reușit la New York să profite de un culoar accesibil, creat urmare a eliminărilor favoritelor principale. Siegemund, Glushko, Sasnovich, Sabalenka (favorită 20), Tsurenko nu par la prima vedere niște jucătoare de speriat, cu excepția, desigur, a Arynei Sabalenka, aflată în mare formă, însă nu-i ușor pentru o jucătoare de 20 de ani să trateze aceste meciuri din postura de jucătoare favorită, care pleacă cu prima șansă.

Va avea însă o misiune extrem de dificilă pentru un loc în prima ei finală de Slam, unde se va lupta cu Madison Keys. Nu-i nici pe departe imposibilă, dar e grea, doar e o semifinală de Slam, postură în care experiența suplimentară în astfel de ocazii poate decide.

Madison Keys a trecut în două seturi, 6-4, 6-3, de Carla Suarez Navarro și trece astfel, pentru al doilea an la rând în ultimele patru la US Open. Scorul poate nu indică așa clar, dar Carla a avut șansele ei, a încercat să profite pe cât posibil de deplasarea greoaie a americancei, dar n-a putut construi așa cum și-ar fi dorit ea, și asta pentru că nu a fost lăsată; un punct muncit în care punea toate resursele și energia, pentru care făcea un efort colosal să-l obțină, era anulat rapid cu trei winnere și un as al lui Keys.

Și tot în aceeași notă a continuat și ultimul meci al zilei, cel dintre Novak Djokovic și John Millman, care își vede oprit parcursul incredibil de anul acesta de la New York, 6-3, 6-4, 6-4. Meciul n-a fost atât de dezechilibrat precum se anunța, Millman reușind din când în când să mai obțină câte un rebreak, dar senzația că Nole nu are cum să piardă acest meci a fost tot timpul.

Djokovic se pregătește acum de Kei, pe care-l caracteriza după meciul cu Millman ca fiind jucătorul cu una dintre cele mai bune lovituri de rever (cu două mâini) din circuit. O observație care ar putea explica toate aceste victorii pe care Nole le obține cu Kei (14-2): Kei are unul dintre cele mai bune lovituri de rever cu două mini, dar cel mai bun e al lui Djokovic, așa că într-un meci, Nole îi anulează din start japonezului o sursă importantă care în mod normal îi aduce foarte multe puncte, fiind lovitura cu care Kei reușește constant să își deschidă terenul si să preia inițiativa.

Azi ne uităm spre semifinalele feminine: Serena Williams o întâlnește pe Anastasija Sevastova, iar Madison Keys, pe Naomi Osaka. E, cu siguranță, o oportunitate mare pentru Serena, care e mare favorită la titlu acum, însă au mai existat astfel de situații în circuitul feminin în care lucrurile s-au răsturnat spectaculos. Serena știe cel mai bine, ea fiind la capătul greșit al surprizei din 2015. Iar dacă Keys ajunge în semifinale pentru a treia oară în ultimele cinci Slamuri, pentru Sevastova și Osaka este o experiență cu totul nouă.

***

Nou de la 30-0: Icecream Tee! 

Înviorează-ți garderoba cu Icecream Tee, un tricou cu un design fresh! Tennis to melt for înseamnă acel tenis suprem, pentru care ai trece munții ca să-l poți vedea, trăi, respira. Înseamnă pasiune pentru tenis. Înseamnă și optimism, zâmbet și relaxare.

Mai înseamnă și că te topești după Simona ta, după Federerul tău, după Nadalul tău, după Djokoviciul tău, după tot ce te face să simți că trăiești. Și că e cald și bine.

Topește-te după tenis cu acest nou tricou de la 30-0!

Disponibil în trei culori: alb, negru și carribean blue.

Comandă-ți unul AICI.