Naomi Osaka domină, o oprește din nou pe Serena Williams. Idei la cald după meci
Treizecizero | 18 februarie 2021Osaka, acum ajunsă la 20 de victorii consecutive, va încerca sâmbătă să câștige a doua oară Australian Open.
Naomi Osaka a învins-o pe Serena Williams într-o semifinală mult anticipată la Australian Open, 6-3, 6-4. Cu acest succes, Naomi se califică în cea de-a patra ei finală de Grand Slam.
După un start emoționat, japoneza a preluat meciul pe cont propriu și nu s-a mai uitat în urmă. Victoria ei nu a părut vreun moment sub semnul întrebării; nici măcar la 4-4, după ce și-a pierdut serviciul cu un alt game jucat cu stres. Dar Osaka a răspuns impecabil la greu, la fel cum o făcuse într-o situație și mai complicată în optimea de finală cu Muguruza: a câștigat în stil opt puncte la rând, încheind meciul.
N-au mai fost emoțiile, a fost tenisul. Dacă în alte ocazii memorabile din trecutul recent Serena s-a blocat emoțional sub presiunea așteptărilor și n-a mai putut să performeze la nivelul dorit, de data asta nu a mai părut că a fost cazul de așa ceva. A fost, în schimb, o superioritate evidentă a jucătoarei din Japonia, care a dus la o victorie incontestabilă, lipsită de dramă. În două ocazii, Naomi a demarat de lângă Serena, lăsând-o în urmă într-o clipită, fără ca americanca să poată replica. Întâi, la 0-2, după un start plin de erori: întâi Osaka a salvat o minge de dublu break, iar de acolo a legat cinci game-uri consecutive, suficient cât să tranșeze deja setul. Apoi, la 4-4 în setul secund. După ce a făcut cel mai slab game al ei, cu trei duble greșeli, Osaka a răspuns încă o dată cu câteva execuții absurde, ținând cont de scor și de moment. Trei winnere cu reverul, inclusiv unul într-un unghi incredibil, i-au adus break-ul, urmat de un serviciu câștigat la zero. În loc de set (eventual și meci) relansat, Osaka a pus victoria la rece cu opt puncte câștigate consecutiv. La fel ca în meciul cu Muguruza, când avansul ei a fost pus la îndoială, replica ei a fost fantastică.
N-a fost un meci grozav estetic. A avut tensiune, dar nu și o calitate ridicată. N-a avut mult ritm, destule erori și aproape niciun segment al meciului în care ambele să joace bine simultan. Osaka a încheiat cu 20 de lovituri direct câștigătoare și 21 de erori neforțate; Serena, cu 12 lovituri direct câștigătoare și 24 de erori neforțate. Câteva dintre aceste erori au fost foarte ușoare, la mingi neutre, acestea au costat-o cel mai mult pe Serena.
Serviciul. Una dintre cheile meciului era serviciul al doilea, dar diferența s-a făcut, până la urmă, pe primul. Oarecum surprinzător, niciuna n-a servit la nivelul abilităților. Naomi a pus doar 45 la sută primul serviciu în teren, Serena, doar 46 la sută. Însă japoneza a câștigat 85 la sută pe primul, comparativ cu doar 65 la sută în cazul Serenei. Osaka a salvat toate cele patru mingi de break înfruntate, versus 2 din 7 la Serena.
Spre Slamul 4? Naomi Osaka a fost încă de la început favorita majorității specialiștilor, iar felul în care a trecut până acum printr-un tablou greu o detașează destul de limpede drept cea mai bună jucătoare de hard din lume. Va fi nevoie de ceva special din partea adversarei de sâmbătă, o finalistă de Slam în premieră, ca să o oprească pe Naomi.
Acum ajunsă la 20 de victorii consecutive (toate pe hard), Naomi va încerca să câștige a doua oară Australian Open într-o finală cu Jennifer Brady sau Karolina Muchova, meci ce urmează să înceapă.
Japoneza nu a pierdut niciodată un meci în sferturi, semifinale sau finală de Slam. Jocul ei e atât de puternic încât poate câștiga numeroase alte titluri de Grand Slam de aici înainte. Este, cu siguranță, jucătoarea care chiar se poate plia pe apelativul de ‘urmașa Serenei’ (și îl și merită), on și off-court, cu amendamentul că mai are însă nevoie de îmbunătățiri majore pe alte suprafețe, unde n-a trecut încă de optimi la vreun Slam.
Unde se duce Serena de aici? Cu acest eșec, încercarea Serenei Williams de a câștiga titlul 24 trebuie, din nou, să mai aștepte. Serena a arătat mult mai bine în acest turneu comparativ cu ultimii ani, însă a dat astăzi peste o jucătoare mai bună. Nu e nicio rușine să piardă cu Naomi Osaka, a cărei superioritate, atât pe această suprafață, cât și în match-up-ul direct, începe să se contureze. Însă asta nu face decât să accentueze inevitabilele îndoieli în ce o privește pe Serena, mai cu seamă că nu a câștigat nici acum, când a făcut un turneu foarte bun: pe hard opțiunile ei par a deveni limitate (nu e doar Osaka, de care e aproape inevitabil să nu trebuiască să treci, dacă vrei să câștigi Slam pe hard; mai sunt și Andreescu, Barty, Swiatek, Simona, și alte jucătoare capabile oricând să prindă o zi mare), iar pe zgură, la Paris, e tot mai dificil. Ar mai rămâne Wimbledon, și speranța că serviciul o va purta suficient, iar mentalul nu o va trăda. Va avea, nevoie, însă, și de ceva ajutor indirect de pe tablou: o combinație de meciuri precum cele de acum (Sabalenka – Halep – Osaka) nu (mai) pare de trecut.
În cele 11 Slamuri pe care le-a jucat de la revenirea după naștere, Serena a ajuns în patru finale, două semifinale și un sfert (cu alte două retrageri din cauza unor accidentări). Ar putea fi un bilanț mulțumitor pentru orice altă jucătoare, nu și pentru ea, însă.
O vom revedea în Australia, la anul? Faptul că a stat destul de mult pe teren în momentul în care a salutat publicul la ieșirea din arenă a dat naștere rapid unui val de speculații online, dar e prematur de citit prea multe în asta. „Nu știu. Când o să fie la revedere, nu o să spun nimănui”, a spus Serena la conferință, când a fost întrebată despre acel salut către tribune; o întrebare mai târziu, ea a izbucnit în plâns și a părăsit sala.
Ca o altă dovadă că înfrângerea a afectat-o mult, Serena a postat apoi pe Instagram un rar mesaj post-înfrângere, mulțumindu-le fanilor ei din Australia – încă un potențial indiciu.
O predare de torță. Dacă meciul lor de la US Open a avut mult prea multă dramă, senzația a fost cu totul alta acum. A semănat mai degrabă cu o situație de genul meciului dintre Federer și Sampras (cu toate că Osaka e deja consacrată, față de cum era Federer la acel moment): adică o legendă aflată la apusul carierei, care încearcă din răsputeri să câștige încă un Slam, și un nume al viitorului, al cărui nivel e deja mult prea bun pentru ca legenda să mai facă față.
Articol în curs de actualizare
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română