Multele chipuri ale lui Roger Federer
În toată marea de adorație, el e cel care ne reamintește ocazional că lucrurile au cam escaladat și e cazul să ne relaxăm un pic. Tot realismul ăsta vine parțial dintr-o chestie pe care tindem s-o uităm: Federer e la bază neamț. Mă rog, elvețian, dar de soi germanic. Faptul că peste tot îl auzim vorbind în engleză, că arată ca un star de la Hollywood din anii 40 și că se integrează cu ușurință în orice context, îi dau o aură de cetățean al lumii. Federer este posterul perfect al civilizației occidentale și calitatea asta cosmopolită face ca foarte multe naționalități să-l placă. (Foto. Roland Garros)
Federer a ajuns atât de mare că aproape nu mai are nevoie să joace tenis când apare – deja imaginea lui este asociată în capul oamenilor cu atâtea momente de tenis incredibil, că e destul să-l vezi și toți centrii nervoși ai creierului încep să toarcă de plăcere.
Lenglen a fost arhiplin pe un soare orbitor - mii de francezi au stat cuminți fierbând în suc propriu și făcându-și de zor aer cu evantaiele pentru a vedea un meci mediocru timp de două seturi. Nu din vina lui Federer, sau poate și din vina lui, indirect: aura, statura sa au dimensiuni atât de ridicole că mă mir că ăștia mici care au ”norocul” să joace cu el la Slamuri mai pot nimeri mingea de emoții. Mă întrebam în timpul meciului, oare ce obiective și-a setat Casper Ruud înaintea meciului: ”să nu pierd 0, 0, 1?”, ”să reușesc să pun mingea în teren?”, ”să-i iau și eu 4-5 gameuri într-un set?”. Din punctul ăsta de vedere, ușurarea evidentă de pe chipul norvegianului la sfârșitul meciului era explicabilă: a reușit să facă măcar un set competitiv.
Francezii nu s-au clintit din scaune nici în timpul interviului de după meci, când Roger i-a gâdilat la coarda cea mai sensibilă, vorbindu-le limba, flatându-l pe