Moștenirea doamnei Na Li, star global, și cum a ajuns acolo unde nimeni nu credea că va ajunge

Na Li face parte, cu siguranță, din acea categorie de campioni a căror importanță și măreție capătă proporții abia după retragerea din activitate. Măreție nu e un cuvânt mare, ne vom convinge de asta în viitor. Fără ea în circuit, vom începe să vedem mai clar impactul enorm pe care l-a avut asupra tenisului; vom simți golul pe care îl lasă în spate, un gol care nu va fi ușor de umplut. Retragerea lui Na Li este naturală, inevitabilă, dar de regretat, pentru că tenisul feminin pierde o personalitate atipică, spectaculoasă, inspirațională.

În fapt, acesta este cuvântul cel mai potrivit pentru a o descrie pe Na Li: inspirațională. N-a fost cea mai bună jucătoare din lume, n-a fost cea mai bună jucătoare a generației ei, n-a avut cea mai strălucitoare carieră. Sunt mulți care susțin și acum că talentul ei a fost transpus pe teren uneori într-un mod mai degrabă frustrant, că rareori a găsit constanța și modalitățile potrivite în momentele potrivite ca să-și exprime cu adevărat potențialul. Asta a costat-o meciuri mari și trofee mari. Posibil. Dar victoriile lui Na Li sunt mult mai strălucitoare decât cele cuprinse, statistic, în graficul de mai jos. A depășit multe bariere, a intrat pe teritorii noi, necucerite, s-a luptat cu prejudecăți vechi și greu de depășit, și-a depășit limitele fizice și a câștigat pas cu pas, toate bătăliile, inclusiv pe cea mai dificilă dintre toate, cu propria-i minte.

Na Li nu e un rebel, ea n-a dorit niciodată să fie percepută ca atare, considerând că e o etichetă aplicată mai degrabă de presa occidentală, care obișnuiește să facă eroi din personajele pe care le tratează. A explicat că tot ce a făcut, a făcut pentru ea, pentru că așa a simțit, nu pentru altcineva. „Vreau ca oamenii să mă cunoască așa cum sunt, nu doar ca pe o altă jucătoare de tenis”, spune Na Li frecvent. A reușit, însă, să se desprindă din legăturile statului chinez, un sistem social nepermisiv, care a ținut-o sub control până în 2008, printre altele înjumătățindu-i câștigurile. Ruperea de guvern i-a sporit invariabil farmecul și a contribuit la popularitatea de star rock pe care a căpătat-o în China. Popularitate care a atins cote incredibile în momentul în care Na Li a câștigat primul ei titlu de Grand Slam, Roland Garros-ul din 2011, când a devenit prima și singura (până acum) campioană de Slam din Asia. Peste 115 milioane de oameni au urmărit, din China, transmisia finalei, iar triumful de atunci a însemnat o explozie fantastică în ceea ce privește interesul în jurul tenisului, care a crescut la cote fără precedent; dacă WTA este acum un produs care se extinde spectaculos în Asia, asta i se datorează într-o foarte mare măsură lui Na Li.

Însă succesul și atracția pe care a exercitat-o Na Li printre milioanele de privitori n-ar fi fost posibile doar datorită rezultatelor. Ele au contat, firește, dar au fost picătura care a întregit paharul. Personalitatea lui Li a făcut restul. Mereu zâmbitoare, pozitivă, deschisă, sinceră, Na Li și-a câștigat atașamentul fanilor și prețuirea publicului cu zâmbetul ei onest, cu glumele hazoase făcute în tot soiul de ocazii oficiale, cu relația hilară cu soțul ei, pusă pe tapet în public, cu declarațiile nonșalante, ieșite din tipare. Presa de limbă engleză a luat-o în brațe, iar oamenii au început să o iubească, pentru că nu ai cum să nu iubești sinceritatea și șarmul natural, aerul de libertate și de prospețime pe care l-a adus Na Li.

Sunt lucruri pe care nu le poți antrena. Caracteristici de star autentic, de care jucătoarea n-a abuzat niciodată, cu toate că impactul ei a crescut vertiginos. Dimpotrivă. Na Li și-a îmbrățișat statutul de model pentru tineri, personaj puternic, independent, care adoră să spună ce gândește. Supranumele pe care și l-a căpătat în China, „Big Sister”, spune restul poveștii. Sora cea mare, cea care scutură stereotipurile, bea bere, face glume candide, râde pe seama defectelor sale și ale soțului ei, nu-și ascunde trăirile, dar are puterea să ducă pe umeri o presiune colosală. „Nu știe nimeni cât de greu e să fii model și superstarul care iese în evidență într-o țară de 1,4 miliarde de oameni, dar Na Li a reușit asta. Moștenirea ei este imensă, iar contribuția ei la dezvoltarea tenisului se va resimți în Asia și în restul lumii pentru decenii care vor urma”, crede Stacy Allaster, președintele WTA.

Na Li a apărut de două ori pe coperta revistei TIME, cel mai recent anul acesta, în mai și s-a numărat printre cei doar patru sportivi din Top 100 cei mai influenți oameni din lume. În China e urmărită de 22 de milioane de fani pe Weibo, o rețea de microblogging, echivalentul chinezesc al Twitter. Are o statuie în China și a scris o carte, My Life, considerată deja una dintre cele mai bune cărți de tenis apărute în ultimii ani, în care scrie cu nerv și cu verb despre cum și-a înfrânt furiile și lipsa de încredere. Alături de Sharapova e singura sportivă care a intrat în Top 100 Forbes al celor mai bine plătiți atleți din lume. Influența pe care o exercită a transformat-o într-unul dintre cei mai marketabili sportivi; atât de importantă a fost pentru Nike, de exemplu, încât i s-a permis să facă reclamă altor branduri pe tricouri, un lux pe care nici Federer nu l-a avut, de exemplu.

Global icon sau nu, Na Li are însă frici, temeri și complexe ca orice alt om. Povestea pe care a spus-o într-un interviu pentru Sports Illustrated reflectă una dintre cauzele care, crede ea, sunt în spatele lipsei ei proverbiale de încredere din momentele cheie ale meciurilor. O lipsă de încredere pe care o pune pe seama educației tipic chinezești, care te învață să nu ai curaj să vorbești atunci când te deranjează ceva. „Ce mă deranjează cel mai mult când joc tenis este lipsa de încredere”, spunea Na Li.

Povestea pe care am menționat-o este despre o antrenoare care nu i-a spus niciodată un lucru bun, fie el cât de mic. „M-a durut mult. Nu a zis o dată ești bună, ai potențial, poți să ajungi ceva. Alți antrenori mă vedeau la concursuri și-mi spuneau Poți să ajungi în Top 20 cândva. Replica mea era Nu, cum poți să te gândești la așa ceva? Antrenoarea mea îmi spune că nu sunt bună. Am lucrat cu ea de la 11 ani până la 20 de ani. Neîncrederea în mine era atât de mare încât simțeam că trebuie să înving doi oponenți: atât adversarul din meciul cu pricina, cât și pe mine. Într-o zi, Carlos Rodriguez (n.r. ultimul ei antrenor) m-a întrebat de ce mă pedepsesc atât de tare, de ce sunt așa de dură cu mine când greșesc. I-am spus povestea cu antrenoarea, cum nu mă lăuda nici măcar o singură dată. Carlos mi-a spus că, spre binele meu, trebuie să mă duc și s-o înfrunt, să-i spun că m-a rănit foarte mult. Nu-mi pasă că s-a întâmplat acum 10 ani, a spus Carlos. Avea dreptate. Trecuse mult timp, dar încă simțeam foarte actuale efectele. Așa că m-am dus să încerc să discut cu ea. Eram foarte nervoasă când am întâlnit-o, și am reușit să-i spun: Știi, mi-ai făcut foarte mult rău, nu puțin, ci foarte mult. Aproape că m-a costat cariera. Aveam 15 ani atunci, acum am 30. Vreau să știu de ce. Mi-a răspuns că încerca să mă educe astfel, să contribuie la dezvoltarea mea, să mă facă să-mi împing limitele. Nu și-a cerut scuze. M-am simțit mult mai bine după aceea. E ceva obișnuit în China”.

E foarte posibil ca tot acel tratament să fi contribuit la o pierdere timpurie a motivației. La 20 de ani, Na Li s-a retras pentru prima dată, pe fondul unor accidentări. „Tatăl meu murise când eu aveam 14 ani. Erau vremuri grele. Nu eram fericită deloc, așa că am decis să mă retrag. Corpul era mult mai important pentru mine decât niște rezultate. Când m-am întors, m-am întors pentru că eram pregătită, în condițiile mele”, spune Na Li în același interviu, pe care îl completează cu o declarație care parcă e ruptă din biografia lui Agassi: „Nu obișnuia să-mi placă tenisul. Dar acum îmi place”.

Și Na Li s-a întors pe teren, după o perioadă petrecută studiind jurnalismul. Poate e unul din motivele pentru care conferințele ei de presă au fost mereu hituri autentice. A venit consacrarea, anii frumoși. Traseul lui Na Li n-a fost tipic: ea a cunoscut succesul când deja se apropia de 30 de ani, invers față de ceea ce știam că e natural. Victoriile la nivel înalt au venit la pachet cu mult teasing, cu sentimentul că s-ar putea și mai mult. Na Li a reușit, însă, enorm: două titluri de Grand Slam plus alte două finale, un loc 4 la Olimpiada de la Beijing, în condițiile în care o țară întreagă îi cerea imposibilul, locul 2 în lume.

Toate astea au venit cu un preț, un preț enorm: accidentări repetate, probleme cronice. Operațiile, durerile la genunchiul drept, lupta cu sine însăși, rutina circuitului, vârsta, căutările, dilemele, neîncrederile, iată o combinație complicată. Până la urmă, nu demonii interiori au doborât-o, ci accidentările. „A fost nevoie de câteva luni agonizante ca să înțeleg și să accept că accidentările mele nu îmi vor mai permite niciodată să fiu jucătoarea care aș putea fi”, scrie Na Li într-un superb mesaj de rămas bun, postat pe site-ul WTA, și care îi face mai multă dreptate decât orice alt articol. La urma urmelor, studiile de jurnalism n-au fost întâmplătoare. Același mesaj, pe care e recomandabil să-l citiți în original, vorbește și despre părțile dureroase ale unei cariere la cel mai înalt nivel: cele patru operații, sutele de injecții care să evite inflamațiile și să stopeze durerea, orele de recuperare, dialogul purtat pe mutește și fără oprire între ea și corpul ei.

Timingul ultimelor probleme fizice a complicat situația. Discuții despre retragerea lui Na Li au mai fost, ea însăși a spus că s-a mai gândit la asta trecător, în 2013, după un Wimbledon ratat, dar acum contextul era altul. Motivația începuse să-și piardă din strălucire după ce, în fine, la a treia încercare reușise să câștige Australian Open, Grand Slamul Asia-Pacific, așa cum e el prezentat acum. Titlul de la Melbourne a urcat-o pe cea mai înaltă treaptă, locul doi în lume, după ani și ani de căutări și de încercări. Sunt feluri și feluri de a ajunge sus. Drumul lui Na Li a condus-o aproape de vârful tenisului într-un moment în care corpul nu mai putea să susțină prea mult ritmul.

Inevitabila cădere de motivație după un astfel de premiu colosal, în combinație cu vârsta, cu faptul că Na Li este o persoană fericită și împlinită în viața de zi cu zi, lipsa oricărei presiuni financiare, toate astea au dus la decizia finală. Speculațiile au început să prindă viteză în timpul US Open, după ce Na Li decisese să sară peste turneele pregătitoare. Din păcate, înainte să apuce să joace la primul turneu WTA organizat la ea acasă, Na Li s-a oprit. De data aceasta definitiv. Ultimul ei meci a rămas cel de la Wimbledon, cu Barbara Zahlavova-Strycova, în turul al doilea.

Retragerea a fost ușurată și de felul în care campioana asiatică privește lucrurile. O mentalitate asemănătoare cu cea a altor mari campioni, care îi permite să își continue senină viața și dincolo de tenis, să accepte că există un final al vieții de pe teren, ca pentru toate celelalte. E împăcată, știe că a ajuns atât de departe, chiar dacă i s-a spus, pe când avea 15 ani, că nu o să reușească. „Să câștig un titlu de Grand Slam și să urc pe locul doi în lume, acesta este modul potrivit prin care să-mi fac ieșirea din tenis. Pe cât e de dificil să accept această decizie, sunt împăcată. Nu am regrete. Se presupunea că nici n-o să ajung până aici, vă aduceți aminte, nu? Nu mulți oameni au crezut în mine, în talentul meu, dar cu toate astea am găsit o modalitate prin care să perseverez, să le demonstrez lor, și uneori, și mie, că nu e așa”, spune Na Li, în mesajul citat.

„Când mă voi opri, vreau să fiu soție și atât. Femeie de casă. Ăsta-i visul meu. Soțul meu călătorește prin lume după mine de mai bine de 10 ani. Eu sunt centrul vieții lui, a sacrificat multe pentru asta. După ce mă voi retrage, facem schimbul, iar el va fi centrul vieții mele. Stăm în China, sau oriunde va dori el să mergem”, explica Na Li, în interviul pentru SI.

„Iubesc să câștig meciuri. Iubesc puterea pe care simt că o am. Iubesc viața. Dar tenisul e doar o parte din viața mea. Dacă în tenis nu e totul bine, eu mă bucur oricum de viață”.

Și Na Li are toate intențiile să se țină de cuvânt. Spune că vrea să-și întemeieze o familie, să petreacă timp cu toți cei de care cariera de profesionistă a ținut-o departe. Va demara, alături de IMG, „Li Na Tennis Academy” și, bineînțeles, va continua să promoveze tenisul pe toate planurile. Va continua să fie un model inspirațional. Va fi apreciată și mai mult decât a fost, poate, în timpul carierei. Dar va fi regretată. Va fi regretată teribil.

Însă moștenirea ei e puternică. Așa cum ar trebui să fie moștenirea unui campion din cel mai frumos sport din lume.

„Sper că am inspirat femeile tinere din China să creadă în ele, să-și propună obiective înalte și să le urmărească încrezătoare.

Indiferent că vrei să devii jucător de tenis, doctor, avocat, profesor sau un nume în business, îți cer să crezi în tine și să-ți urmezi visul. Dacă eu am putut să mi-l împlinesc pe al meu, poți și tu! Fii tu cel care rupe rândurile. Cu multă muncă, toate visurile tale vor deveni realitate”.

Sursă grafic: WTA

Discursul de la festivitatea de premiere a AO 2014

Interviul de după semifinala AO 2011: „Soțul meu a sforăit toată noaptea, n-am putut să dorm înainte de meci”