Monica Niculescu pierde după două mingi de meci ratate. România cedează cu Germania: "E păcat că veți fi în Grupa a 2-a"

tenis | 17 aprilie 2016

Monica Niculescu, introdusă de Alina Tecșor-Cercel pentru meciul al patrulea în locul Irinei Begu, a pierdut cu Andrea Petkovic, 0-6, 7-6, 6-3. Asta înseamnă că România pierde meciul cu Germania, scor 3-1, și a retrogradat în Grupa Mondială 2 a Fed Cup.

Învinsă dramatic, după ce a avut două șanse să închidă meciul pe finalul setului doi, Monica Niculescu a fost întâmpinată cu entuziasm la conferința de presă. Ce-ar mai fi de spus după un meci ca ăsta? Nici Monica nu prea știa. I s-a părut interesant, dar rămâne cu regretul înfrângerii.

“Am intrat foarte bine în meci, am luat acel set rapid, cred că a fost 6-0, nici nu mai știu. Jocul mă bucură, mai ales că a fost primul meci pe zgură și nu știam la ce să mă aștept. Mă bucur că m-am mișcat bine și că m-am simțit excelent – publicul a fost extraordinar! Am avut atâtea șanse, dacă jucam mai bine pe acele două servicii (la 6-5, 40-15)… Am revenit bine (de la 1-4) și simțeam ca pot s-o bat; mă simțeam bine în teren, știam ce trebuie să fac, dar am ajuns acolo, la mingi de meci, iar la cele două puncte n-am fost așa inspirată. Știu că am aruncat prost mingea la 40-15, iar apoi, la 40-30, am forțat să dau as. N-a fost să fie, am jucat punctul. Chiar simțeam că pot s-o bat, îmi pare atât de rău”, a spus Monica, care a întors complimentele publicului spunând că a fost susținută excelent și îi place să joace la Cluj.

Unde a surprins-o Petkovic? Ce a schimbat nemțoiaca în setul doi? Probabil venirile la fileu pe dreapta Monicăi: “A trebuit să mă acomodez rapid. I-am dat la linie când venea la fileu. Are un voleu bun, dar nu așa de bun – acum sper să nu mă audă (râde).”

“Am mai jucat cu ea la Beijing, am avut și acolo trei mingi de meci și am pierdut, așa ceva nu se poate. Știam că (Petkovic) a mai avut un meci cu o belgiancă și a salvat nouă (au fost opt, în 2015, cu Alison Van Uytvank n.a.) mingi de meci, dar eu aveam într-una senzația că se poate, se poate, hai!”

De data asta, nu s-a putut.

Întrebată despre revenirea ei din setul al doilea, când a câștigat trei jocuri la rând pentru a egala la patru, Niculescu a spus că se simțea bine chiar și la 1-4: “simțeam că pot să revin, știam că pot să o bat, am revenit dar nu știu ce s-a întâmplat. De acolo, de la 40-15, cred că a luat 10 mingi la rând (opt, n.a.). Poate m-am înmuiat și eu. În rest am luptat și voi lupta tot timpul pentru țară”, a spus Monica, care a descris atmosfera de la echipă ca fiind, chiar și în condițiile astea, pozitivă: “Trebuie să fim optimiste. E un semn bun că putem face astfel de meciuri contra unor jucătoare atât de bune. Pentru că Petkovic a fost foarte bună zilele astea și e o jucătoare tare: a făcut semifinale la Roland Garros, a fost în top 10. Deci e bine că putem face meciurile astea contra unor astfel de jucătoare. Am câștigat experiență și acum o luăm de la început. Nu avem ce să ne reproșăm, mai ales că Simona a avut și o problemă medicală…”

Pentru că înfrângerea cu Germania a scos România din grupa principală a competiției, câteva întrebări s-au îndreptat spre revenirea “acolo unde este locul echipei”: au fetele forță să revină? “Dacă jucăm la Cluj, da, avem forță”, a răspuns rapid Monica.

Despre o altă evoluție în țară, Monica nu știe încă dacă va juca la BRD Bucharest Open, la București, unde anul trecut a făcut semifinală. Spune că îi place concursul, se simte bine când e încurajată de public, “dar turneul vine imediat după Wimbledon și am multe puncte de apărat pe iarbă. E devreme acum, o să vedem ceva mai târziu dacă joc la București.”

Înainte de încheiere, Monica și-a adus aminte de una dintre mingile ei de meci: “Poate dacă îmi intra mingea aia…” Zâmbește, apoi iese din sală în aplauze.

Petkovic: „O tragere nefericită, sper ca România să revină în Grupa Mondială”

Andrea Petkovic a ajuns la conferința de presă chinuită de crampe, dar vizibil bucuroasă.

A fost foarte emoționată la finalul meciului, când a îngenuncheat și a sărutat zgura – “Ce gust bun! Mai ales când câștigi așa un meci. Parcă am simțit o ușoară aromă de șampanie”, a glumit Andrea.

Întrebată despre momentul decisiv, când a salvat două mingi de meci și a reușit să împingă jocul în setul decisiv, Petkovic a spus că “a fost ciudat, am devenit foarte calmă exact atunci. Am intrat într-o zonă liniștită, mi-am spus că e acum sau niciodată – trebuie să joc cel mai bun tenis al meu. […] Sunt genul de jucătoare care nu renunță niciodată. Și tind să găsesc cel mai bun joc în momente ca ăsta. E drept, mi-aș dori să câștig meciurile mai simplu, dar cred că la final de carieră tocmai de meciurile acestea o să-mi amintesc, astea sunt momentele pe care le voi prețui.”


“Cred că și Germania și România ar merita să fie în prima grupă valorică. A fost o tragere la sorți nefericită. Apoi ghinionul cu Simona, care a jucat accidentată astăzi. Ar trebui să fie cu atât mai apreciată. În orice caz, cred sincer că România merită să fie în Grupa I și sper să revină aici la anul. Dar sper să nu mai jucați cu noi!”, a spus, zâmbind, Petkovic.

Am pierdut și dublul la mare luptă, după altă minge de meci ratată

Deși n-a mai contat decât pentru statistici, meciul de dublu s-a jucat și a fost câștigat tot de nemțoaice: Beck și Goerges le-au bătut într-un meci strâns pe Irina Begu și Alexandra Dulgheru, 6-7, 7-6, 10-7, după ce în setul doi perechea gazdă a avut o minge de meci. 

„Este o victorie importantă pentru tenisul din Germania. Ne-am așteptat la o întâlnire strânsă și puteam la fel de bine să și pierdem. E păcat că România trebuie să joace în Grupa a 2-a valorică la anul, pentru că nu merită asta. Diferența s-a făcut în câteva puncte. Angie a fost incredibilă sub presiune, a reușit să o bată prima oară pe Simona. A fost o atmosferă foarte încinsă, publicul foarte gălăgios, ne-am simțit bine într-o arenă unde oamenii au fost incredibil de prietenoși. Când Monica a avut mingile de meci, ne-am gândit că mai avem, totuși, o șansă în meciul de dublu”, au spus la conferința de presă de după meciul de dublu căpitanul nejucător Barbara Rittner și Annicka Beck.

Fotografii: Călin Ilea

 

Toate articolele de după meciurile de Fed Cup de azi

Simona Halep vs Angelique Kerber

Declarații Simona și Angie

Monica Niculescu vs Andrea Petkovic, declarații

Declarații Alina Tecșor, Irina Begu, Alexandra Dulgheru

Idei după eliminarea României

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi