Monfils cel înțelept și raportul vorbe – fapte la Gulbis

Gael și Ernie, iată-i acolo, jos, poate cele mai potrivite două exemple de jucători care au făcut ce-au vrut ei cu talentul lor imens, mai puțin să îl concretizeze în niște rezultate mai apropiate de potențialul lor real. Și totuși, cumva paradoxal, a fost primul lor meci direct, motiv pentru care, dată fiind capacitatea imensă de imprevizibil adunată pe Chatrier miercuri după-amiază, nu m-ar fi mirat dacă s-ar fi căscat un hău imens în mijlocul terenului care să ne înghită pe toți cei prezenți. Sau poate o eclipsă totală de soare, sau poate doi extratereștri micuți să ia loc în loje, de-o parte și de alta, și să le facă galerie înflăcărată celor doi. Sau orice alt fenomen paranormal. Ok, ați prins ideea. Râdem noi, dar când îi ai pe teren pe Monfils și pe Gulbis nu știi niciodată la ce să te aștepți. Când sunt pe teren în același timp, cazul celui mai așteptat meci al zilei a 4-a de la Roland Garros, cu atât mai mult.

Până la urmă, nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun, afară de o scurtă repriză de ploaie pornită din singurul nor disponibil prin zonă (doi pași mai încolo era soare, pe celelalte terenuri se juca în voie – vedeți? ceva-ceva tot a fost). Nivelul meciului a fost bun, chiar foarte bun vreme de trei seturi, pe măsura așteptărilor, iar unul dintre cei doi imprevizibili și-a făcut numărul. Pentru că trebuia să se sacrifice cineva, Ernie a zis că își asumă el rolul, lăsându-l pe Monfils să arate drept un strateg înțelept care și-a jucat impecabil cărțile.

La primul Slam din 2013 (a sărit peste Australian Open din rațiuni legate de clasament), Gulbis se anunța pe bună dreptate un adversar incomod pentru oricine, cum singur se caracteriza înainte de startul turneului: „Sunt cel mai tare jucător dintre cei care nu-s cap de serie”. Clar, nimeni nu și-l dorea ca adversar, și am văzut de ce, pe alocuri, în meciul cu Monfils. Când e „conectat”, Ernie e fabulos de privit. Exploziv, cu o deplasare pe teren care cred că e subestimată la el, letonul a fost în control în setul 1, testând apele pe aproape fiecare game jucat pe serviciul lui Gael. Nu a făcut break, dar s-a impus până la urmă în tiebreak, iar sentimentul pe care l-am avut e că Monfils nu poate să câștige meciul. Decât dacă… Ei bine, vorbim despre Gulbis aici. 

Pe cât de în control arăta Ernests, pe atât de bine și-a pus în scenă diabolicul plan al autodistrugerii. La începutul setului 2 a fost și mai pregnant sentimentul că Monfils, deși încă la un nivel foarte bun, are mai puțin entuziasm în rezervor. Lesne de înțeles de ce, meciul cu Berdych i-a luat nu numai din resursele fizice, ci și din „suflet”. E greu să-ți refaci resursele motivaționale atât de repede după o victorie cu atâta încărcătură precum cea de acum două zile. Motiv pentru care Gael mi-a părut ok fizic, dar mai puțin convins că are din ce să-și tragă seva. Cu alte cuvinte, un pic consumat.

A avut grijă Ernie să-l bage înapoi în meci. Când a făcut break la 2-2, letonul arăta „on fire” și gata să se desprindă în învingător. A urmat o serie de random games din partea lui, jucate în dorul lelii, și cât ai zice pește, nu doar break-ul fusese înapoiat, ci și setul cu totul. Povestea s-a repetat în setul secund. Iar break Gulbis, iar nivel scăzut dintr-o dată, focus pierdut. De la 2-0, 2-5. De data asta, Gulbis juca pur și simplu prost. 

La 5-3, Monfils a avut 40-0, moment în care Ernie a decis să tragă în toate mingile pe care le-a prins. Tactica i-a salvat cele trei mingi de set, plus alte două ulterior. Eram deja în momentul de vârf al meciului, puteai să simți că lucrurile se decid acum. Gulbis juca din nou impecabil, greu să-i faci față. La 5-5, letonul bătea la ușa unui nou break. Aici s-a jucat tot meciul. Au fost șase egalități și patru șanse de break pentru Gulbis. Victoria lui plutea în aer. La a patra minge de break, pe un raliu în care Ernie a dominat schimbul și îl înghesuise pe Monfils într-un colț, francezul s-a apărat în disperare de cauză cu un rever împins, care a mușcat fileul și a căzut chiar lângă acesta, fără să mai poată fi ajuns. Un pic de noroc nu strică nimănui. Gael și-a ținut serviciul, iar în tiebreak Gulbis deja clacase. Nu știu dacă cu gândul la acel game pe care ar fi trebuit să-l câștige, dar a făcut multe erori neforțate, trend care s-a păstrat și în setul patru, unul fără istoric.

Îmi mențin și acum părerea că a fost un meci pe care Gulbis putea și trebuia să-l câștige. Cum a putut să-l scape din mâini (și, odată cu asta, și un traseu jucabil, care l-ar fi putut duce la un sfert de finală cu Ferrer) numai el știe. Departe de a-i tăia din merite lui Monfils. Faptul că a câștigat un meci atât de greu, în care, pe alocuri, a părut ușor depășit din perspectiva resurselor avute la dispoziție, arată că Gael înțelege să acționeze și deștept atunci când interesele o cer. Și-a dat seama că Gulbis va avea tradiționalele lui ups & downs și a așteptat cuminte să treacă furtuna. După ce a trecut, Gael și-a luat partea leului, câștigând deși, cum spuneam, l-am simțit mai consumat. E una din rarele ocazii când îl văd pe Monfils în postura jucătorului mai înțelept. E cel mai bun cuvânt pentru ce a arătat el azi. Iar faptul că a obținut victoria asta imediat după cea cu Berdych, confirmând-o pe prima, îl face pe Gael să arate și mai bine, și mai impresionant. Semne bune pentru el, bune de tot. Magia de pe Chatrier a lucrat încă o dată în favoarea lui, dar va trebui să-și refacă rapid resursele de adrenalină. A obținut totul dintr-un colț de tablou infernal, dar lucrurile nu devin mai simple de aici încolo.

Gulbis? Un Slam ratat, dar e numai din vina lui (în plus, a „ucis” prea devreme excelentul articol al lui Codruț). Nu-i rămâne decât să se lanseze iar în declarații despre lipsa de calitate a jucătorilor din Top 50 (a și făcut o declarație controversată în ziua meciului, în L'Equipe, reluând tema cum că Big Four e foarte plictisitor în interviuri și că lui îi place să spună lucrurile verde-n față), dar adevărul e că nu l-a împiedicat nimeni să-și construiască un parcurs solid la Roland Garros. Urma Robredo, apoi posibil Almagro și Ferrer în drumul spre semifinale. Într-o bună zi, Ernie va trebui să ceară mai mult de la el. Altfel, va rămâne doar cu vorbele. Și e frumos când îl auzim spunând adevăruri pe care niciun alt jucător din circuit nu le spune (sau nu-și poate permite să le spună); e frumos când discutăm discuții despre ce tenis știe Gulbis (și știe), dar băieții ceilalți, muncitori și politicoși, rămân cu rezultatele. Dese și reconfirmate lună de lună. Ar fi frumos pentru talentul lui ca, măcar o dată, Ernie să inverseze raportul vorbe – fapte și să ducă lucrurile până la capăt. Pentru ceva mare de tot. Altfel, rămân doar discuții.