În ce fel e Svitolina o adversară dificilă pentru Simona și cum a reușit s-o învingă azi

E foarte curioasă rivalitatea Simonei Halep cu Elina Svitolina. Dacă luăm la rând meciurile câștigate de ucraineancă, observăm că mai toate au asteriscuri, unele destul de mari. În finala de la Roma din 2017, Simona conducea cu 5-2 și, mai important, domina atunci când și-a rupt ligamentele la gleznă. La Toronto 2017, în semifinale, a fost al doilea meci jucat în aceeași zi pentru ea. La Singapore 2017, pe suprafața aceea blestemată de pâslă, Simona n-a putut să facă mai nimic contra jucătoarelor counterpuncher ca Svitolina sau Wozniacki. În finala de la Roma 2018, era sleită și fizic și emoțional după victoria-mamut în fața Sharapovei din semifinale.

Nici Svitolina nu a făcut figurație pe teren, a câștigat acele meciuri, dar rareori se întâmplă să vezi atâtea circumstanțe ajutătoare. Invers, victoriile Simonei au fost și ele cu cântec, dar un cântec diferit. N-aș lua-o în calcul pe cea drastică de la Sofia din 2013 (preistorie din punctul de vedere al carierelor celor două), ci doar pe cea din sferturile RG 17 și cea de azi. În ambele, Elina aproape că a atins victoria, doar ca să-i fie smulsă de sub nas în ultima clipă. Dacă ar fi să rezum, aș zice că Svitolina are parte în meciurile cu Simona fie de o baftă chioară, fie de niște decepții care-i rup inima: ori la bal, ori la spital. Ori câștigă repede, ori pierde.

Însă indiferent de context, trebuie să recunoaștem că Elina Svitolina are un stil de joc care incomodează, și nu numai pe jucătoarea noastră. Am recitit acum cronica pe care am scris-o după acel sfert de infarct de la RG17 și am recunoscut unele lucruri pe care ucraineanca le-a făcut și azi. Jocul ei are accente djokoviciene: cele mai importante sunt retururile adânci, în picioarele adversarei și capacitatea de a redirecționa mingea pe ambele părți. Astea două ne-au scos peri albi azi, mai ales în setul doi, când reverul ei a fost superior reverului Simonei în schimburile în cross – așa ceva nu se vede prea des în județul nostru.

De asemenea, este foarte eficientă atunci când are posibilitatea să intre în teren: închide punctul în majoritatea cazurilor, pe când Simona se vede nevoită să se retragă și să continue bătălia. Apropo de făcutul pasului în teren, este unul dintre aspectele pe care Simona a declarat că le admiră la fostul elev al lui Van Cleemput, David Goffin. Să sperăm că belgianul o va ajuta și pe ea la acest capitol.

Mergând mai departe cu analiza acestui match-up, Svitolina mai are un atu: deplasarea. Ajunge la mai toate mingile, inclusiv la reverele în lung de linie lovite decisiv de Simona, la care 8 din 10 jucătoare nu mai ajung. Excepțiile sunt Svitolina și Wozniacki. Simona se vede, deci, obligată să lase armele ei principale (reverul și deplasarea stânga-dreapta a adversarei) la o parte și să scotocească după alte soluții, mai obscure.

De ce zic obscure? Pentru că Svitolina are puține slăbiciuni, mai ales pe hard: poate să absoarbă lovituri tari, poate să alerge, nu greșește ușor și schimbă de obicei prima direcția și pe dreapta și pe stânga. La RG 17, Simona a avut succes cu variațiile de înălțime pe rever, dar pe zgură efectul liftat face să sară mingea mult mai sus decât pe hard. A încercat și azi mingi înalte pe reverul Svitolinei, dar aceasta nu a greșit niciuna. Singurul lucru care am observat că a funcționat în schimburi a fost prinderea pe picior greșit (fie să lovești în spatele ei, fie s-o smucești înainte-înapoi cu lungimea mingilor). Chiar dacă a câștigat primul set cu 6-3, nu mi s-a părut că Simona era în siguranță: din punct de vedere tactic, avea spațiu mic de manevră și meciul rămânea dificil.

Svitolina, spre ghinionul, dar și norocul nostru, este o jucătoare de emoție: când prinde încredere, e de neoprit. Când se îndoiește, este atroce. Este un lucru valabil pentru orice jucător de tenis, dar la ea discrepanța de nivel este foarte mare. La începutul decisivului zbura pe aripile câștigării celui de-al doilea set și părea că-l va câștiga pe al treilea cu 6-1. Când Simona s-a proptit și a făcut acel hold uriaș de la 1-4, i-a luat Elinei tot vântul din pânze.

De partea cealaltă, Simona a intrat în derivă după ce nu a reușit să-i facă break Svitolinei în primul game al decisivului. Următoarele gameuri au trecut foarte repede, pentru că atunci când Simona își pierde busola de enervare, se grăbește între puncte. Dar când înfrângerea își arată chipul implacabil, la fel devine și ea. Nu mai are reacții emoționale: nici nu se mai enervează, nici nu se mai bucură. Atunci ar trebui să fie adversarele speriate.

Când Halep reușește un hot shot (reverul care i-a adus doua mingi de break la 4-2, sau dreapta pe linie de la 4-4, sau reverul care i-a adus mingile de meci) și nici măcar nu se oprește să strângă pumnul după, e într-o altă dimensiune. Devine parte din teren, iar dimensiunile lui par să lucreze pentru ea: poți să juri că tușele jumătății adverse au atașat un câmp magnetic care nu permit mingii să iasă în out.

E o vorbă în engleză: ”you talk the talk, but can you walk the walk?”. Simona nu prea e fan al vorbitului, ci al mersului și făcutului. ”Cu mintea și cu inima am întors acest meci”, a explicat ea la interviul de pe teren. Nu știu ce comutator se apasă în creierul ei, dar este o armă mai periculoasă decât reverul în lung de linie, decât jocul de picioare, decât returul sau nou-introdusul serviciu cu exteriorul. Este, de asemenea, și unul din cele mai fascinante lucruri la care poți fi martor pe un teren de tenis: când un jucător iese din sine, din îndoielile, temerile, furia sa și intră într-un spațiu unde nu mai există decât el și mingea. Svitolina nu a mai existat pe teren în ultimele cinci gameuri, pentru că pe teren nu au mai existat decât mintea și inima Simonei și o minge mică și galbenă.

*

Foto: Jimmie48Photography

*

Ți-a plăcut acest articol? Contribuie la un jurnalism mai bun abonându-te la 30-0+, programul lansat de 30-0 și care oferă abonaților, sub forma a cinci pachete diferite, conținut suplimentar, cadouri și beneficii. Află tot despre inițiativă aici și aici. Abonamentele pot fi făcute aici.

***

Tenisul românesc chiar este „Fire”. Adică puternic, performant, apreciat, iubit!

Urmărește sezonul 2019 purtând „Romanian Tennis is Fire”, noul tricou de la 30-0, inspirat și dedicat incredibilelor rezultate ale tenisului românesc din ultimii șase ani! 😍😍

Și nu avem doar rezultate; avem o mulțime de personalități puternice; sportivi care ne bucură și de la care ne putem inspira.

Tricoul „Romanian Tennis is Fire” vrea să sărbătorească multitudinea de campioni pe care ni i-a oferit tenisul românesc în ultimul deceniu.

Poartă un tricou care transmite asta, indiferent că ești pe străzile din România sau în tribune la Melbourne sau la New York, la Paris sau la Londra, la București sau la Madrid, în meciurile de Cupa Davis sau de Fed Cup! 🇹🇩🎾🔥