Mihaela Buzărnescu: „Nu am niciodată așteptări. Să fiu aproape de fazele finale ale turneelor e o realizare pentru mine”

După un turneu mai mult decât reușit la Doha și cu alte noi borne atinse, WTA Insider a publicat o discuție cu Mihaela Buzărnescu despre cum a fost drumul ei în tenis, despre greutățile întâmpinate până în prezent. E o privire de ansamblu asupra poveștii Mihaelei și a ceea ce a reușit ea în decursul unui singur an. Dar și cum a reușit.

Pentru a vedea (și reaminti) cam cât de departe vine Mihaela, ajută o scurtă reamintire. În urmă cu fix un an, Mihaela Buzărnescu revenea în circuitul ITF după o pauză de o lună, cauzată de o accidentare la genunchi. Era pe locul 457 WTA, juca într-un turneu ITF de 15K în Egipt și pierdea în turul doi (3-6, 3-6) la o jucătoare clasată în afară topului 500.

La un an distanță de acel moment, Mihaela va intra de luni în premieră în top 40 și a încheiat primul ei turneu Premier 5 cu un parcurs excelent și cu o victorie împotriva unei jucătoare din top 10.

Dar lucrurile astea nu au venit ușor. Mihaela a trebuit să aștepte, să spere și să aibă răbdare ani buni (aproape zece) pentru a ajunge în situația de astăzi. “Când am revenit anul trecut, nu m-am gândit niciun moment că voi reuși așa ceva. Aveam dureri la genunchi, nu jucam bine, am jucat câteva turnee ITF și nu se lega nimic. Chiar mă întrebam dacă oare voi ajunge să pot juca câteva turnee de 15K în Italia, la sfârșitul anului. Mă întrebam dacă mai pot, pentru că durerea încă era acolo. Apoi, în iunie, după câteva meciuri de echipă în Olanda, dintr-o dată, nu am mai simțit durere la genunchi. Am încercat să fiu mai relaxată, am primit încurajări de la echipa mea; tatăl meu a fost întotdeauna alături de mine, mama, și alți câțiva prieteni. Asta m-a ajutat mult. Mi-a dat încredere și am început să joc mai relaxat.”

Tocmai pentru că acest parcurs a fost atât de improbabil, fără să-și fi stabilit obiective, Mihaela vede acest nou statut al ei ca un vis devenit de realitate. “E ceva la care am visat de când eram tânără. Încă de când am început să joc tenis, tatăl meu obișnuia să spună: ‘Lovești odată cu forehand-ul, apoi încă o dată cu bachkhand-ul și totul va fi bine’. Ușor de spus, greu de făcut. După toate accidentările, să am șansa de a juca la acest nivel după atâta timp, e un vis.”

Problemele Mihaelei a început la 18 ani și au tocat-o mărunt, mărunt aproape zece ani de zile. “Prima accidentare a fost la 18 ani. Eram deja locul 4 la juniori și în top 240 WTA. M-am oprit pentru șase luni din cauza unei probleme la șold. Mi-am pierdut toți sponsorii. Nimeni nu mai credea în mine. Am început din nou la 19 ani și nu a fost deloc bine. Călătoream singură, pentru că nu îmi permiteam. Iar în turneele ITF trebuie să plătești absolut tot. Apoi, în 2011 și 2012 am ajuns să am un clasament bun, eram pe 140. A fost totul bine, până când a apărut accidentarea de la genunchi. Mi-a luat doi ani să revin; am început să revin treptat în top 200, dar au revenit și durerile la genunchi.”

Accidentarea avută la genunchi a fost, de altfel, cea mai persistentă. Mihaela a ajuns până în punctul în care s-a gândit că ar fi mai bine să se retragă, pentru că durerile nu se opreau. “Am avut două operații la genunchi, dar degeaba. Nimic nu mergea. Doctorii nu aveau nicio idee. Am făcut absolut totul: am mers la doctorul lui Nadal, am văzut un medic în Elveția, toți erau confuzi în legătură cu durerea. După aceste operații eu am continuat să am dureri și mă gândeam că nu mai am nicio șansă să joc tenis din nou.

A fost un moment în care am simțit că e gata cu tenisul. Am început să fac un doctorat, pentru că trebuia să fac ceva. M-am gândit că poate voi avea un loc de muncă după ce termin cu facultatea. Am studiat educație fizică și sport, specializarea fiind tenis, masterul a fost în management sportiv iar doctoratul în științe sportive. Doctoratul a venit mai degrabă și din ideea de-mi păstra timpul ocupat cu ceva diferit. Altfel simțeam că înnebunesc știind că nu pot juca tenis. Și mă gândeam că aș fi putut obține un loc de muncă, în caz că nu aș mai fi jucat tenis. Am jucat tenis toată viața. Ce aș fi putut face ? Poate antrenor de tenis, poate altceva. Am fost foarte confuză, pentru că nu știam cum vor decurge lucrurile. Poate voi putea juca din nou, poate nu, dar în același timp mă gândeam că nu mai am nicio șansă. Unde să mă duc? În România? În străinătate? Ce să lucrez? Eram în ceață. Până la urmă, mi-am dat o altă șansă. Am avut acele meciuri de echipă în Olanda și a fost atât de ciudat totul. Durerea a dispărut, am început să joc turnee și am simțit că joc mai bine și mai bine”.

Mihaela a vorbit și despre diferențele dintre circuitul ITF și WTA, ea cunoscând acum și cealaltă parte a tenisului după ce ani de zile a jucat exclusiv în circuitul ITF. Acest sezonul e primul pentru Buzărnescu în circuitul WTA (a mai jucat pe finalul sezonului trecut două turnee), și spunea ea, diferența față de ITF e imensă. “E foarte frumos în WTA. Totul este atât de diferit de turneele ITF. Te tratează atât de bine, dar, în același timp, foarte puțini jucători vorbesc cu tine. Toată lumea are propria lor echipă și nimeni nu vorbește. De exemplu, acum eu am o echipă cu mine, dar când ești singur, ești mort. Nu poți fi singur în turnee. M-am dus singură la turneul de la Linz, anul trecut, și am pus-o pe o prietenă ca antrenor. Până la urmă a mers, că am jucat foarte bine și am făcut semifinală, dar nimeni nu prea vorbea. Nu spun că nu vorbeau cu mine, ci nu vorbeau cu nimeni altcineva. A fost destul de surprinzător pentru mine. Parcă e mult prea competitiv. Dar am visat la asta de când eram mică. Chiar sper să fiu capabilă să rămân cât mai mult în aceste tipuri de turnee și să joc împotriva jucătorilor de top. Doar așa te poți îmbunătăți.”

“Tenisul e atât de competitiv. Întodeauna ești tu împotriva celuilalt jucător. Mi-a plăcut provocarea asta, faptul că ești tu și adversarul. Nu e o echipă. Nu poți să te bazezi pe altcineva. Ești tu și ea. Îmi place pentru că sunt o luptătoare, chiar dacă mă plâng pe teren sau mai spun diverse lucruri, eu încerc mereu până la sfârșit. Să câștigi meciuri îți dă un sentiment minunat. Îți dă un vibe uimitor în interiorul tău. Eu nu sunt niciodată atât de mândră de mine. Nu vreau să mă gândesc prea mult la ce am reușit, iau fiecare meci așa cum e el. Nu mă aștept niciodată să reușesc ceva anume la un turneu. Să fiu în finale, sau aproape de fazele finale ale turneelor e o realizare pentru mine.”

 

***

Oferte de neratat în Shop-ul 30-0!

 

Onederful Tricolor

Inspirată de prima româncă ajunsă pe locul 1 în lume, seria Onederful (inițial, compusă din două tricouri votate de cititorii 30-0) a fost completată de Tricolor, o variantă care reprezintă perfect minunățiile cu care ne răsfață jucătoarele și jucătorii români de tenis.

Onederful s-a născut din dorința de a marca acele momente din tenis când totul este perfect: când favoritul tău este deasupra tuturor. Când prejudecățile sunt învinse, când obstacolele și limitele sunt depășite. Asemenea momente sunt unice: e cazul să le sărbătorești alături de favoriții tăi.

Ia-ți de aici un tricou Onederful Tricolor, pe alb sau pe negru

 

Noul tricou 30-0 Tee

Un tricou cu un design fresh, cu semnificație, cu care ieși din rând și îți faci cunoscută apartenența, ca fan, la sportul cu cel mai atipic sistem de scor din lume.

 

Albumul foto Simona de păstrat

Tirajul inițial al albumului foto lansat de 30-0, „Simona de păstrat”, a fost epuizat. Dar pentru că am primit deja multe cereri și mesaje de la voi, vă putem spune că am trimis deja la tipar un al doilea tiraj. Vom putea primi, așadar, în continuare comenzi de la voi.

Dedicat momentelor importante din cariera Simonei, albumul foto „Simona de păstrat” este tipărit în condiții grafice de calitate înaltă. Cu peste 140 de pagini cu cele mai bune imagini din cariera Simonei și drumul ei spre locul 1, „Simona de păstrat” este un cadou perfect pentru fanii Simonei și fanii tenisului. Albumul este într-un tiraj limitat, așa că nu întârzia să-ți comanzi un exemplar de aici.