Fast
Doar o amânare

Mihaela Buzărnescu e învinsă de Kvitova în finala de la Praga. Asta nu o va opri în drumul ei spre primul titlu WTA

Treizecizero | 5 mai 2018

Mihaela Buzărnescu a pierdut finala cu Petra Kvitova, numărul 10 WTA, scor 6-4, 2-6, 3-6. 

Visul primului titlu WTA pentru Mihaela se mai amână, dar ea are de ce să fie mulțumită și încrezătoare, la capătul unei săptămâni în care a jucat din nou un tenis bun și a ajuns în ambele finale, atât la simplu, cât și la dublu.

A fost a doua finală WTA a anului și a carierei pentru Mihaela, a cărei ascensiune continuă și în clasament. De mâine, ea va ocupa locul 32 în lume, un nou career-high. Dacă își va menține acest loc, se va număra printre capii de serie la Roland Garros, ceea ce în sine ar fi o performanță notabilă, dat fiind că abia de anul acesta de la AO Mihaela are un clasament care să-i permită să intre direct la Slamuri.

Buzărnescu își continuă una dintre cele mai spectaculoase povești văzute recent în tenisul mondial, devenind practic imaginea unui underdog care sfidează toate așteptările, convențiile și logica. La 30 de ani împliniți ieri, Mihaela pare tot mai aproape de primul titlu WTA al unei cariere care până anul trecut s-a desfășurat doar la nivel inferior.

Obligată de accidentări să-și tot întrerupă sezoanele, ea a gravitat ani buni dincolo de Top 200. Acum exact un an, Buzărnescu era pe locul 406 și pierdea în sferturi la un turneu ITF. Ba chiar își punea problema retragerii. Se gândea dacă această nouă încercare a ei de a juca tenis (se oprise pentru o vreme) are vreun rost.

“Când am revenit anul trecut, nu m-am gândit niciun moment că voi reuși așa ceva. Aveam dureri la genunchi, nu jucam bine, am jucat câteva turnee ITF și nu se lega nimic. Chiar mă întrebam dacă oare voi ajunge să pot juca câteva turnee de 15K în Italia, la sfârșitul anului. Mă întrebam dacă mai pot, pentru că durerea încă era acolo. Apoi, în iunie, după câteva meciuri de echipă în Olanda, dintr-o dată, nu am mai simțit durere la genunchi. Am încercat să fiu mai relaxată, am primit încurajări de la echipa mea; tatăl meu a fost întotdeauna alături de mine, mama, și alți câțiva prieteni. Asta m-a ajutat mult. Mi-a dat încredere și am început să joc mai relaxat”, spunea ea.

Poate această relaxare i-a lipsit în ultimele două seturi din finala de la Praga. Mai stăpână pe ea, Kvitova a ales bine loviturile și a început să o împingă pe Mihaela înapoi. Obligată să răspundă prea des și să întrebe tot mai rar, Mihaela s-a trezit că aleargă după o adversară care știe să joace prea bine atunci când este în avantaj.

Cu toate astea, înfrângerea asta cu Kvitova nu va șterge din meritele unui turneu excelent. Și nici din senzația că Mihaela Buzărnescu e pe drumul bun: visul primului ei turneu WTA pare tot mai puțin un vis și tot mai mult o destinație.

Meciurile tari continuă însă pentru Mihaela. De la Praga, ea pleacă direct la Madrid, unde o așteaptă o altă adversară de top: Maria Sharapova.

Articol în curs de actualizare

https://twitter.com/WTA/status/992696505495535616

https://twitter.com/WTA/status/992710473744187392

***

„My Forehand is Better Than Yours!”, „Play Hard, Get Dirty” și „Vam10s” – sunt parte din oferta primăverii în Shop-ul 30-0! Disponibile acum la 55 de lei, ofertă valabilă un timp limitat!

*

În Shop ai reduceri de primăvară, de până la 40 la sută!

Primește primăvara cu reducerile din Shop-ul 30-0: până la 40 la sută reducere la produsele selectate! Fără voucher, fără condiții secrete; ce vezi e ce primești. Sunt ultimele reduceri aplicate în magazinul 30-0 pentru o perioadă însemnată; verifică-le și profită de ele acum, aici!