Mihaela Buzărnescu: „Doar cu pași mărunți poți urca”. Despre mentalitatea ei și ce vrea antrenorul ei să îmbunătățească

Mihaela Buzărnescu e pentru a doua oară la rând în turul trei al unui Slam și cumva ne dă tuturor impresia că a avut un traseu de rutină până aici, uitând că acest Wimbledon e abia al patrulea ei Slam pe tabloul principal. Dar nu e rutină, iar meciurile cu Sabalenka și Katie Swan au avut fiecare, din motive diferite, potențial de a deveni complicate. Sabalenka venea după un turneu excelent, Swan e o jucătoare de iarbă, cu aportul publicului, lucru deloc irelevant pentru cineva care învață la cea mai mare viteză posibilă să ia pulsul tuturor turneelor mari.

De aceea, Mihaela era foarte mulțumită de ziua ei, când ne-am văzut după victoria cu Katie Swan

”Am jucat bine. Ea a avut publicul de partea ei, a fost plin acolo și toată lumea o susținea și o încuraja, așa că sunt foarte mulțumită că am putut să stau concentrată și să-mi fac jocul până la ultimul punct. Am simțit că a presat cât a putut pe serviciul meu și a jucat adânc fiecare minge. A fost agresivă, așa că a trebuit să fiu foarte concentrată ca să pot să o opresc și să o atac apoi”, a început ea, în engleză. În română a completat: „Am vorbit cu antrenorul meu și am știut exact cum trebuie să abordez meciul și am fost în meci mereu de la bun început, am știut că trebuie să stau concentrată și să fiu agresivă în momentele cheie.” 

Mihaela admite că încă simte senzația de noutate, însă spune că asta nu o afectează câtuși de puțin. „Sigur că e încă nou la acest moment, pentru că nu am avut multe ocazii să joc tablouri principale la Slamuri, de asemenea să fiu favorită la ele. Dar când intru pe teren, pentru mine e doar un meci ca oricare altul; e mentalitatea pe care o am încă de anul trecut. Ok, uneori sunt mai multe emoții decât de obicei, dar reușesc să rămân concentrată și să mă gândesc că trebuie să joc meciul. Nu contează dacă joci cu cineva foarte bine clasat sau locul 200. De exemplu, adversara de azi are un joc foarte bun pe iarbă, știam, pentru că am văzut-o jucând în ultimele turnee.”

Mihaela a râs povestind că uneori mai e strigată Doctor în vestiar, dar știe că fetele glumesc. „De asemenea, unii fizio îmi mai zic că vor să-mi vadă diploma, vor să afle cum am reușit. Dar aici sunt jucătoare de tenis și atât.”

Despre meciul din turul al treilea, Mihaela, care nu știa la ora respectivă rezultatul întâlnirii dintre Karolina Pliskova și Victoria Azarenka (6-3, 6-3), spunea că va fi un meci ca oricare altul. „Ambele au avut rezultate foarte mari în trecut, poziții foarte bune, dar indiferent de asta eu merg și îmi fac jocul meu. Pentru mine e totuna cu cine joc.”

Am întrebat-o de ce crede că jocul ei vine așa de natural pe iarbă:

„Cred că e nativ, mă simt foarte ok pe iarbă, mă deplasez bine, simt mingile, că sunt joase sau mai înalte sau că vin natural, nu mă dezavantajează. Mă bucur că m-am adaptat ok nejucând ani de zile pe iarbă.”

Cu două zile înainte o întrebasem cum își evaluează, în contextul în care la Paris spunea că nu știe la ce să aștepte pe iarbă, nivelul ei de acum, comparativ cu nivelul pe zgură. „Deja sunt de patru săptămâni pe iarbă, încât nici nu mai știu cum era jocul meu pe zgură! Am avut doar o zi de ajustat pe iarbă când m-am dus la Nottingham, deci a fost dificil, dar cred că ajustarea s-a făcut bine, nu am avut nicio senzație proastă când am trecut de la zgură la iarbă, ceea ce mă mulțumește, cred că mă descurc foarte bine pe iarbă. Mă bucur că mă pot adapta destul de repede pe orice suprafață. Jocul meu e același, sigur că trebuie să te adaptezi puțin, dar poate am și un pic de avantaj fiind stângace”.

Tot acest avantaj îl vede drept răspuns și când am întrebat-o ce anume din jocul ei simte că o face o adversară atât de complicată pentru aproape oricine acum. „Poate pentru că sunt stângace. În rest, nu vreau să mă pronunț, fiecare adversară să-și spună părerea ei. Pentru mine contează doar jocul meu și să mi-l aplic împotriva oricărei jucătoare.”

În contextul atâtor surprize de pe tablou, îi plac șansele ei în turneu? Se uită la cum evoluează dinamica tabloului? Mihaela arată către Septimiu Frățilă, antrenorul ei care o însoțește la această discuție: „Nu mă uit foarte mult pe tablou, doar el ce-mi mai spune de unele rezultate. Dar bineînțeles nu orice jucătoare se poate adapta pe iarbă. Am văzut că au fost ceva surprize, aș spune că nu e ușor să te adaptezi pe această suprafață și pot să apară rezultate mereu.”

Marius Copil ne spunea ieri că o vede pe Mihaela încheind sezonul în primele 10-12 jucătoare din lume, iar Mihaela a zâmbit flatată. „Mă bucur dacă el vede lucrurile așa. Nu m-am gândit la așa ceva, primul pas ar fi Top 20. Le doresc tuturor românilor să urce cât mai mult în clasament, nu doar eu. Avem un potențial mare și am avea și șanse. Dar trebuie luat fiecare turneu în parte, fiecare meci în parte, doar cu pași mărunți poți urca în clasament. Și nici nu vreau să mă gândesc la asta.”

I-am întrebat pe amândoi la ce lucrează acum, ce vor să îmbunătățească, iar Septimiu a răspuns, în vreme ce Mihaela gesticula glumind pe margine: „În principiu, ar trebui să fie mai liniștită pe parcursul meciului, să nu aibă momente de cădere, să rămână concentrată pe întreg meciul. Azi a reușit într-o foarte mare parte din meci să fie concentrată. La sfârșit s-a rupt un pic concentrarea. Și sunt momente în care, dacă nu ești acolo, adversare mai bune pot profita de chestia asta și se schimbă meciul.”

Cel puțin pentru o vreme, încă mai e relevantă, în cazul Mihaelei, întrebarea „mai știi ce făceai anul trecut pe vremea asta?” Mihaela: „Acum un an plecam de la Wimbledon după ce pierdusem în calificări și mergeam în Spania la un ITF de 25k. Și după aia în Germania. Am pierdut în calificări cu Martic, care mi-a făcut un singur break tot meciul, apoi a trecut trei tururi aici. Îmi părea foarte rău, dar antrenorul meu m-a ajutat foarte mult, mi-a spus mereu că tu o să ajungi, o să ajungi spre sfârșitul anului în Top 100. Abia după ce m-am calificat pentru US Open am început să cred că am șanse. Îmi ziceam, hmm, ce-ar fi să cred și eu?”

O ocazie ideală să o întreb pe Mihaela dacă își mai aduce aminte de episoade neobișnuite din lumea atât de diferită a ITF-urilor, unde îți culegi singur mingile de pe jos, iar lupta pentru supraviețuire e mai importantă decât calitatea jocului.

„Da, așa este, chiar îmi amintesc că anul trecut când am jucat în Spania, am fost cu Irina Bara, ea a pierdut, și după ce am stat împreună la un hotel trei nopți, a plecat, după care a trebuit să mă mut două nopți la alt hotel. Mingile ți le luai singură, am jucat un meci pe zgură cu balon acoperit, iar terenurile erau foarte proaste. În Germania am jucat trei meciuri într-o zi (două de simplu, unul de dublu), pentru că plouase. E o diferență mare. Dar uitați că nu m-au deranjat, iar datorită acestor turnee am ajuns să joc pe tablourile WTA”, povestește Mihaela.

”Am vorbit și cu alte fete care au fost în top și apoi au căzut și au ajuns în ITF-uri că era foarte depresiv să se întoarcă la acel nivel și n-au reușit. E o diferență foarte mare între cele două lumi și e păcat, că toate suntem jucătoare, toate încercăm să ajungem sus și e păcat de cum e nivelul de organizare la aceste turnee. N-ai nici fizio, trebuie să plătești și pentru tape, pentru masaj, pentru orice. După ce că premiile sunt oricum foarte mici, hotelurile sunt și ele scumpe. Ești pe cont propriu. Iar la 15k-uri e și mai greu. Când trebuie să te duci în resorturi ca să joci, mie mi se pare oribil acolo.”

I se menționează că, printre româncele care încearcă să răzbată acum în ITF-uri (și pentru care Mihaela ar trebui să fie o sursă de inspirație), e și Andreea Mitu. „Mi-a spus acum câteva luni că revine imediat după ce copilul ei va crește puțin și că își dorește să ajungă din nou în Top 100. Îi doresc sănătate și să revină din nou unde a fost, pentru că e o jucătoare talentată și își merită locul”, spune Buzărnescu.

L-am întrebat pe Septimiu Frățilă dacă are un model între antrenorii străini, iar omul care are o contribuție majoră la succesul Mihaelei a spus că își trage totul din propria lui viață. „Nu am încercat niciodată să mă inspir sau să copiez pe cineva, pur și simplu adun lucruri din experiența mea ca jucător și cum am fost pe teren. Simt jocul din interior. E posibil să fi învățat lucruri de la alți antrenori pe parcursul carierei. Le-am luat ca pe niște lucruri bune și le-am transmis mai departe.”

Foto: Jimmie48Photography

***

Nu rata Povestea Primului Slam!

Simona Halep este, de acum, campioană de Grand Slam. O performanță istorică, a cărei însemnătate merită pusă în context. Cu șase ani petrecuți la turnee, echipa Treizecizero s-a pregătit pentru a putea pune în pagină Povestea Primului Slam. Nu o rata!

 

“Simona Halep. Povestea Primului Slam” este, la fel ca toate celelalte apariții editoriale Treizecizero, o revistă atent îngrijită, un produs premium de pus în colecție. Dedicată unei performanțe unice, publicația este o combinație între cuvânt și fotografie, între frumusețea detaliilor de atmosferă, profunzimea analizelor și emoția imaginilor.

Ea oferă o imagine amplă asupra drumului parcurs de Simona Halep pentru cucerirea Primului Slam: apariția în elită, ratările premergătoare marelui triumf, oamenii care i-au fost alături și, bineînțeles, punctul culminant – povestea turneului la care s-a petrecut totul.

Interviuri, o listă solidă de invitați surpriză și articole captivante – asta te așteaptă într-un produs editorial de neratat pentru fanii adevărați ai Simonei. Alte detalii despre surprizele din cuprins, aici.

Precomandă revista de aici.