Miami: Ziua a şaptea, ziua revenirilor

Camelia Butuligă | 26 martie 2013

Miami: Ziua a şaptea, ziua revenirilor

Ok, ziua de ieri a stat sub semnul calificativului “sucky” (copyright Xavier Malisse). Grigor a pierdut într-un meci în care am avut o senzaţie de deja-vu, Raonic s-a retras înaintea meciului cu  Querrey, iar Sorana a ratat șansa unui culoar favorabil.  Şi astea au fost doar câteva din momentele unei zile cu meciuri chinuite întortocheate şi nervoase, multe de trei seturi.

Dacă îmi place ceva la Maria Sharapova, este eficienţa. Anul acesta, Masha n-a jucat niciun meci de trei seturi. Fie că le pierde (mai rar), fie că le câştigă, Maria îşi termină meciurile în două seturi. Ieri a fost printre puţinii capi de serie WTA care şi-au câştigat meciul fără să ne facă un car de nervi (6-2 6-2 cu Zakopalova). Iar mesajele ei scrise pe cameră încep să prindă un iz tare obraznic dacă îţi închipui că sunt adresate adversarei pe care tocmai a tăbăcit-o. Ieri a scris: ”The sweetest dreams!” Ha.

Ziua a început cu nişte meciuri bizare rău. La Serena – Cibulkova n-aveam de gând să mă uit până când am verificat într-o doară scorul şi am crezut că mi s-a stricat app-ul: Domi conducea cu 6-2 şi avea un break în al doilea. Serena juca de parcă nu se trezise încă, împrăştiind greşeli neforţate peste tot prin proverbialii palmieri. Două winnere şi 18 neforţate în primul set. Cu toate astea, lumea era circumspectă. Opinia generală era că un set şi un break în faţă nu-i suficient când joci cu Serena. Mai ales când te cheamă Cibulkova. Anul trecut, tot la Miami, mica şi energica slovacă a avut 6-1 şi 5-2 contra Azarenkăi şi n-a fost suficient. Vă daţi seama ce s-a întâmplat ieri.

În cuvintele Serenei: „Am realizat că am fost în situaţii şi mai grele. Nu era nimic nou. Trebuie să lupţi în continuare.” De fapt cred că motivul revenirii Serenei este că şi-a dat seama că dacă pierde, Sharapova pote să-i ia poziţia de nr. 1 dacă câştigă titlul. Glumesc (hmm)…În apărarea ei, Domi nu s-a tăiat ci pur şi simplu Serena s-a trezit din amorţeală şi şi-a ridicat nivelul. După ce a lovit al 14-lea as şi a câştigat meciul cu 2-6 6-4 6-2, Serena s-a îndreptat spre fileu, unde i-a spus Cibulkovei: „Thank you very much”. Cred că s-a abţinut să adauge „pentru prezenţă”.

În meciul următor, sorţii au decis ca Serena să joace cu Na Li, care a avut şi ea un meci cu cântec împotriva lui Garbine Muguruza. Li a jucat impecabil şi i-a dat o lecţie de tenis tinerei şi talentatei spaniole până la 5-1. Apoi, creierul ei s-a scurcircuitat pur şi simplu, aşa cum are tendinţa uneori. Cineva se întreba dacă nu cumva cucuiul pe care l-a luat când a căzut şi s-a lovit la cap în finala AO nu este mai serios decât se credea. Na Li joacă un tenis fantastic, dar îmi închipui că să-i fii fan (sau antrenor, sau soţ) nu este o treabă uşoară: tenisul ei poate să treacă de la sublim la ridicol de la un punct la altul, fără avertisment, fără explicaţie, pur şi simplu. De la 5-1 Na Li a ajuns să joace tie-break. În tie-break, a condus cu 6-1. Şi apoi a pierdut apoi cinci puncte consecutive, făcându-l pe un spectator să strige la capătul răbdării: „Haide odată! Ce tot faci?!” A câştigat până la urmă cu 8-6. Setul doi a fost o chestie mai normală: 6-2. Ce-o să fie în meciul cu Serena, mi-e frică.

Meciul cel mai agonizant al zilei, la care cu toţii am avut o senzaţie teribilă de déjà-vu, a fost înfrângerea lui Dimitrov în faţa lui Murray.  După un schimb iniţial de break-uri, Dimitrov a mai făcut unul, jucând curajos şi împingându-l încoace şi-ncolo cu lovituri puternice pe un Murray mediocru până atunci (39% pe primul serviciu şi doar 3 winnere faţă de 14 ale lui Dimitrov). Grigor s-a găsit deci în familiara şi terifianta postură de a servi pentru set contra unui membru Big Four.

Toţi ne ţineam răsuflarea, aşteptând să vedem dacă se va repeta dezastrul de la IW (patru duble consecutive când a servit pentru primul set cu Djokovic). Grigor a ajuns la 30 egal şi apoi, şoc şi groază, a făcut prima dublă pentru a-i da lui Murray primul break point. L-a salvat cumva, apoi a mai făcut o dublă la egalitate pentru a-i da lui Murray a doua şansă de break. În momentul acela, cred că nimeni pe lumea asta nu voia să se afle în galoşii fosforescenţi ai lui Dimitrov, chiar şi pentru toată Sugrapova din lume. Grigor a purces apoi să îşi înfigă singur pumnalul în spate făcând o ultimă şi fatală dublă pentru a-i da în sfârşit break-ul lui Murray. Deşi Dimitrov n-a căzut mental în setul doi ca împotriva lui Djokovic, soarta meciului a fost pecetluită când a cedat game-ul acela la 5-2.

Mi-e frică pentru Dimitrov, serios. Ştiţi vorba: dacă se întâmplă de două ori, sigur se va întâmpla şi a treia oară. Grigor a făcut progrese substanţiale la condiţia fizică, la dreapta şi la serviciu, dar capul lui încă nu vrea să creadă că-i poate bate pe aligatorii din top 4. Bine, e încă tânăr, cine e un gigant mental la 20 de ani? (n-aveţi voie să ziceţi Rafa) Dar Grigor mă mai pune pe gânduri şi cu reverul lui, care nu numai că nu ţine la tăvăleală, dar greşeşte în schimburi de rutină şi e foarte ambiguu când e lovit tăiat şi defensiv. Apoi, altă mare întrebare este selecţia loviturilor. Este mult mai bine acum, dar parcă Dimitrov tot n-are o idee clară despre cum să-şi folosească arsenalul ca să construiască puncte în favoarea sa. Multe semne de întrebare, dintre care cel mai mare este tăria mentală.  Totuşi, Grigor a făcut doar trei duble acum, faţă de patru cu Novak, şi a câştigat şi trei game-uri în setul doi. Progres?

Alte meciuri nebuneşti, în care s-au pierdut avantaje de un set: Radwanska a revenit şi a câştigat la o Stephens care a aruncat complet prosopul în setul trei (4-6 6-2 6-0), Flipkens-Tomljanovic 6-7(6) 6-4 6-3, Errani-Ivanovic 1-6 6-4 6-2, Vinci-Cornet 2-6 6-4 6-4, Berdych-Falla 2-6 7-6(6) 6-4 (Falla a avut două mingi de meci!). Totul a fost pe dos ieri. Culmea, şi-au câştigat meciurile scurt în două seturi jucători care sunt celebri pentru orice numai pentru eficienţa şi tăria lor mentală: Almagro, Gasquet, Cilic, Tsonga, Jankovic.

Ah, şi ajungem şi la durerea noastră: Sorana a pierdut la Jankovic cu un scorul inversat al victoriei din turul anterior asupra lui Kerber: 6-0 6-4. Of, cum se schimbă lucrurile în tenis… Din statistici reiese că Sorana a făcut şase duble, că Jankovic a returnat mai bine, mai ales pe al doilea serviciu şi a avut mai multe şanse de break (13, faţă de 9 ale Soranei).

Programul de azi: 17.00 Melzer-Ramos, Ferrer-Nishikori, 18.30 Gasquet-Almagro, 19.00 Williams-Li, 20.00 Berdych-Querrey, 20.30 Murray-Seppi, 22.00 Tsonga-Cilic, 23.00 Simon-Tipsarevic, 01.30 Radwanska-Flipkens, 03.00 Djokovic-Haas.

La 22.30 avem stream pentru Marius Copil-Coppejans la Challengerul de la Guadeloupe.

 

 

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi