Medvedev și Giorgi câștigă titlurile în Canada. Cel mai important al carierei pentru Camila, deja o normalitate pentru Daniil

Tenisul italian calculează săptămânile până când Sinner și Musetti se vor lupta pentru primul loc în lume, dar veștile grozave vin în continuare și din tenisul feminin, care, chiar dacă mai sărac de când a rămas fără nume ca Pennetta, Schiavone sau Vinci, are în continuare resurse.

Să o adăugăm și pe Camila Giorgi la lista câștigătoarelor de titluri importante în acești ani; la 29 de ani, italianca și-a trecut în cont cel mai valoros triumf al unei cariere care, din perspectiva multora, nu și-a atins potențialul maxim. Giorgi a triumfat la Montreal, punând capăt unei săptămâni în care a fost aproape imposibil de jucat cu.

Triumful ei în finala cu Karolina Pliskova, 6-3, 7-5, o aduce în primele 35 de jucătoare și, în funcție de cum vor evolua lucrurile săptămânile viitoare, fie în postura de cap de serie la US Open, fie în cea de jucătoare pe care nicio favorită nu o va dori dincolo de fileu în primul tur la Flushing Meadows.

Giorgi n-a fost niciodată o jucătoare cunoscută pentru finețuri tactice, ci pentru un plan fără multe culori și nuanțe: mingea lovită tare și foarte tare, cât mai aproape de linii. Dar e un plan care nu poate funcționa când vine vorba de titlurile mari decât dacă intri (și rămâi) în transă, lucru pe care Giorgi nu l-a reușit până acum.

În această săptămână, și în particular în finala cu Pliskova, Camila a continuat să lovească tare, dar a găsit o combinație foarte eficientă de adâncime și viteză, fără să mai caute neapărat linia cu orice preț și din orice poziție. O combinație în particular eficientă pentru a o pune pe Pliskova într-o situație finalmente fără ieșire, și care a mai funcționat deja contra finalistei de la Wimbledon în întâlniri recente. Giorgi o învinge a treia oară în această vară pe Karo, după ce a făcut același lucru la Eastbourne, pe iarbă, și în turneul olimpic de la Tokyo, în turul al treilea. E cel mai bun exemplu despre puterea ajustărilor: înainte de această serie de vară a lui Giorgi, Pliskova conducea în acest match-up cu 5-1. Fără îndoială, l-ar fi considerat un match-up bun. Dar asta era cu versiunea boom-boom-și-atât a Camilei.

Pentru Pliskova rămâne o altă săptămână excelentă, punctată, printre altele, și de victoria cu Sabalenka (care și-a cerut scuze, între timp, pentru reacția neelegantă de la handshake-ul de final cu Karo). Dar în ciuda acestui reviriment evident din a doua parte a sezonului, Pliskova încă nu trece și linia de sosire; ea socotește acum un al treilea turneu în care ține discursul învinsei, după Roma și Wimbledon. Va fi interesant ce va reuși la US Open, unde a mai jucat o finală și unde se poate număra iar printre protagoniste. Cel puțin atâta vreme cât nu o întâlnește iar pe Giorgi (sau pe Pegula).

Între timp, Daniil Medvedev își consolidează reputația de al doilea cel mai bun jucător de hard din lume al momentului cu încă un titlu important (6-4, 6-3 în finala cu Opelka). Pe un tablou unde n-a avut de trecut de vreun Big 3, Medvedev a făcut fix ce era de așteptat să facă un jucător aflat în poziția sa; astfel de oportunități nu trebuie, firește, ratate.

Un jucător în poziția lui Medvedev înseamnă, firește, cineva care a jucat o finală la US Open, care n-a fost deloc departe de o a doua, care a mai câștigat un Masters pe hard pre-New York (Cincinnati 2019) și care se simte în elementul lui în această parte a calendarului. E de așteptat ca Medvedev să fie și principalul adversar la titlu pentru Novak Djokovic în câteva săptămâni la New York, și prima opțiune pentru trofeu în cazul în care, cumva, sârbul se împiedică.

În Canada, Daniil a fost împins serios doar în meciul din sferturi, în care a supraviețuit cu Herbert Hurcakz (2-6, 7-6, 7-6). Odată scăpat de acolo, Medvedev n-a avut nicio emoție în semifinale și finală, faze în care a avut un match-up similar de rezolvat, învingându-i fără mari probleme pe John Isner și Reiley Opelka. Acesta din urmă s-a aflat la prima lui finală de Masters, în care a ajuns după ce l-a învins pe Stefanos Tsitsipas în semifinale.

Un sezon de hard nord-american precum cel din 2019 pare la îndemână pentru Medvedev, în particular în condițiile în care nici la Cincy nu va avea să se îngrijească nici de Novak, nici de Rafa [asta, în contextul în care Roger și-a anunțat o absență prelungită].

Medvedev are acum 12 titluri în carieră (11 din ele pe hard), dintre care patru sunt Masters-uri, iar rusul de 25 de ani e foarte la curent cu bilanțul său. „Nu aș fi putut visa la așa ceva la un moment dat. Mastersurile, cu Novak și Rafa prin preajmă, păreau de neatins. Acum am patru trofee din cinci finale, ceea ce e un scor bun. Sunt fericit și vreau să obțin mai mult. Obiectivul e să câștig cât mai multe meciuri cu putință”.

https://twitter.com/atptour/status/1427026290201088000?s=20

https://twitter.com/atptour/status/1427022340076892160?s=20