Medvedev cucerește zgura, câștigă primul său Masters pe această suprafață

„Nu vreau să joc pe suprafața asta”. „Pe zgură mă bate oricine”. Tipic Daniil Medvedev ca, după toată supărarea lui pe zgură, să vină și să câștige un Masters pe suprafața roșie. E titlul 20 al carierei lui Daniil, și al 5-lea deja din 2023, reușit după o victorie, 7-5, 7-5 în finala cu Holger Rune, deloc vreun oarecare pe zgură – probabil un potențial câștigător la RG – omul care îl învinsese, de altfel, pe Novak Djokovic mai devreme în turneu.

Rusul nu câștigase vreodată vreun meci la Roma înainte de ediția din acest an, ceea ce face reușita lui și mai specială. Într-un turneu în care a căpătat, treptat, viteză, Medvedev i-a mai învins pe Zverev, campionul din 2017, și pe Tsitsipas, finalistul de anul trecut, cedând doar un set tot turneul.

Poate că era doar o chestiune de timp până când Daniil, unul din cei mai buni de pe baseline din lume, să-și aducă acest joc și pe zgură. Oricât de improbabil ar fi în primă fază, e mai plauzibil că un sportiv atât de valoros va găsi până la urmă o cale să-și exprime talentul, decât să n-o facă:

„Întotdeauna cred în mine și întotdeauna vreau să câștig cele mai mari turnee din lume. Dar în același timp nu am crezut că o să câștig vreodată vreun Masters pe zgură, pentru că îmi displăcea suprafața, îmi displăcea să joc pe ea. Nu m-am simțit vreodată bine pe zgură și nimic din ce-am încercat n-a mers. Dar la Madrid și la Monte Carlo nu m-am simțit așa de rău, și-am zis, ok, hai mai departe. Și apoi am ajuns aici și m-am simțit foarte bine la antrenamente și i-am spus antrenorului meu: ‘Nu știu ce s-a întâmplat, dar mă simt grozav, așa că hai să vedem ce se întâmplă’. Dar pe urmă trebuie să joci cu jucători dintre cei mai buni din lume ca să ajungi la capăt. Sunt foarte fericit că am reușit să câștig turneul și să-mi demonstrez mie și tuturor că sunt capabil de asta”.

Titlul lui Medvedev vine într-un turneu care a dat și mai multă greutate ideii că suntem deja în epoca post-Big 3. Cu Rafael Nadal absent (aici și de aici înainte, pentru o vreme) cu Novak Djokovic care a dat senzația, și-apoi s-a și confirmat, că poate fi bătut, titlul de la Roma a ieșit din strânsoarea celor doi și a aterizat în brațele probabil celui mai implauzibil campion dintre numele grele. Dar Medvedev e Medvedev, nimic nu pare implauzibil pentru el. Daniil se va cățăra pe locul 2 în noul clasament valabil de luni și va fi, așadar, favorit 2 la Paris, un Paris care intră și el într-un teritoriu nou. Fără Rafa, all bets are off.

Roma și-a dus astfel la capăt – până la urmă! – prima sa ediție în versiunea prelungită, de două săptămâni. Dacă n-ar fi fost schimbarea asta, cine știe cum s-ar fi terminat turneul, afectat serios de ploaie. Dar vine acoperișul, au promis organizatorii, anunțând un design futurist pentru îmbunătățirea arene cu un acoperiș retractabil care ar trebui să fie gata până în 2026.

Cu acoperiș sau nu, poate că finala feminină va fi ceva mai respectată și va avea o soartă mai bună data viitoare. Cu tot cu ploaie și cu meciul dintre Medvedev și Tsitsipas, Elena Rybakina și Anhelina Kalinina au intrat pe teren la 11 seara, patru ore mai târziu decât trebuia. Dacă mai trebuia sau nu să înceapă așa de târziu în noapte o finală așa de importantă în tenis, în condiții așa de neprietenoase, e o discuție de avut – iar retragerea Kalininei, accidentată la 6-4, 1-0 pentru Rybakina, a contribuit la senzația că nu e ceea ce trebuie pentru o astfel de finală.

A fost unul din turneele alea pentru Rybakina, care trecuse anterior de Kalinskaya după doar șapte game-uri jucate, și, apoi, de Swiatek, meci soldat tot cu o retragere, e drept că în decisiv.

Asta n-ar trebui să îi scadă din merite Elenei, care a câștigat titluri WTA 1000 pe două suprafețe diferite anul acesta, după triumful de la Indian Wells. Cu ea, Sabalenka și Swiatek formând o tripletă dominantă în acest moment, Roland Garros pare a fi o afacere între cele trei.