Marius Copil a pierdut primul său meci pe tabloul principal la Roland Garros contra spaniolului Albert Ramos-Vinolas cu 6-7(7), 6-1, 6-4, 6-2. Ramos-Vinolas este jucătorul cu cele mai multe victorii pe zgură anul acesta în ATP: până la Roland Garros, el adunase 18, în circuitul sud-american din iarnă și apoi în cel european, unde cel mai bun rezultat al său fost finala de la Monte-Carlo pierdută contra lui Rafael Nadal.
Marius a început meciul mai bine, făcând un break și conducând cu 3-0 în primul set, dar apoi Ramos a recuperat deficitul și setul a ajuns în tiebreak. Aici Marius s-a văzut condus cu 5-3 din cauza unor neforțate cu dreapta, dar a recuperat grație serviciului și jocului inspirat la fileu, apărând trei mingi de set și câștigând tiebreakul cu 9-7.
Lupta din finalul setului întâi a fost urmată de o cădere în setul doi, pierdut rapid cu 6-1. Setul trei părea să urmeze aceeași cale, Marius fiind condus cu 5-1; a revenit până la 5-4 și a avut 30-0 în game-ul în care spaniolul servea pentru set, însă n-a reușit break-ul. De aici s-au cam închis porțile pentru el; în setul patru, tot Marius a clipit primul, pierzându-și serviciul la 1-1. Deși în game-ul următor a avut 3 șanse de break back, nu a reușit să le fructifice. A fost ultima zvâcnire, de acolo Ramos a mai făcut un break și a închis setul la 2.
Spaniolul a avut nu mai puțin de 19 șanse de break și asta spune în mare parte povestea meciului: Marius a avut un procentaj de reușită pe primul serviciu de doar 51% (puțin pentru arma sa principală). De fapt, spaniolul i-a fost superior la toate statisticile pe serviciu. De asemenea, a avut eficiență mai bună și în jocul la fileu, altă zonă unde Copil adună de obicei puncte, deși zgura nu este atât de permisivă pentru urcarea în față.
Pe lângă faptul că cele două arme ale sale nu au fost la înălțime, Marius a adunat mult prea multe neforțate – 68, față de 19 ale lui Ramos.
Una peste alta, Copil poate să fie mândru de accederea în premieră pe tabloul principal după trei victorii solide în calificări, plus un prim tur în care a reușit să-i ia un set unui jucător experimentat pe această suprafață, în condițiile în care jocul său nu a fost la capacitate maximă. Ultima oară când un jucător român fusese pe tabloul masculin la RG se întâmpla în 2014 (Victor Hănescu).
Urmează iarba pentru el și altă șansă pentru a continua drumul pe care a intrat în acest sezon, al micilor agoniseli, importante pentru moralul său.