Maria Sharapova: Jucătoarea care nu ascultă, dar câştigă

Tenisul Mariei Sharapova seamănă cu ea: puternic, direct, eficient şi impunător. Alcătuit din lovituri lungi şi drepte care găsesc tuşele şi dintr-un serviciu care se prăvăleşte de sus împreună cu celebru-i chiot de luptă, tenisul Mariei nu este subtil sau frumos, dar câştigă Grand Slam-uri. Roger Federer spunea odată: “Tenisul nu e fizică atomică. Tot ce trebuie să faci e să pui mingea în colţuri”. Masha a eliminat absolut tot ce era inutil pentru ea: înflorituri, varietate, spinuri, volee. A tras cu jocul ei cea mai dreaptă linie spre victorie şi acea linie este de obicei un nemilos rever-retur în cros care cade exact pe tuşă. Jocul Mariei este un exemplu de eficienţă minimalistă.

Putem să fim sau nu fani ai felului în care joacă, dar trebuie să admiţem că Maria a găsit ce este cel mai greu de găsit în tenisul competitiv: formula câştigătoare. Sunt jucători şi jucătoare care au un arsenal impresionant de lovituri, şi paradoxal, tocmai această varietate îi încurcă atunci când trebuie să aleagă ce vor să joace. Svetlana Kuznetsova este altă rusoaică talentată, dar victimă a sindromului „Prea Multe Opţiuni”: „Am multe variante la dispoziţie şi pe teren mă pierd în indecizie”.

De ce este alegerea atât de importantă?

Alegerea este în fond un exerciţiu de cunoaştere de sine. Alegi varianta care e cel mai natural de executat pentru tine, care îţi aduce maxim de rezultate cu minim de efort, care te reprezintă cel mai bine. Trebuie să te cunoşti însă ca să ştii ce fel de tenis vrei să joci. E motivul  principal pentru care o admir pe Maria Sharapova: se cunoaşte pe sine. Ştie ce funcţionează şi ce nu funcţionează, şi nu ezită să urmeze calea cea mai bună pentru ea, indiferent de ce spune restul lumii. Chiotele o ajută să joace mai bine? Atunci chiuie, în ciuda miilor de comentarii sarcastice făcute de public, jurnalişti, spectatori şi colege. Un swing-volley care pârjoleşte terenul şi psihicul adversarei îi aduce mai mult decât un delicat drop-volley? Atunci la gunoi cu voleele delicate. Un retur câştigător îi economiseşte timp şi energie? Returul va fi unul din pilonii jocului său.  

Vă închipuiţi ce lovitură drastică a primit jocul compact al Mariei când lovitura cu care începe totul în tenis, serviciul, a dispărut odată cu operaţia la umăr din 2008. O operaţie complicată, care înseamnă sfârşitul pentru mulţi sportivi. Nu şi pentru Sharapova: “Îţi găseşti singur calea. Când ai o singură variantă, fie o iei, fie te prăbuşeşti.” Varianta unică a fost drumul lung al reabilitării, urmată de reconstrucţia totală a serviciului şi urcuşul anevoios către top. Sharapova are o mentalitate de supravieţuitoare, în mare parte primită de la părinţi. “Părinţii mei şi-au asumat multe riscuri în viaţă. Am crescut înconjurată de aceste decizii ale lor şi subconştient, am învăţat din ele.”

Viaţa Mariei

Probabil ştiţi povestea naşterii Mariei. Familia ei locuia la 300 km de Cernobâl şi s-a mutat în Siberia imediat după dezastrul de la centrala atomică. Maria s-a născut în Nyagan, Siberia şi şi-a petrecut acolo primii doi ani din viaţă. „Mă emoţionează de fiecare dată când intru pe teren şi prezentatorul spune că sunt din Nyagan, Siberia. Publicul e surprins, nu-şi imaginează că tocmai acolo m-am născut. Sunt mândră de ce am realizat venind de atât de departe.”

Familia s-a mutat apoi la Sochi, o staţiune selectă de pe ţărmul Mării Negre unde tenisul era un sport popular. Acolo a început Maria să joace şi la 6 ani a câştigat o excursie la Moscova, la un antrenament ţinut de Martina Navratilova. După ce-a văzut-o jucând, Navratilova l-a luat deoparte pe Yuri Sharapov şi i-a spus că fata lui are potenţial şi că ar fi bine s-o ducă în America la o academie de tenis.

„Părinţii mei nu ştiau nimic despre acest sport”. Uniunea Sovietică se prăbuşise de doar doi ani, economia era la pământ şi vizele pentru America erau rare. În condiţiile acestea, Yuri Sharapov a ales să creadă în fiica lui de 6 ani, bazându-se doar pe cuvintele Navratilovei şi pe faptul că Mariei îi plăcea să joace. A riscat totul, plecând cu ea în America şi aterizând în 1994 la Miami fără să ştie engleză, doar cu câteva zeci de dolari în buzunar. Maria: „Tot ce-mi aduc aminte e că mi-am împachetat nişte cărţi. I-am spus mamei mele că voiam să iau o bucăţică din Rusia cu mine”

Primii ani în America

Maria era însă prea mică pentru a fi primită la o academie de tenis. Pentru a se întreţine, Yuri a lucrat pe unde a apucat: pe şantiere, ca om de serviciu în supermarket-uri. În timpul liber, o antrena pe Maria în parcuri, unde erau terenuri gratuite. „Programul lui de lucru era foarte haotic şi lucra mult noaptea. Am petrecut foarte mult timp singură. Ţin minte, când venea noaptea de la serviciu, îmi pregătea micul dejun şi-l punea sub o pernă ca să fie cald dimineaţa când mă trezeam”.

Yuri îşi aminteşte: „Aveam câţiva dolari în buzunar şi n-aveam unde să stăm. Şi oamenii-mi ziceau: „Dacă nu plăteşti, mâine vei fi în stradă”. Eu ziceam: <>. Dar puteau”.  

La 9 ani, lucrurile au început să meargă mai bine. Mama Mariei a venit în America iar Maria a primit o bursă la Academia Bolettieri. Nici acolo viaţa n-a fost chiar roz. Există poveşti despre cum Maria era ţinta glumelor din cauza englezei ei rudimentare. În materialele video cu fetele de la academie, Sharapova apare distantă, cu un aer uşor superior şi retras. Era parte din grup şi nu era. Şi acum e la fel: „Vestiarul nu e locul meu preferat. Îmi fac treaba şi plec de acolo cât de repede pot. Nu sunt genul care să dea high-fives fetelor înainte de meci”.

Maria nu-şi pierde vremea cu drăgălăşenii

Nici pe teren nici în afara lui viaţa ei nu a fost alcătuită din drăgălăşenii. Tot glamour-ul şi covoarele roşii de acum, reclamele şi şedinţele foto, sunt o “iluzie”, o concesie pe care Masha o face star-sistemului capitalist de care profită cu mare abilitate. Dar nu celebritatea şi adoraţia o motivează pe Sharapova să se trezească în fiecare dimineaţă şi să petreacă toată ziua pe teren. “După accidentare, aş fi putut să renunţ, aş fi putut să zic: am bani, am faimă, am victorii, am Grand Slam-uri. Dar iubesc tenisul prea mult. Şi atunci am continuat să mă trezesc dimineaţa când era ger afară, când ştiam că va fi o zi grea, când nimic nu mergea, când simţeam că nimeni din lume nu mai crede în mine şi păream atât de neînsemnată. Poţi să realizezi lucruri extraordinare când ignori toate lucrurile acestea.”

Roland Garros: visul interzis

Unul din lucrurile extraordinare pe care Maria Sharapova le-a realizat a venit pe zgura pariziană de la Roland Garros. La opt ani după ce câştiga Wimbledonul şi la patru de la operaţia la umăr, Maria şi-a completat Marele Slam al carierei şi a câştigat cel mai puţin probabil trofeu: French Open. Jocul dintr-o bucată al Sharapovei, atât de letal pe iarbă şi pe hard, se dezintegra pe vicleana zgură care-i punea la încercare răbdarea, deplasarea şi varietatea. Dar Maria a fost surdă şi oarbă la criticii care râdeau şi la spectatorii care-i fluierau meciurile de după revenire, când făcea şi câte 20 de duble greşeli. L-a angajat pe Thomas Hogstedt, un om care poate petrece zile în şir studiind materiale video şi care a insistat că Maria poate reveni pe locul 1. El i-a adus deplasarea pe zgură de la nivelul „cow on ice” la nivelul la care Masha ajunge acum toate scurtele şi alunecă pentru a-şi lovi reverul. „E cel mai special moment în cariera mea. N-am crezut niciodată că voi avea acest trofeu”.

După meci, a sunat-o pe mama ei, care i-a spus să-şi ia câteva zile de vacanţă. Wimbledon-ul cu suprafaţa ei favorită, iarba, urma în curând. „Nu am terminat încă”, spune Maria zâmbind.  Este acel zâmbet care ştie că lucrurile extraordinare sunt posibile atunci când te asculţi în primul rând pe tine.