Mai avem nevoie și de iarbă | Cum și de ce calculează Wimbledon diferit capii de serie

Suntem deja în plin sezon de iarbă, deși “sezon” ar putea fi cam mult spus pentru durata de o lună a acestuia, mică în comparație cu cât se joacă pe hard sau pe zgură. Abia dacă avem patru turnee de 250 care precedă Wimbledon-ul, așa că pe fiecare an se reia discuția despre cât de potrivit ar fi ca numărul turneelor pe iarbă să crească, sau cât de normal ar fi să avem un turneu Masters pe suprafața care domina, odinioară, circuitul, și care e redusă acum la o perioadă atât de mică.

Din fericire pentru fanii acestor propuneri, nu mai e mult până când va deveni oficial un prim pas în această direcție: din 2015, pauza dintre Roland Garros și Wimbledon va crește de la două la trei săptămâni, ceea ce va schimba destul de mult dinamica circuitului în această perioadă. Deja există un turneu, cel de la Stuttgart, care a anunțat că va trece de la zgură la iarbă pentru a-și crește relevanța, și nu este exclus să se mai întâmple așa și cu altele. Când asta se va întâmpla, vom putea vorbi despre un sezon de iarbă în toată puterea cuvântului. Mai important este că jucătorii (mai ales cei de top) vor avea ocazia unei săptămâni suplimentare de acomodare cu suprafața, ceea ce va schimba inclusiv implicarea lor în turneele pregătitoare. Cu alte cuvinte, vești bune pentru Queen's și Halle, competițiile care vor profita cel mai mult, probabil, din această situație și își vor consolida statutul. Din punct de vedere al tradiției, cele două sunt, de altfel, și cele mai bine poziționate pentru un update de categorie, în cazul în care, în viitor, se va decide că un Masters să aibă loc pe iarbă. Aici însă, discuția e mult mai complicată și implică nu doar găsirea unui loc în calendar (și posibila renunțare la un alt turneu Masters), ci și îmbunătățiri majore de infrastructură. Și nici Queen's, nici Halle nu îndeplinesc momentan condițiile.

După toată agitația de pe zgură, iarba vine ca o schimbare aproape dramatică în circuit. Totul e diferit peste noapte, începând de la ce-i mai evident, culoarea adică, și terminând cu atmosfera atât de diferită. O altă particularitate faimoasă este modul în care Wimbledonul alege să-și desemneze capii de serie, britanicii fiind singurii dintre cele patru Slam-uri care nu țin cont în mod exclusiv de clasamentul ATP (în schimb, la WTA se respectă) atunci când desemnează ordinea favoriților.

S-a ajuns la această situație tocmai din cauza duratei foarte reduse a sezonului de iarbă. Oficialii de la Wimbledon au invocat faptul că numărul mic de turnee pe iarbă îi  împiedică pe adevărații specialiști ai acestei suprafețe să obțină un loc mai avantajos pe lista capilor de serie, acolo unde ajungeau, în schimb, mulți jucători al căror gros de puncte venea de pe zgură. Ca atare, s-a decis introducerea unei formule care să țină cont și de rezultatele obținute exclusiv pe iarbă. Formula este următoarea:

a) – se ia totalul punctelor ATP adunate de jucători la ultimul clasament de dinaintea Wimbledon

b) – se adaugă 100 la 100 din punctele obținute în orice turneu pe iarbă în ultimele 12 luni

c) – se adaugă 75 la sută din cel mai bun rezultat pe iarbă obținut de jucători în precedentele 12 luni, anterioare celor de la punctul b. Pe baza noului total se ordonează capii de serie.

Cu alte cuvinte, dacă ne aflăm în iunie 2013, pentru jucătorul X se vor calcula punctele din clasamentul ATP la zi PLUS totalul punctelor pe iarbă obținute între iunie 2012 – iunie 2013 PLUS 75 la sută din cel mai bun rezultat pe iarbă obținut între iunie 2011 – iunie 2012.

Așa a fost posibil, de exemplu, ca în 2010 Rafa Nadal să fie desemnat favorit 2, deși la ora turneului era numărul 1 mondial. Roger Federer, numărul 2 mondial la acea dată, a devenit cap de serie 1, grație rezultatelor mai bune obținute la punctele B și C.

Această formulă nu va ajuta însă la evitarea unei situații care se anunță pe cât de inedită, pe atât de problematică: Rafa Nadal, de două ori campion la Wimbledon, va fi, mai mult ca sigur, cap de serie numărul 5 la ediția din acest an. Situația a devenit cvasi-oficială în momentul în care Rafa a decis să se retragă de la Halle. Dacă ar fi participat și câștigat turneul cu pricina, l-ar fi putut depăși pe Ferrer. Așa însă, recentul campion de la Roland Garros nu mai are cum, matematic, să se salte de pe poziția a cincea. Ceea ce înseamnă, cum am mai spus, că este o șansă considerabilă ca la Wimbledon să avem o parte de tablou care să-i cuprindă pe Djokovic, Federer și Nadal. Aceleași șanse sunt și pentru Murray/Federer/Nadal. Sârbul va fi favorit 1, Murray, cap de serie 2, iar elvețianul, deși campion en-titre, va fi abia cap de serie 3.

 ***

Statistică. Potrivit unei statistici realizate de TennisNow, Roger Federer conduce pe iarbă atât în ce privește victoriile, cât și în ce privește procentajul acestora. Iată cum stau primii 10 jucători ai clasamentului ATP (rezultatele acestei săptămâni nu-s luate în considerare) în ce privește rezultatele obținute de-a lungul carierei pe iarbă.

Amintiri. Ce amintiri au starurile tenisului de la Wimbledon sau care au fost momentele care le-au servit drept inspirație? Rafa, Roger, Novak și alții vorbesc despre relația lor cu turneul de la Wimbledon în filmulețul de mai jos: