Madrid | Culoar pentru Stan the Man. E timpul să profite

După atâția și atâția ani în care imaginea lui s-a compus din caracterizări de tipul “e un băiat bun”, “numărul 2 elvețian”, “prietenul lui Federer”, “ce rever frumos!”, “are potențial” și cam atât, Stanislas Wawrinka pare în sfârșit gata să-și construiască o altă imagine. Nu că reverul lui s-ar fi urâțit între timp, sau relația cu Roger, în pofida unor mici frecușuri mai degrabă accentuate de presă, ar fi mai puțin solidă. Nu, Stan și-a păstrat toate calitățile enumerate mai devreme, însă pare să se apropie de răspunsurile la orice problemă l-o fi preocupat într-atât de mult în ultimii ani încât l-a împiedicat să facă saltul cel mare.

În toate aceste sezoane de când e în plutonul fruntaș, Stan s-a mai remarcat prin ceva, afară de caracterul foarte plăcut, jovial, aproape blând, și de felul în care biciuiește mingea cu reverul: numărul foarte mare de meciuri-maraton pierdute la mustață, într-o manieră dramatică.

La Roland Garros, de exemplu, a ieșit, anul trecut, după un meci-thriller fantastic, pierdut la Tsonga în cinci seturi, după ce avusese meciul în mână. N-a fost prima dată în carieră când a pățit așa. În 2009, la Wimbledon, a fost cât pe ce să-l scoată pe Murray în turul 4, dar a pierdut, cum altfel, în cinci seturi, la fel ca și la US Open-ul din același an, la Lapentti, în primul tur. În 2011 a pierdut din nou la US Open în cinci seturi, de data asta cu Young. Iar în 2012 s-a întrecut pe sine: pe lângă meciul cu Tsonga, amintit mai sus, a mai pierdut cu Mardy Fish, 9-7 în decisiv în Cupa Davis; cu Seppi, la Roma, un meci absolut magistral, 6-7(1) 7-6(6) 7-6(6), în care a fost în șase rânduri la doar un punct de victorie, și cu Federer, la Shanghai, când a fost la câteva puncte distanță să-l bată, în sfârșit, pe amicul său, și să-i oprească drumul spre recordul de 300 de săptămâni în fruntea ATP. 

Dar ce s-a întâmplat anul acesta bate orice închipuire. În numai trei săptămâni, Stan a reușit performanța de a se afla la capătul greșit al scorului în două epice de proporții: superbul meci cu Djokovic, de la Australian Open, clar meciul anului până acum, și dublul-record din Cupa Davis, pierdut cu Cehia în decisiv, 24-22. 

Orice om ar fi acuzat, probabil, șocul și s-ar fi adâncit într-o foarte de înțeles criză de încredere, dar Stan pare să fi ales să vadă jumătatea plină a paharului după toate aceste ‘cât pe ce’-uri. A mai bifat două ocazii irosite (un 5-7 în decisiv cu Federer la IW, plus eșecul din sferturi de la Monte Carlo cu Tsonga, venit după succesul la Murray) și a ajuns în situația de a bifa ceva concret: un trofeu. L-a obținut săptămâna trecută, la Estoril, după o finală perfectă făcută cu David Ferrer, 6-1, 6-4. A fost abia al 4-lea titlu al carierei, din 11 finale jucate, ultimul fiind reușit în 2011. 

Am făcut toată această enumerare pentru că am puternicul sentiment că Wawrinka este într-un moment cât se poate de prielnic: formă bună, atitudine bună, corectă, mindset potrivit. Mi-a plăcut cel mai mult felul în care a ales să nu se lase afectat de acele înfrângeri răvășitoare din startul sezonului. În schimb, a ales să se urce pe uriașul capital de simpatie pe care acele prestații i l-au adus. Alături de Tommy Haas, Wawrinka e poate cea mai simpatică figură din acest an în rândurile fanilor de peste tot, excluzând din discuție Big Four-ul. Iar numirea ca antrenor a lui Magnus Norman, omul care-l transformase pe Robin Soderling dintr-un om de pluton o amenințare pentru Big Four, ar putea fi exact piesa lipsă din puzzle-ul lui Wawa.

Într-un cuvânt, Stan the Man pare predispus la o performanță majoră. Ceva bun plutește în aer pentru el. Nu știu exact ce, însă dacă teoria mea e corectă, Madrid-ul reprezintă o șansă mare de tot. După ce l-a învins pe Marius Copil în turul 1, Stan are în fața sa un culoar larg deschis de surpriza realizată de Dimitrov. Și, dacă tot am dat drumul unei discuții pe tema “cine are mai multe de demonstrat și de câștigat după/din înfrângerea atât de timpurie a lui Nole”, de ce n-am începe-o chiar cu Wawrinka. Dacă trece de Giraldo, elvețianul va ajunge, cel mai probabil, mai proaspăt decât Dimitrov la ora unui meci care se anunță deja foarte plăcut de privit. Orice ar fi, e un meci câștigabil. În sferturi ar putea veni o nouă reîntâlnire cu Tsonga, în vreme ce, în semifinale, adversarul va fi, cel mai probabil, învingătorul dintre Murray și Berdych. Ambii la îndemâna lui Stan. 

Dacă vrea (pentru început) să revină într-o finală de Masters (singura de până acum, Roma 2008, pierdută la Djokovic), Stan n-ar putea avea o ocazie mai bună decât Madrid 2013. După care să atace Roland Garros, Slam-ul la care Stan teoretic se simte cel mai bine. Undeva, toate acele înfrângeri heartbreaking trebuie să se întoarcă. Nu de alta, dar avem un pariu pus pe el, pe care intenționăm să-l câștigăm

 

Pe scurt

Murray și Berdych, în clubul 400. Andy Murray și Tomas Berdych au obținut fiecare victoria cu numărul 400 la Madrid; Murray, cu neamțul Mayer, după un meci despre care a spus că ‘Mayer m-a lăsat fără aer’, iar Berdych, cu Janowicz. Topul jucătorilor activi cu cele mai multe victorii în cont arată așa:
Federer 892, Nadal 609, Hewitt 574, Haas 519, Ferrer 516, Djokovic 495, Davydenko 467, Robredo 439, Youzhny 407, Murray/Berdych 400.

Nadal a început cu bine. Rafa continuă seria de victorii, reluată la Barcelona după sincopa Monte Carlo. În meciul inaugural de la Madrid, a trecut de Benoit Paire (6-3, 6-4), pe care îl mai bătuse și în turneul câștigat în Catalunia. A fost unul dintre puținele rezultate normale ale unui turneu încărcat de surprize. Bilanțul total al spaniolului în 2013 a ajuns la 28-2.

Azarenka, primul eșec al anului. Pentru că tot vorbeam de surprize, turneul feminin, care și-a pierdut pe drum jumătate dintre capii de serie, a mai produs un mic șoc. Victoria Azarenka a fost eliminată de Ekaterina Makarova, în trei seturi, rezultat ce reprezintă prima înfrângere a fostului lider pe 2013, după 18 victorii. Ce-i drept, performanța de a ajunge neînvinsă până în mai este subminată de numărul mare de retrageri/W.O.-uri ale bielorusei, cinci la număr. Tipic pentru Madrid, turneu care tinde să devină un fel de drama-queen al turneelor de pretutindeni, meciul a prilejuit și o ieșire nervoasă a Vikăi la adresa arbitrului de scaun, după ce aceasta i-a dat punct pierdut pentru code violation. “Nu pot să cred! După câte ai făcut, încă mai ești în scaun?”, a spus Vika. Cel mai probabil, o referire la faimosul meci Serena – Capriati, din sferturile US Open 2004, când Mariana Alves, arbitrul de azi, a luat mai multe decizii eronate, care au stârnit o veritabilă furtună la acea vreme. Este, de asemenea, unul dintre meciurile care au grăbit introducerea sistemului Hawkeye în tenis. Reacția Vikăi, mai jos:

Singapore, noua gazdă a Turneului Campioanelor. WTA a decis noua locație pentru competiția de final de an, după ce contractul cu Istanbul a expirat. Este vorba de Singapore și de al său foarte spectaculos Singapore Sports Hub. Noul contract se întinde pe cinci ani și reprezintă ‘cel mai important parteneriat din istoria WTA în ce privește Turneul Campioanelor’, conform lui Stacey Allaster, CEO-ul WTA. Prima ediție găzduită de Singapore va oferi premii în valoare totală de 6,5 milioane de dolari. Dacă din punct de vedere al reușitei organizatorice nu-s dubii în ce-i privește pe asiatici, rămâne de văzut dacă noua locație va reuși să egaleze recordurile de audiență realizate de Istanbul în ultimii trei ani. 

Găsiți cinci asemănări în imaginea de mai jos! Cine a lansat primul comparația dintre Dimitrov și Federer a știut ce-a zis. Pe Twitter a circulat azi un colaj de imagini realizate cu Grigor și Roger în meciurile de la Madrid, colaj care scoate și mai bine în evidență asemănările izbitoare dintre cei doi.