Madrid 2012: Tot ce trebuie să știi despre zgura albastră. Începând cu de ce e albastră

Maria Sharapova o vede drept o suprafață “unică”. Djokovic zice că “să mai vedem, să mai așteptăm”. Federer, prin antrenorul său, Paul Annacone, predică toleranța și pare dispus să dea o șansă albastrului de ștrumfi, cum l-a numit, pusă pe glume, presa de peste Ocean. Serena a sărit de la “e ridicol, nicio jucătoare nu a fost de acord cu schimbarea” la “e ok, aș putea juca și pe gheață dacă sunt obligată”. În general, cele mai multe voci din circuit susțin, în rezumat, că mingea sare mai jos, suprafața e ceva mai soft și mai alunecoasă decât zgura tradițională.

Iar Nadal, ei bine, Nadal nu mai știe cum să facă mai evidentă neplăcerea profundă pe care o simte vizavi de modificarea de culoare de la Madrid. În primele declarații făcute după primul antrenament pe zgura albastră, el a criticat totul: calitatea suprafeței, cantitatea de zgură pusă pe teren, plasamentul reclamelor, culoarea acestora (tot albastră), turneul, ATP-ul, tot.

La urma urmelor, de ce-ai fi de acord cu experimente în zona pe care tu o domini? Reacția lui Nadal e de înțeles și de primit ca atare. E a unui om care-și apără teritoriul. Zgura a fost suprafața de pe care spaniolul și-a început saltul fantastic, pe ea și-a stabilit marile recorduri, tot pe ea a câștigat cele mai multe titluri și tot pe zgură și-a regăsit de fiecare dată cadența pierdută în alte conjuncturi.

Reacția lui nu e judecat. Pentru Nadal, schimbarea lui Țiriac e un risc nenecesar, doar o altă mică fisură dintr-un tablou și așa foarte aglomerat și complicat pentru el în ultima perioadă: înfrângerile la Djokovic, lipsa titlurilor, problemele la genunchi, demisia din consiliul jucătorilor, plus tot soiul de probleme și supărări off-court. Toate astea l-au întunecat vizibil pe energicul și tradiționalistul spaniol, care a pus, totuși, capăt perioadei mai puțin faste prin titlurile de la Monte Carlo și Barcelona. “Zgura e făcută să fie roșie”, a clamat el, invocând istoria, și lumea și-a pregătit, grăbită, etichetele tabloide: război între Nadal și Țiriac!

Dar, oare, istoria ar trebui să decidă viitorul? Istoria invocată de Nadal cuprinde și schimbări în bine. Bunăoară, a fost o vreme când în tenis nu exista tie-break. Sunt abia câțiva ani de când avem sistemul de challenge – iar acest sistem, oricât l-ar fi criticat Federer și alții, ajută fantastic la reducerea numărului de greșeli omenești ale arbitrilor. Pe timpuri, turneele foloseau mingi albe, în loc de galbene. Și totuși, schimbarea a venit. A fost respinsă, criticată, înțeleasă, acceptată și, într-un final, apreciată. Lucrurile evoluează. 

U.S. Open și Australian Open s-au jucat ani buni pe iarbă – oare cum ar fi evoluat cariera lui Nadal dacă am fi avut trei Slam-uri pe iarbă și doar unul pe zgură? Apoi, după ce, totuși, au trecut pe hard, cele două Slam-uri menționate și-au modificat inclusiv culoarea suprafeței, alegând să schimbe (în 2005 US Open, în 2008 AO) verdele tern cu nuanțe puternice de albastru. Până și zgura mult iubită de Nadal n-a fost mereu numai roșie: în 1975-1977, US Open s-a jucat, la Forest Hills, pe zgură verde. Iar colac peste pupăză, Roland Garros pregătește, anul acesta, pe 7 iunie, zgură de culoare roz, pentru a onora femeile. Nu vă impacientați: schimbarea va fi doar pe terenul 1, și doar pentru două meciuri ale legendelor.

Ion Țiriac e lapidar: unde scrie, la urma urmelor, că zgura trebuie să fie numai și numai roșie? Gerard Tsobanian, unul dintre directorii turneului din capitala Spaniei, a avut o reacție mai puțin domoală la declarațiile jucătorilor. “Sperăm că fiecare jucător va încerca suprafața și va spune apoi adevărul, va spune cum s-a simțit. Nu trec turneele indoor de la o culoare la alta? Deci unde-i problema? Am trecut de la o culoare la alta o singură dată, nu de fiecare dată. Este zgură? Este. E culoarea diferită? Este. Se vede mingea mai bine? Categoric. E o experiență mai bună pentru toată lumea? Este. Nu sunt două turnee pe zgură la fel în lume. Peste tot există diferențe de percepție. Suntem un turneu tânăr și inovator. Nadal este un jucător tânăr și inovator. E ca noi. Ar putea fi simbolul nostru”, spune, poate ușor ironic, omul lui Țiriac. Să-l înțelegem și pe el. Pentru niște spanioli, să fii criticat în permanență, în văzul lumii, chiar de către cel mai bun jucător spaniol, nu e cel mai ușor lucru de suportat.

Nadal nu e, nicicum, la prima ocazie când are un reproș de făcut turneului de la Madrid. Întâi a obiectat împotriva mutării lui din sezonul de indoor în cel de zgură. Apoi a menționat că altitudinea la care e plasat Madridul afectează ritmul jocului său, mai ales atât de aproape de Roland Garros. Madridul a făcut ce-a făcut și au schimbat din nou datele de desfășurare, “îndepărtându-se”, în calendar, de Roland Garros printr-o rocadă cu celălalt Masters, cel de la Roma. În trei finale jucate la Madrid, Nadal a pierdut două, câte una cu Federer și, anul trecut, cu Djokovic.

“Acesta este turneul de zgură la care te simți cel mai puțin pe zgură. Întotdeauna sunt șanse să joc mai slab aici”, spune Nadal. “Spun ce am de spus doar pentru binele circuitului și pentru cel al jucătorilor, în așa fel încât să avem un turneu de zgură cu cât mai puține probleme. ATP n-ar fi trebuit să accepte niciodată o asemenea schimbare de proporții în mijlocul sezonului”.

Rafa n-a avut succes nici cu alte propuneri ale sale: introducerea clasamentului pe doi ani, reducerea numărului de turnee pe suprafețe hard și izolarea în final de sezon a turneelor de 250 și 500, la care tenismanii de top nu sunt obligați să participe, în așa fel încât jucătorii importanți să poată beneficia de o vacanță și mai lungă. Propunerile au picat, așa că Nadal și-a dat demisia din Consiliul Jucătorilor, considerându-se nesusținut.

E o schimbare “de proporții”? La prima vedere, e vorba doar de culoare. Tsobanian, energicul director de mai sus, avea dreptate când spunea că oricum nu-s două turnee pe zgură la fel în lume. Cu alte cuvinte, într-un fel te simți la Roland Garros, într-un fel la Roma și în altul îți vine mingea la Monte Carlo. La Madrid era oricum diferit. Aerul e altul. Până și arena contribuie la schimbarea conjuncturii. Madridul are trei arene cu acoperiș retractabil, un lux cu care niciun turneu de Grand Slam nu se poate lăuda încă. Dacă plouă, avem, dintr-o dată, un meci de zgură indoor. Deci alte condiții. Atunci când s-au încetinit vizibil suprafețele, n-a existat o asemenea revoltă precum cea împotriva albastrului lui Țiriac, pe care miliardarul român și-l apără simplu, cu un argument rupt din sufletul Excel-ului: “Mingea se vede cu 22 la sută mai bine de către jucători și cu 27 la sută mai bine de către spectatori și telespectatori”.

Și, în plus, să nu uităm alt lucru: zgura albastră are aprobare doar pentru 2012. Dacă ATP nu-și dă ok-ul pentru a prelungi, atunci, de la anul, Madridul, cu tot cu argumentele lui Țiriac, va trebui să se întoarcă înapoi la zgura roșie.

Explicații tehnice – cum se face zgura albastră