Madison Keys este noua campioană a Australian Open! Despre puterea unei jucătoare care își vede visul împlinit

Madison Keys câștigă titlul Australian Open 2025, învingând-o pe Aryna Sabalenka într-o finală de calitate, 6-3, 2-6, 7-5. Keys devine astfel în premieră campioană de Grand Slam, în vreme ce Aryna se vede oprită în încercarea de a câștiga trei titluri consecutive la Melbourne.

Madison Keys este noua campioană a Australian Open după o victorie sublimă în fața liderului mondial, Aryna Sabalenka. A fost o veritabilă finală de Grand Slam, jucată și încheiată pe muchie de cuțit, după trei seturi echilibrate și cu un tenis calitativ arătat de ambele. La 29 de ani, Keys își vede răsplătită răbdarea de a-și aștepta momentul, câștigând primul Grand Slam când puțini ar mai fi crezut că e posibil.

Înainte de această finală, atât Keys, cât și Sabalenka aveau în dreptul lor câte 11 victorii în 2025. Aryna mai avea și seria de 20 de victorii la rând la Melbourne, acolo unde încerca să câștige al treilea ei titlu consecutiv. Șansele lui Keys păreau mici înaintea meciului, ea fiind creditată cu 29% șanse de câștig înainte de start. Nu doar datorită formei bielorusei sau a rezultatelor directe (4-1 pentru Sabalenka), cât mai ales pentru că era de înțeles un oarecare scepticism în ce o privește pe Keys. Întrebările erau dacă se va simți copleșită, dacă va resimți din nou presiunea cu care s-a luptat – și a pierdut – de multe ori în carieră, dacă va repeta evoluția din 2017, când a fost complet depășită în finala de la US Open.

Cu fiecare meci mare pe care Keys l-a pierdut în trecut, arătând vulnerabilități evidente în plan mental, cu atât Keys s-a depărtat de acel Grand Slam pe care mulți i-l acordau deja virtual, mai ales la începutul carierei, când la 19 ani juca semifinale de Slam, chiar în Australia. Era văzută drept o jucătoare care va câștiga măcar un Grand Slam, însă această teză și-a pierdut din relevanță pe măsură ce anii au trecut. La momentul la care chiar a reușit, puțini mai credeau. Dar opt ani de la prima finală de Slam, 10 ani de la prima semifinală de Slam, Madison a împlinit acea profeție, și nu oricum, ea devenind prima jucătoare din 2006 încoace care le învinge, în ultimele două meciuri la un Slam, pe numărul 1 mondial și numărul 2 mondial. În 2006, Maria Sharapova le depășea pe Amelie Mauresmo și Justine Henin la US Open.

Pe de altă parte, cu fiecare dezamăgire trăită de-a lungul anilor, Keys nu s-a resemnat. Nu s-a consolat cu statutul de jucătoare de Top 20, care mai câștigă când și când titluri WTA. Nu s-a cantonat nici în a juca același tenis agresiv și unidimensional, așteptând ca minunea să se întâmple. Și nici nu a acceptat să rămână o jucătoare care-și pune singură limite pentru că nu poate să-și țină în frâu emoțiile. A învățat din mers, a luat ce era de luat din fiecare experiență și a evoluat în ritmul ei.

În 2017 l-a cunoscut pe Bjorn Fratangelo, soțul ei și cel care o antrenează în prezent. În 2023, când Fratangelo, fost jucător de top 100 (și fost campion de juniori la Roland-Garros), se recupera după o accidentare, au hotărât să lucreze pentru puțin timp împreună. După retragerea lui Fratangelo, care a venit tot în 2023, această colaborare a căpătat formă și sens, pentru că Fratangelo a reușit să îi aducă o altă perspectivă. „Am discutat mult despre ce își dorește ea și i-am spus că poate rămâne în continuare o jucătoare de Top 20 pentru că face bine ce face – însă dacă vom face niște schimbări subtile, s-ar putea că acest Top 20 să se transforme în Top 10, iar acest loc 10 în 8 și odată ce va fi acolo, în acest amestec, va fi totul posibil”, spunea el.

Aceste schimbări prin care a trecut Keys, în ultimii doi ani și în special în acest pre-sezon au fost subtile: și-a schimbat foarte puțin mișcarea la serviciu, a schimbat racheta, a devenit mai fit. Keys nu s-a transformat peste noapte într-o jucătoare ordonată, care execută planul de joc fără fisuri. Nu ar fi avut cum să facă asta, dată fiind forța impresionantă pe care o generează. Însă alături de Fratangelo a devenit mai încrezătoare în ce poate face pe un teren de tenis, inclusiv să se apere.

Ani la rândul, Keys nu a știut cum să câștige puncte cu ajutorul defensivei; nu a stăpânit această fază de joc, nu era suficient de pregătită fizică, motiv pentru care miza totul exclusiv pe atac. Când lucrurile nu mergeau într-un meci și era obligată să se apere, tot atacul era soluția. Dar era un joc ofensiv complet dezordonat, în disperarea de a nu ajunge să se apere sau să lovească mingi în plus. Iar când jocul de atac nu mai mergea, se instala panica și absolut totul se prăbușea, fără să mai poată salva ceva.

În versiunea ei actuală, Keys a rămas aceeași jucătoare formidabilă de atac, care poate lovi absolut devastator din orice poziție, dar greșește mai puțin. Iar când o jucătoare cu atâta forță greșește mai puțin și își curăță jocul de erori, succesul nu are cum să nu apară. Nu mai apar erorile care altădată veneau în cascadă, pentru că a învățat să aibă mai multă răbdare cu tenisul ei, să apeleze uneori la lovituri neutre, să se apere cu acel slice de rever care pare extrem de eficient și nu îi mai e teamă să stea în schimburi de mingi prelungi: stă la joc, acceptă că e posibil să fie împinsă în spatele liniei de fund, se agață de puncte și a găsit acea abilitate de repoziționare între defensivă și atac care acum îi aduce foarte multe puncte.

Și mai e ceva. În presezon, Keys și-a schimbat racheta. Toată cariera ei a jucat cu o rachetă Wilson care favorizează acest tenis agresiv și loviturile plate. În offseason a trecut de la Wilson la Yonex, o rachetă mult mai diferită de ce a folosit până acum (capul rachetei e diferit, oferă mai mult control și nu pierde foarte mult din forță). Asta îi oferă mai mult spațiu de manevră, îi dă controlul pe care-l caută și poate încerca să pună chiar mai multă forță decât punea până acum.

Acest subiect al schimbării rachetelor e unul interesant, pentru că sunt câteva exemple de jucătoare (Roberta Vinci în 2014, Jelena Jankovic în 2013, Putintseva în 2018) care au făcut schimbări la acest capitol și au declarat că le-a ajutat în mod clar (ceea ce se poate vedea inclusiv în rezultatele lor, firește). Desigur, racheta nu joacă de una singură, dar poate facilita și poate oferi un avantaj pe care nu-l putem înțelege cu exactitate doar privind.

Revenind la meci, am avut o finală demnă de un Grand Slam, în care nu știi cine ar putea câștiga, totul s-a jucat la limită și ambele au avut multe momente în care au jucat cel mai bun tenis al lor.

Primul set a fost controlat în totalitate de Keys, care a început meciul mai așezată în teren, fără panică și a executat impecabil acel tenis blitz, fulgerător pe care adversara nu l-a putut contracara. Keys a lovit năprasnic, Sabalenka a ripostat, dar fără succes. N-a avut ritm la serviciu, n-a avut reacție la agresivitatea americancei și a fost obligată să joace după ritmul impus de Keys, care i-a făcut ceea ce însuși Sabalenka le face multor adversare: a sufocat-o cu forța, a lovit mai rapid decât ea, a întâmpinat mingea mai devreme decât ea și nu a lăsat-o să preia controlul în niciun moment.

Sabalenka a încercat să o învingă în acest prim set pe Keys cu planul ei A, bazat pe forță – doar că a avut în față o adversară care a putut lovi chiar mai puternic, mai lung și mai precis decât ea. Când lucrurile arată așa, soluțiile aproape că nu mai există. A fost un prim set câștigat cinstit de jucătoarea mai bună la acel moment, cu tenisul mai clar.

Că Sabalenka nu va renunța atât de ușor – deși în primul set a părut copleșită și de ceva emoții și de tenisul propus de adversară – știam. Sabalenka a ajuns deja la un alt nivel din absolut toate punctele de vedere – capacitatea de a-și folosi forța la cel mai mare potențial, capacitatea de a reveni oricând, de a se reinventa într-un meci și, cel mai important, de a juca fără frică în orice context.

Sunt foarte multe jucătoare, inclusiv jucătoare mari, care joacă în multe momente cu teamă – simți această teamă în modul în care lovesc, în modul în care nu accelerează, deși sunt în poziția favorabilă să o facă, în poziția defensivă la retur sau în serviciul doi scurt și temător. Există jucătoare care joacă cu teama de a-și păstra avantajul sau cu frica de a nu pierde.

Nu și Aryna Sabalenka. Despre transformarea Arynei și modul în care și-a cizelat tenisul am mai vorbit, însă Madison Keys, chiar înaintea finalei, a nuanțat un aspect foarte important în tot acest succes al bielorusei. “Cred că cel mai impresionant lucru la ea e acest tenis jucat fără frică. Are această abilitate de a juca atât de bine în această formă – fără frică. Cred că e ceva unic. Pune atât de multă presiune pe adversară, nu e niciodată pasivă și nu îți oferă puncte ușor.”

Acest fearless tennis despre care vorbește Madison nu trebuie interpretat ca un joc riscant și haotic. Nu este un “am curajul să dau cât pot de tare, pentru că pot și fizicul îmi permite”. Sabalenka a fost și ea în acest punct, dar în ultimii ani transformarea ei e uluitoare, pentru că a devenit, dintr-o jucătoare extrem de agresivă, o sportivă care combină elemente defensive, variație și o libertate extraordinară care îi permită să fie exact ce vrea să fie pe teren. Nu se teme de nimic, intră cu toată forța și tot corpul în lovituri și e dispusă să sufere și să lupte oricât pentru a reveni în controlul unui meci. Asta e ceva extraordinar pentru un sportiv și nu doar: să ajungi în punctul în care poți să fii exact ce și cine îți dorești tu, fără limite, fără multe gânduri negative. Iar când ești într-o perioadă grea, cu spatele la zid, să știi să te întorci mereu la versiunea asta.

În finala cu Keys am văzut aceste dimensiuni pe care și le-a adăugat în acești ani. Finala a devenit o luptă de care pe care în momentul în care Sabalenka a schimbat planul de joc: a renunțat să mai lovească drept și să ofere ritm, a adăugat mai mult top spin loviturilor, a folosit slice-ul și a rupt ritmul cu foarte multe scurte (au fost game-uri în ulitimele două seturi în care a apelat chiar și la câte două sau trei scurte). E un pic ciudat să vezi o jucătoare ca Sabalenka, esența pură a agresivității, să apeleze la mici artificii menite să-și scoată adversara din zona de confort, însă (doar) această combinație de tenis dur și ușor variat i-a permis să intre cu adevărat în finală.

Când Sabalenka a intrat în ritm și și-a putut mixa loviturile exact așa cum și-a dorit, finala s-a aprins. Keys nu a slăbit nici ea ritmul; a continuat în aceeași notă, s-a luptat să rămână în față, a continuat să servească incredibil de bine și a rămas lucidă, conectată la ce are de făcut. Asta a făcut, într-un final, diferența. Keys a fost jucătoarea mult mai agresivă, capabilă să facă mai ușor lovituri direct câștigătoare. Era cert că dacă americanca își va păstra nivelul acesta de agresivitate atât de compactă și feroce, Sabalenka va avea viață grea. Și a avut-o.

Keys a fost întotdeauna o jucătoare emoțională, care, de-a lungul carierei, s-a pierdut cu firea în multe meciuri importante și a pierdut meciuri mari, pe care le controlase în totalitate, doar pentru că nu a mai reușit să rămână conectată la adversară și la moment. Unul dintre ele, chiar cu Aryna Sabalenka, în fața căreia a pierdut semifinala de la US Open 2023, deși a condus cu 6-0 și 5-3. Deci întrebarea firească era când va veni momentul în care va ceda? Când se vor întoarce vechii demoni și vechile metehne? În setul doi a arătat un mic semn de slăbiciune – doar atât – pe care Sabalenka l-a exploatat rapid, dar în setul decisiv, pe măsură ce tensiunea a devenit vizibilă, a fost mai puternică, mai lucidă și mult mai curajoasă decât a fost vreodată. Fără fisuri, fără demoni vechi și amintiri urâte, fără milă. Doar un tenis liber, clar și ordonat.

În setul decisiv, Keys a rămas în față și și-a apărat incredibil de bine terenul; nu s-a lăsat împinsă în spate, a găsit cele mai bune servicii. Când a avut nevoie, a presat cu lovitura de forehand, iar când ocazia s-a ivit, la 6-5, a luat-o cu ambele mâini fără nici cea mai mică ezitare și fără ca Sabalenka să apuce măcar să facă ceva greșit. De fapt, cu excepția primului set, Sabalenka nu a facut nimic greșit în această finală, și totuși a pierdut-o.

Keys a devenit campioană de Grand Slam jucând cel mai curajos tenis al ei într-un mod echilibrat, fără să-și piardă cumpătul și arătând niște nervi literalmente de oțel.

E un rezultat care, paradoxal, nu îi definește cariera  – acea carieră despre care mulți spuneau că nu va avea cum să evolueze mai mult decât a făcut-o până în acest an pentru că nu se va putea stăpâni din punct de vedere emoțional. Ci e un rezultat care ne dă o lecție despre cât de mult poți evolua cu oamenii potriviți lângă tine, cât de mult te poți schimba pe toate planurile și că nimeni și nimic nu te poate opri să-ți duci la îndeplinire un vis în care mereu ai crezut – oricât de clișeic sau obișnuit a devenit să spunem asta într-un sport în care toată lumea visează să ridice deasupra capului un trofeu de Grand Slam la un moment dat. 

Madison Keys de azi nu mai e Madison Keys care pierdea finala de la US Open 2017 pentru că era sufocată de emoții. Nu mai e nici jucătoarea care nu a putut închide meciul din 2023 de la New York cu Sabalenka, când ar fi putut juca a doua ei finală de Grand Slam. Madison Keys de azi și din ultimele săptămâni arată ca o jucătoare matură, care a învățat din fiecare moment mai dificil și care a evoluat – ca om și sportiv pe toate planurile.

Și de aceea, Madison Keys de azi e campioană de Grand Slam. Iar că să ajungă în acest punct a trecut prin multe momente grele, oportunități ratate, situații administrate dezamăgitor. Ca să ajungă aici a trebuit să treacă peste o adversară incredibilă, care a oferit totul – și tot n-a fost suficient. Și peste multe altele, precum Collins, Rybakina, Svitolina, Swiatek – ce traseu!

Asta spune multe despre cât de bine a jucat Keys în această finală în particular și cât de mult a evoluat în plan mental. În absolut niciun segment al acestei finale nu a arătat vreo ezitare. A fost fermă cu fiecare lovitură devastatoare, găsind mereu momentul bun să atace, având răbdare și rămânând cu ochii și mintea la minge. Sabalenka a aruncat tot ce a avut mai bun spre ea pe măsură ce meciul s-a apropiat de final și cu toate astea Keys n-a putut fi doborâtă.

A fost calmă, cumpătată și a executat cu sânge rece cel mai bun tenis al ei, răsturnând în cel mai important moment al carierei ei și în fața unui lider mondial neînvins la Australian Open de 20 de meciuri, toate prejudecățiile despre ce e, cine e, sau ce (nu) va putea reuși.

 

 

 

 

 

View this post on Instagram

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A post shared by Treizecizero (@treizecizero.ro)