Madison Keys câștigă un thriller cu Iga Swiatek, revine după opt ani într-o finală de Slam. Versus Sabalenka pentru trofeul AO

Madison Keys este performera turneului feminin, după ce americanca a reușit una dintre cele mai bune victorii ale carierei într-o semifinală excelentă cu Iga Swiatek. A fost 5-7, 6-1, 7-6 [8] pentru Keys, care revine într-o finală de Grand Slam la opt ani după precedenta apariție și atinge finala AO la a 11-a ei prezență în main draw.

După mai bine de două ore și jumătate de luptă la un nivel foarte ridicat, dintre care cea mai mare parte fiind dusă într-o tensiune și un consum greu de înțeles din afara terenului, o Madison Keys marcată de efort, dar fericită, a semnat camera de luat vederi cu un „Oh my God!” care spune tot ce e de spus și descrie admirabil de fidel desfășurarea meciului. Când s-a așezat pe bancă, americanca tremura, stăpânindu-și cu greu lacrimile. La interviul Eurosport luat imediat după ieșirea de pe teren, Keys a lăcrimat vizibil, iar Laura Robson, fosta jucătoare de tenis care a făcut interviul, a luat-o literalmente în brațe, împărtășindu-i bucuria și emoțiile. „Am muncit atât de mult ca să fiu din nou aici, încât sentimentul este incredibil”, a spus ea.

E greu de imaginat ce o fi fost în sufletul lui Keys, care a așteptat atât de mult pentru un rezultat ca acesta, unul de care, probabil, puțini o mai vedeau în stare să-l obțină. La opt ani trecuți de la finala US Open 2017, e cea mai mare diferență de timp dintre prima și a doua finală de Slam înregistrată în tenisul feminin. Faptul că a reușit această victorie contra unei adversare atât de dificile, pe o astfel de scenă și într-un astfel de desfășurător, cu un scenariu interzis fanilor mai emotivi, face totul incalculabil de frumos.

Keys e ea însăși o jucătoare care a plătit adesea tribut, și încă unul scump, emoțiilor. Ce am văzut după meci sau la interviul Eurosport s-a revărsat de multe pe teren, lucrând nu o dată împotriva ei. Cunoscută drept o jucătoare care poate fi devastatoare când intră în zonă, de-a dreptul unplayable, cu un forehand implauzibil și o servă puternică, Keys a arătat însă, și a trebuit să trăiască și cu reversul medaliei: inabilitatea ei de a opri lucrurile să meargă într-o direcție greșită atunci când e scoasă din ritm, când începe să facă greșeli, când nu-și mai simte la fel de încrezătoare loviturile, când i se pun întrebări grele. De-a lungul anilor, ea a lucrat din greu la capitolul ăsta, rotunjindu-și pe cât posibil colțurile, încercând să adauge nuanțe în joc, să devină o jucătoare mai completă, să se scuture de imaginea de jucătoare unidimensională, care, însă, a urmărit-o agasant, așa cum numai o fantomă a trecutului poate să o facă. Deși a continuat să adune rezultate importante și săptămâni în Top 10, ieșind ocazional în prim-plan cu câte o victorie mare și menținându-se în grupul de elită al tenisului feminin pentru ani la rândul, probabil că nu a primit suficient din respectul cuvenit. Sportul ăsta poate fi incredibil de dur chiar și cu cei care reușesc să se cațere cel mai aproape de vârful lui.

Inclusiv azi, târziu în setul al treilea, dacă ai fi făcut un sondaj rapid prin tribunele de pe Rod Laver, probabil că majoritatea ar fi anticipat că Madison va claca sub presiune. Sub presiunea mizei, a ocaziei, dar mai ales, a șanselor neluate, cel mai perfid și chinuitor demon interior din tenis.

Și au fost ocazii destule să o facă. La 5-5 în primul set, când, reintrată în set, l-a pierdut totuși. La 5-1 în setul doi (da, chiar și acolo), când Iga a evitat bagelul și încerca să strângă la 2-5. Dar mai ales în decisiv: la 4-3, când a ratat două șanse enorme de un break care ar fi pus-o în postura de a servi pentru meci. Imediat după, la 4-4, când a salvat două mingi de break. La 5-6, când Swiatek a servit pentru victorie și a avut minge de meci. Sau într-un match tiebreak în care a venit tot timpul din urmă. Dar în care, imediat după ce a pierdut acel schimb istovitor la 7-7, a venit cu două serve uriașe, care i-au oferit mingea de meci. Din fericire pentru ea, n-a avut nevoie de mai multe. Mentalul ei fusese testat deja suficient pentru o zi.

A fost un meci mare, făcut mare pentru că Madison Keys a jucat ca într-un meci mare. A refuzat să devină doar o notă de subsol într-un alt meci dominat clar de către Iga – cum au tot fost în ultimii ani, cum au fost chiar și în întâlnirile lor anterioare. A fost foarte calmă sub presiune, a reușit să stea în moment, fără să-și piardă capul când a mai greșit, dar nici când a făcut acele lovituri direct câștigătoare extraordinare. Pentru că e atât de ușor să îți pierzi echilibrul în oricare din cele două situații. Că poate lovi mingea atât de tare și atât de bine știam. Că poate să-și controleze acest skill suficient de bine încât să câștige la cea mai mică dintre diferențe un match tiebreak într-o semifinală de Grand Slam cu Iga Swiatek, am aflat azi.

Și făcând asta, a rămas în control. În controlul meciului și în controlul propriei sorți. Într-un match tiebreak încheiat cu 10-8, se poate în general argumenta că aproape nimic nu i-a separat pe cei doi oponenți, că e și o urmă de șansă în decizia finală. Diferența între lacrimile de bucurie și cele venite din acel șoc rece al eșecului, precum cele ale Igăi de pe tunelul către vestiare, e incredibil de mică. În acest meci, însă, e greu să contrazici un fapt destul de clar: că a câștigat jucătoarea mai bună azi.

Madison pleacă cu șansa a doua și în finala de sâmbătă cu Aryna Sabalenka, cea care e atât de bună la Australian Open încât propriile ei victorii – 20 consecutive, între timp, după 6-4, 6-2 în semifinala cu Paula Badosa – au devenit, la rândul lor, note de subsol. Dar dacă va găsi același echilibru între putere și control cum a făcut-o azi, poate că – doar poate – Maddie își va oferi o șansă specială la a-și scrie istoria. Dacă o va face, dar tot nu va fi suficient, oricum nu există un mod mai bun de a ieși din scenă decât ăsta. Avându-ți soarta în propriile mâini.

View this post on Instagram

A post shared by Treizecizero (@treizecizero.ro)