Luptele mari se poartă oriunde. Jaqueline Cristian câștigă primul turneu în 2023
Radu Marina | 5 martie 2023Un rezultat important, care vine într-un moment important, după o serie de evoluții foarte bune, și care o va urca pe Jaqueline, începând de mâine, în apropierea locului 200.
Anul trecut, Jaqueline Cristian a trecut printr-o serie de dificultăți bine documentate. A trecut printr-o accidentare gravă, care a făcut-o să stea departe de tenis o perioadă îndelungată, a pierdut tot ce construise cu greu cu un an în urmă și a trebuit să o ia de le zero – cu totul. Nu a fost doar despre clasament, unde ieșirea din afara primelor 250 din lume a venit ca o consecință normală a absenței, ci a fost și despre tot acest proces de revenire după accidentare și pauză, care n-a fost nici pe departe unul facil.
Jaqueline și-a folosit clasamentul protejat pentru a juca câteva turnee WTA în începutul anului, dar asta n-a fost neapărat o soluție câștigătoare pentru că experiențele avute au fost, pe alocuri, demoralizante: 6-1, 6-0 cu Pegula la Australian Open, 6-1, 6-2 cu Camila Giorgi la Linz. A fost, așadar, necesar să sape adânc și, înainte de orice, să-și reconstruiască încrederea și moralul. A făcut asta prin turnee mai mici, în care a adunat victorii prețioase: întâi la Altenkirchen (ITF 60K) a ajuns în semifinale, apoi a pierdut în sferturile de finală la Macon (40K, ITF) iar în această săptămână a ajuns în prima ei finală din 2023 la Trnava (ITF, 60K). Acolo de unde se întoarce cu un titlu cât se poate de prețios.
Calificarea în finala de la Trnava a venit după un parcurs în care a învins jucătoare foarte experimentate și valoroase: Elena Maygina, Claura Tauson (cea care a învins-o în semifinale la Altenkirchen), Tamara Zidansek, Kristina Kucova și, în finală, pe Oceane Dodin, jucătoare clasată pe locul 100, adică o diferență de peste 150 de locuri între ele.
Întâlnirea cu Dodin din finală a fost una neașteptat de dramatică și intensă, lăsând impresia că nu vorbim de o finală jucată la un turneu de categorie ITF. Tenisul rămâne același însă, oriunde e jucat, iar când două jucătoare valoroase și suficient de experimentate în tenisul mare se întâlnesc, un meci bun, cum s-a întâmplat și astăzi, în finala de la Trnava, e iarăși ceva normal.
Jaqueline a revenit de la 3-5 în primul set, a salvat două mingi de set, iar în tiebreak a revenit de la 1-5 și a salvat, de asemenea, alte cinci mingi de set. Jaq a salvat cele șapte mingi de set, a revenit de fiecare dată și a închis setul la prima ei șansă avută. Iar setul doi n-a fost cu nimic mai prejos.
În setul doi, Jaqueline a revenit din nou de la 3-5, a salvat alte două mingi de set, a întors din nou în tiebreak, deși a fost condusă cu 2-0 și a câștigat următoarele cinci puncte la rând – un avans suficient pentru a închide finala și a câștigă primul ei titlu în acest sezon.
Un rezultat important, care vine într-un moment important, după o serie de evoluții foarte bune, și care o va urca pe Jaqueline, începând de mâine, în apropierea locului 200.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română