Lisicki câștigă un thriller cu Radwanska, merge în finala cu Bartoli

Thriller e puțin spus. Reclamă pentru tenisul feminin e deja șablon. Epic e ultrafolosit. În căutarea unor epitete potrivite pentru (încă) un meci de cinci stele oferit de WTA, trebuie început cu finalul. Un final în care Sabine și Agnieszka au ținut lumea tenisului cu sufletul la gură și au oferit, pe lângă răsturnările de situație aproape normale în astfel de situații, o serie de exemple splendide despre cum să reacționezi la rău și la bine, sub tensiunea și sub iminența unei victorii care îți schimbă cariera, sau a unei înfrângeri care îți poate da peste cap sezonul.

Aga a avut 3-0 în decisiv. Sabine a servit pentru meci la 5-4. Ambele au ajuns la două puncte de victorie. Ambele și-au ținut firea și au produs execuții incredibile, sub o presiune apăsătoare, în așa numitul clutch time, când marii jucători vin cu punctele memorabile, diferențiindu-se de jucătorii buni. Ambele au luat decizii excelente. Ambele au și greșit. Într-un final, trebuia să câștige una singură. Și, potrivit pentru un turneu încărcat cu rezultate neașteptate, a fost Sabine cea care ajunge în finală. E prima jucătoare din Germania de la Steffi Graf încoace care reușește asta. Radwanska, în pofida altor momente de genialitate, n-a putut trece linia de sosire și a plecat de pe teren repede, după o strângere de mână rece, dar la timp cât să-și ascundă lacrimile. În acealași timp, Lisicki plângea pe bune, încă o dată de fericire. Așa cum a promis după ce a scos-o pe Serena, nu s-a grăbit să sărbătorească, nu a amplificat victoria, nu și-a pierdut capul. Oricât de ciudat ar fi să spui asta în comparație cu o victorie cu Serena, Sabine avea un pește mai mare de prăjit. Se poate ocupa de asta în finala cu Marion Bartoli, sâmbătă.  

Iar dacă e să facem relaționări cu meciul câștigat de Lisicki cu Serena, la fel ca și atunci ea a revenit dintr-o situație complicată, de la 0-3 în decisiv. A fost abia atunci când Sabine a reușit să pună capăt unei serii prelungite de game-uri în care n-a mai avut replică la jocul creativ, inteligent și variat al polonezei. Lisicki și-a recăpătat serviciul și nervii. A avut meciul în mână la 5-4, însă Radwanska a produs un game de retur absout imens, uluitor, de studiat și de scris separat. 

All juniors should watch that 4-5 game Radwanska just played. Good things happen when the default is aggressive, not passive…

— Jon Wertheim (@jon_wertheim) July 4, 2013

La rându-i, Aga a fost în două rânduri, la 6-5, foarte aproape de victorie, însă Lisicki a făcut față cu brio încercării. Și iar totul s-a întors. Radwanska a salvat două mingi de break la 6-6, dar n-a mai putut face la fel la 7-7. La a doua minge de meci, Sabine a pus capăt semifinalei cu un alt winner de forehand. „Am crezut că voi câștiga tot timpul, indiferent de scor”, a spus Sabine la BBC, în secundele de după final. Câte similitudini cu declarația post-victoria cu Serena. Și ce șansă absolut enormă are acum ea. 

Un meci fantastic, complex, de revăzut. Și dovada că se poate face spectacol și fără Serena, Vika sau Maria.

#Wimbledon verb: „To Aga” Definition: To use every shot in the book to break Lisicki when she serves for the match

— Christopher Clarey (@christophclarey) July 4, 2013

These girls have pulled out all the stops and produced a wonderfully high level of tennis. Great stuff from Sabine and Aga.

— Craig Gabriel (@crosscourt1) July 4, 2013

  

#Lisicki: „Unbelievable. The last few games were so exciting. We were fighting. Agnieska played so well. I made it.” pic.twitter.com/X2h26sPBNq

— Wimbledon (@Wimbledon) July 4, 2013

Bartoli or Lisicki will join Sharapova (2004) and Venus (2005, 2007) as only non-Top 10 seeds to win title @Wimbledon in Open Era

— Kevin Fischer (@Kfish_WTA) July 4, 2013

A doua finală a carierei pentru Bartoli

Surprizele vin și trec, dar într-o semifinală de Slam contează mai mult experiența într-o astfel de situație. Iar Kirsten Flipkens a părut copleșită încă din start de înălțimea momentului. Explicabil, dacă ne gândim că în aproximativ aceeași perioadă a anului trecut belgianca juca la Craiova, într-un ITF, în tentativa de a-și restarta cariera după un lung șir de probleme majore. Nervoasă și apăsată, Flipkens a arătat de la primele puncte ca și cum ar fi pierdut lupta de la vestiar. În schimb, Marion a intrat determinată, cu un plan bine pus la punct, foarte agresivă. Și foarte energică, explicabil, la cum s-a antrenat.

Iar meciul n-a avut istoric, dominat fiind de Bartoli de la un capăt la altul: un 6-1, 6-2 în care jucătoarei din Hexagon i-a ieșit aproape totul, inclusiv o serie prelungită de loburi. Flipkens n-a apucat să-și trăiască momentul, a lăsat impresia că nu ar crede că trebuie să fie în această semifinală, dar a părut împăcată cu situația, cumva consolată cu amintirile pe care deja și le-a adunat de la acest turneu. 

Flipkens is feelgood story in Wimbledon semis. But I have no clue what she's doing in this match & neither does she. Bartoli blowout

— Greg Couch (@gregcouch) July 4, 2013

Meciul s-a încheiat scurt, deloc ceremonios, într-o atmosferă mai degrabă rezervată. Bartoli nu e cea mai iubită jucătoare la Londra, cum nu e aproape pe nicăieri, dar asta nu pare s-o deranjeze prea mult pe Marion, învățată să ignore complet ce se spune despre ea. După șapte ani petrecuți în top 20 și cu, iată, două finale de Slam la activ, poate că Bartoli ar trebui respectată exact pentru ceea ce este și ce aduce circuitului feminin. Și aduce destule. Printre altele, și această foarte impresionantă calitate (pentru cei care n-o știau deja):

N-a fost însă cea mai scurtă semifinală feminină din istoria Wimbledon: în 2009, Venus Williams o spulbera pe Dinara Safina  cu 6-1, 6-0. Tot cu Venus juca Bartoli prima ei finală la Wimbledon, în 2007, și aceea destul de disproporționată valoric, 6-4, 6-1 pentru americancă. Marion are acum șansa să se descurce mai bine. Deși head-to-head-ul nu o avantajează: 1-3 cu Lisicki. Dar Marion are o formă excelentă de partea ei – niciun set pierdut până în finală -, plus un alt argument: are deja o întâlnire promisă de Pierce Brosnan, cel despre care spunea că, atunci când l-a văzut în Royal Box în semifinala din 2007, a inspirat-o să joace mai bine. „Ne-am reîntâlnit recent într-un avion. Nu știu cum, dar m-a recunoscut. Am vorbit și a rămas că ne vedem la finala de la Wimbledon”. Marion, fată de cuvânt, și-a ținut partea ei de promisiune.