Turnee

Laver Cup demonstrează că spiritul de echipă și expresivitatea pot face tenisul mai interesant

Camelia Butuligă | 21 septembrie 2019

În timp ce Federația Internațională de Tenis și ATP și-au petrecut ultimul deceniu și ceva bătându-se singure pe spate, trăgând cu ochiul unii la alții și dând comunicate ceremonioase, inovațiile și progresul au rămas în mare parte în seama Slamurilor și a câtorva turnee mari cu patroni generoși, care au apăsat pe pedala premiilor și […]

În timp ce Federația Internațională de Tenis și ATP și-au petrecut ultimul deceniu și ceva bătându-se singure pe spate, trăgând cu ochiul unii la alții și dând comunicate ceremonioase, inovațiile și progresul au rămas în mare parte în seama Slamurilor și a câtorva turnee mari cu patroni generoși, care au apăsat pe pedala premiilor și a acoperișurilor.

În tenis, realitatea ne învață că schimbările sunt implementate anevoios și la presiunea unor factori externi: fie jucători, în cazul măririi premiilor, fie televiziuni sătule de meciuri de cinci ore în cazul shot-clockului și a celorlalte măsuri de gestionare a timpului, fie jucători, fani și presă în cazul politicilor de căldură, a retragerilor în primul tur sau a altor reguli administrative. Cu toate cuvintele frumoase din comunicate, forurile din tenis par a fi mai preocupate să nu piardă din felia de cașcaval decât să țină pasul cu timpurile și să contribuie la dezvoltarea sportului: ce-au făcut până acum a fost mai degrabă reactiv decât proactiv. 

Napoleon ar fi zis că dacă vrei să se facă ceva, pune un singur om responsabil; dacă vrei să nu se facă nimic, pune un comitet. Enter Roger Federer, secondat de agentul său Tony Godsick, care au arătat cum poate fi îmbunătățit tenisul în trei pași simpli. 1. Invită cei mai buni jucători ai momentului să joace unii contra altora în două echipe, plus niște megastaruri ale tenisului din trecut pe post de căpitani nejucători și numește competiția după singurul jucător care a reușit un Grand Slam anual 2. Ține meciurile scurte, două seturi plus un tiebreak decisiv. 3. Lasă echipele să comunice liber în pauze cu jucătorul care joacă. 

Pe lângă faptul că turneul este organizat impecabil și în fiecare an într-un alt oraș, Federer et co au rezolvat unul dintre punctele nevralgice ale tenisului: singurătatea jucătorului. Ce se întâmplă pe marginea terenului la Laver Cup este deseori la fel de interesant ca ce se întâmplă pe teren. Azi în pauze Nick Kyrgios a recapitulat fiecare game jucat, inclusiv mărturisiri personale care au lăsat Team World cam fără cuvinte, McEnroe a mestecat gumă și s-a învârtit ca un leu în cușcă, în timp ce Fritz și Isner făceau galerie și Thompson îi șoptea lui Nick părintește sfaturi pe sub mustață. Dincolo, Borg a zâmbit tot timpul ca un Buddha în timp ce Rafa Nadal i-a dat cu ”vamos”-urile mai ceva ca-n propriile meciuri –  până și Sascha Zverev s-a animat în tiebreakul decisiv. Serios acum, unde altundeva îl mai vezi pe Rafael Nadal strângând pumnul după un winner al lui Federer? Unde îl mai poți vedea pe Bjorn Borg sărind de pe scaun și intrând în teren pentru a bate palma cu Federer după un winner senzațional al acestuia? Sau pe Isner schimbându-i gripul la rachetă lui Kyrgios? Doar la Laver Cup, această găselniță genială prin simplitatea sa:  pune laolaltă oamenii, pune laolaltă trecutul și prezentul, iar magia vine de la sine.

Mă uitam, la meciurile de ieri și azi, cât de serios erau implicați jucătorii: Sock era în al nouălea cer după victorie, Fognini era dărâmat, la fel ca Zverev și Kyrgios azi.  Laver Cup este încă trecută la categoria ”demonstrative” – deși este în calendarul ATP, nu se primesc puncte. Am căutat să văd câți bani se dau: există niște prime de participare în funcție de clasamentul jucătorului, iar apoi membrii echipei câștigătoare primesc fiecare 250 000 de dolari. Sock, care a ieșit din top 200, nu cred că primește cine știe ce bonus pentru participare, dar când l-a bătut pe Fognini ieri ziceai că se calificase în semifinalele unui Slam. Puncte nu sunt, majoritatea câștigă mai mult de 250 k într-o săptămână obișnuită în circuit – atunci ce-i mână în luptă, de ce se dau atâta de ceasul morții să câștige la un ”demonstrativ”? Am o bănuială că mare parte din motivație este echipa, grupul și energia pe care o primesc de la coechipieri, și pe care o dau înapoi acestora. 

Federer a fost întrebat dacă este surprins de cât de serios iau jucătorii acest turneu, chiar dacă este demonstrativ. ”Suntem jucători profesioniști. Toți vrem să jucăm bine, toți vrem să câștigăm. În tenis nu avem remiză și trebuie să profităm de acest sentiment minunat al victoriei când avem ocazia – deci nu am fost îngrijorat de calitatea jocului. Ce mă surprinde mai mult este camaraderia de pe bancă. Credeam că va fi greu să-i țin pe băieți laolaltă – mă temeam că fiecare va dori să meargă la hotel după meci, să-și facă programul lui, că spiritul de echipă va fi forțat. Dar toți sunt bucuroși să petreacă timp împreună și își dau seama cât de important e să ai cât mai mulți oameni care te susțin.”

Noi, pe lângă niște tenis bunicel, avem ocazia unică de a-i vedea pe jucători în postura de coechipieri, fani și antrenori ad-hoc. În ATP nu există OCC-uri, deci nu putem vedea în mintea jucătorilor decât prin ce ne spun la interviuri după meciuri. Laver Cup ne oferă niște chestii absolut senzaționale: azi Rafa l-a readus efectiv în meci pe Federer cu niște OCC-uri spre sfârșitul setului doi. La 4-5, înainte ca Federer să servească ca să rămână în meci, Nadal i-a atras atenția asupra unei statistici – că conduce la punctele câștigate după schimburi scurte – și i-a ținut un speech pe cât de animat, pe atât de pertinent. Federer e la fel de eficient la coaching, analitic și pozitiv – asupra lui Tsitsipas ieri a funcționat, căci grecul este construit pe același mindset, dar asupra lui Fognini nu. Italianul este din familia celor activați de adversitate și răutate – atitudinea pozitivă pe care i-a cerut-o Federer l-a dezumflat mai degrabă. Interesant, nu? Afli cum trăiesc jucătorii de pe margine un meci (ca noi, fanii, ha), care sunt cu antrenul și voia bună (Kyrgios) și care nu se exteriorizează mai deloc (Thiem, Zverev), la ce fel de sfaturi și încurajări sunt receptivi când joacă, care dintre ei sunt mai predispuși spre coaching și ce metode folosesc: cerebrale sau emoționale?

Federer i-a dat credit lui Rafa pentru sfaturile din momentele dificile: ”Vede lucrurile cu multă claritate și asta îmi place, cred că semănăm aici. Meciul a fost similar cu cel jucat contra lui (lui Kyrgios) la Praga – o luptă de pe baseline, secretul a fost dozajul potrivit al agresivității, ce să faci și când. Rafa este foarte bun la găsirea de soluții, știe care este mixul potrivit, caută constant noi metode de a câștiga, nu i-e frică să schimbe și nu i-e frică să investească. E foarte plăcut să-l aud vorbind, mai ales în timpul unui meci.”

E atâta interacțiune la Laver Cup că te ia amețeala. Tot timpul se întâmplă ceva: ori se joacă, ori auzim dialogurile dintre echipe la pauze, ori sunt intervievați căpitanii adjuncți și membrii de pe bancă. Dinamica asta multi-direcțională este nemaivăzută în tenis, proslăvit ca un sport solitar și cerebral. Dar oricât ar fi de lăudată tăria psihică a jucătorului care își rezolvă singur problemele, chestia asta prezintă un dezavantaj: nu este foarte palpitantă văzută din afară. Tenisul cere jucătorilor să-și ascundă intențiile, gândurile și emoțiile mai ceva ca la poker. Laver Cup face pe dos: le pune pe tavă pe toate. (Mi se pare super-amuzant că inițiatorul acestei competiții este Roger Federer, acuzat ani de-a rândul că este un robot fără emoții pe teren.) 

În același timp cu Laver Cup se desfășoară câteva alte turnee ATP și WTA. Diferența de energie este atât de evidentă, încât Noah Rubin, jucător american, a observat pe Twitter: ”Nu e ușor când schimbi canalul tv de la Laver Cup la turneul de la Metz. Atmosferă complet diferită: francezii au adus o fanfară pentru a-i anima pe spectatori, dar nici ea nu poate face minuni.” O jurnalistă prezentă la turneul WTA de la Wuhan a povestit că după petrecerea jucătoarelor de azi, jumătate din acestea și echipele lor au rămas în holul hotelului pentru a urmări meciul Federer-Kyrgios.

Sfârșești prin a te întreba dacă nu cumva ce-i lipsea acestui sport ultra-individual și inexpresiv pentru a trece la următorul nivel este un pic mai mult spirit de echipă și expresivitate.

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi
Shop
nou
Cumpără
Simona. Al Doilea Slam. Povestea de la Wimbledon
55 lei
nou
Cumpără
Tricou Treizecizero Chill Year
89 lei
nou
Cumpără
Tricou Grand Slams and Chill
89 lei
Cumpără
Sox 30-0. 3 Pack
59 lei
Comentarii
Articole noi