La Monte Carlo, Rafa a apăsat pe reset. Game on!

Da, a fost un meci urât. Parcă s-a creat un obicei anul acesta în finalele de Masters. Federer – Isner, la Indian Wells, a fost ok, dar fără prea multă sare și piper. Djokovic – Murray, la Miami, a fost slab, Andy a stat cuminte la cutie și n-a ieșit din ea decât ca să-și ia premiul. Nadal – Djokovic, la Monte Carlo, a fost și mai slab, un one-way-traffic. Dar spuneți-i lui Rafa că a fost un joc nespectaculos și vedeți dacă o să-i pese. Și pe bună dreptate. Ca în vremurile bune, Rafa a făcut lucrurile să pară ușoare, de aici și simplitatea scorului (6-3, 6-1 în o oră și 18 minute, cred că am avut seturi între cei doi mai lungi decât meciul acesta). Iar acesta este meritul său și numai al său. A fost meritul său pentru că:

A știut să țină capul sus. Uneori, e dificil să îți păstrezi încrederea în brațul tău, în capacitatea ta de a răspunde când adversarul te domină, și după ce pierzi un set,  nu mai vorbim de șapte meciuri. De șapte finale mari. Nadal a știut, de fiecare dată, să primească înfrângerea cu grație și cu demnitate. A acceptat locul doi, un loc permanetizat în 2011 și începutul lui 2012, s-a întors înapoi la muncă, a repetat obsedant că “trebuie să muncesc mai mult” și a căutat, din nou și din nou, soluții pentru a răspunde în fața lui Novak. Un loc doi care, la urma urmelor, echivalează cu niște performanțe. Înseamnă că Nadal a fost mereu “acolo”. Șapte turnee mari la rând, dintre care trei de Slam, în care Nadal a ajuns în finală. Nu e deloc puțin. E o atitudine care l-a ajutat. Decența înfrângerii poate înnobila. 

A ales să atace. De la prima și până la ultima minge a finalei, Nadal a dictat ritmul. Cumva atipic pentru stilul cu care spaniolul ne-a obișnuit. Lui Rafa îi place să fie invitat să atace. Să aștepte momentul potrivit, acela în care adversarul a încercat tot ce știe, și-a epuizat armele, s-a lovit neputincios de zidul impenetrabil al apărării lui Nadal. Atunci, în acel moment, Rafa accelerează și calcă totul în picioare, adunând punct după punct, până când rivalul său capitulează. În finala de la Monte Carlo, Nadal a jucat agresiv, a luat taurul de coarne și a impus ritmul. Rezultatul? A avut mai multe lovituri direct câștigătoare decât Novak, fapt extrem de rar în meciurile celor doi. În plus, cel mai important aspect al meciului, a servit excepțional. Rafa nu se bazează atât de mult pe serviciu în ultima perioadă, explicând, cândva, că simte că i-ar altera jocul, dar azi s-a întors spre serviciu și bine a făcut, pentru că a neutralizat, astfel, arma principală a lui Novak, returul. 

A ales continuitatea. Liniștit și susținut de contextul și împrejurările în care se desfășura meciul, la Monte Carlo, unde Nadal e, practic, imbatabil, spaniolul a arătat neașteptat de calm. Asta l-a ajutat să-și facă planul de joc. Fără ezitări, natural și convins că e pe drumul cel bun, Rafa a părut una cu zgura. Și a mai părut că nu face decât să continue lucrurile bune pe care tot el le-a descoperit în finala de la Australian Open. Vă amintiți ce spunea atunci? Cu ce alegea să rămână din acea nouă înfrângere dureroasă? “Ce e important pentru mine e că anul trecut nu l-am pus niciodată într-o astfel de situaţie ca în această finală, pentru mine acesta e un lucru foarte pozitiv”. La fel de naturală, continuarea e venit firesc la Monte Carlo. Să-i dăm lui Rafa ce e al lui.

Despre Novak: N-a fost ziua lui, dar se va întoarce

Este corect și firesc, așa cum i-am dat credit lui Nadal, să admitem că nu a fost deloc un moment pentru Djokovic. Iar asta i-a afectat evoluția. Trecut prin drama morții bunicului său, Nole a ales să continue în turneu, ceea ce ar trebui să-l onoreze. A câștigat cu greutate meciurile cu Dolgopolov și cu Berdych, primul, la doar câteva ore după ce a aflat tragica veste, dar toată această săptămână l-a secat de puteri. Iar când a ajuns la meciul cu Rafa a părut vlăguit, neinspirat și dezarmat. Limbajul trupului a spus multe. L-am văzut adesea cu capul plecat și cu umerii lăsați. Credit din nou lui Nadal că a manageriat bine și această situație. Sunt cazuri în care, în loc să-ți fie mai ușor, e mai greu să joci contra unui adversar accidentat sau afectat de ceva, tocmai pentru că problema lui îți atrage atenția.

Spre lauda sa, sârbul n-a căutat însă scuze. “Cu siguranță că nu vreau să contest meritul lui Rafa. A fost jucătorul mai bun azi. Eu n-am mai fost într-o astfel de situație înainte, iar asta m-a lăsat fără niciun fel de emoție”, a spus sârbul, cel care povestea că bunicul său l-a învățat să lupte întotdeauna. N-a putut azi, dar Novak se va regrupa și va reveni, la următorul Rafa-Nole, la nivelul său maxim. Până atunci însă, finala de la Monte Carlo are meritul de a fi relansat o rivalitate care curgea într-un singur sens. 

Singur în fruntea topului

– Victoria lui Nadal a fost al optulea său triumf consecutiv, dar și titlul de Masters cu numărul 20 din cariera lui Nadal, care devine astfel primul jucător din lume care atinge acest prag. Titlurile lui Nadal: Monte Carlo 8, Roma 5, Montreal/Toronto 2, Madrid 2, Indian Wells 2, Hamburg 1.

– Topul victoriilor în turnee de Masters: 1.Nadal 20 de turnee, 2.Federer 19, 3.Agassi 17, 4.Djokovic, Sampras 11, 6. Murray, Muster 8.

Video: Maraton de interviuri pentru Rafa, după finală