Finala de la Madrid ar putea fi foarte bine și finala Roland Garros, pentru că Simona și Bertens sunt poate cele mai redutabile jucătoare pe zgură din lume.
(MADRID). La Madrid e ora zece fără un sfert seara, iar cerul devine din ce în ce mai albastru în lumina nocturnei de pe terenul central din Caja Magica, unde îl așteptăm pe Rafael Nadal să apară din moment în moment.
Pe culoarele stadionului, în sala media, la coadă la bere sau la burgeri, numele superstarului spaniol este de departe cel mai pomenit. De altfel, câțiva spectatori care se simțeau mai haioși i-au strigat numele, în glumă, chiar și în timpul partidei dintre Roger Federer și Dominic Thiem, printre scandările cu “let’s go Roger let’s go”. Oamenii din jur au surâs ca la o glumă puțin curajoasă.
Mai devreme, după ce Thiem l-a învins pe Federer, am văzut cum mulțimea o luat-o la fugă spre stadionul secund pentru a vedea sfertul de finală dintre Alexander Zverev și Stephanos Tsitsipas. Cozi uriașe de spectatori care nu și-au mai găsit locul pe Arantxa Sanchez, au stat la uși pe toată durata meciului, deși puteau urmări partida pe unul din ecranele din zona de lounge a Cajei Magica. Asta în timp ce pe arena centrală se desfășura semifinala dintre Sloane Stephens și Kiki Bertens. Un meci fragmentat, cu multe erori neforțate, pe care Bertens l-a câștigat la 2 și la 5.
Finalista de anul trecut de la Roland Garros a ratat șansa de a mai juca o finală cu Simona Halep. În schimb, Simona va avea șansa să-și ia revanșa în fața lui Kiki Bertens pentru finala pierdută la Cincinatti, după ce și-a reglat conturile cu Belinda Bencic.
Un meci care a curs în primul set ca la un demonstrativ la limita rezistenței, s-a complicat în cel de-al doilea și s-a lămurit brusc într-un decisiv în care a noastră nu a clipit. A părut ca o pedeapsă aspră pentru singurul set cedat în tot turneul de anul acesta de la Madrid. Asta, sub ochii sutelor de români din tribune, care-i scandau numele și în unele momente, puțin cam duși de val, cred eu, o fluierau pe Bencic pentru diferite gesturi emotive ale elvețiencei, de înțeles la acel scor.
Dar Simona este o mare campioană, care are potențialul să însuflețească spectatorii cum o face Rafael Nadal, căruia spaniolii îi strigau la nesfârșit că-l iubesc pentru spectacolul total pe care-l face cu Stan Wawrinka. Rafa i-a lăsat lui Stan doar trei game-uri tot meciul, deși elvețianul a reușit și el câteva lovituri fantastice, în special cu acel rever în lung de linie.
Simona e deja urmărită de fani pe toate arenele lumii, chestiune facilitată de numărul mare de compatrioți care se stabilesc pretutindeni în afara țării noastre și de lipsa de reprezentativitate sportivă la nivel foarte înalt, care ne face să ne concentrăm energiile și ambițiile (și ocările, din păcate, atunci când pierde) doar pe ea. Așadar, finala se anunță una cu full house de steaguri tricolore.
Nadal a încheiat meciul ca un rockstar. Publicul strigă, a primit ceea ce și-a dorit, vântul adie puțin rece, îl observ pe un spectator în scaunul cu rotile care face o poză lunii care s-a arătat de o vreme ca o fâșie deasupra terenului, în timp ce mă mut la semifinala de dublu a lui Horia Tecău cu Jean Julien Rojer, câștigată împotriva lui Tsitsipas și Koolhof.
Sâmbătă stau cu ochii pe finala Simonei cu Bertens, pe semifinalele băieților, dar și pe finala de dublu feminin ca s-o văd pe Su-Wei Hsieh, una din jucătoarele mele preferate din circuit, comparabil de neortodoxă cu Monica Niculescu (care, apropo, ar trebui să stea neaccidentată și să joace cât mai mult, cât mai curând). Pe curând!
Gabriel Sandu este actor și jurnalist la Vice. E prezent la Madrid, de unde scrie prima dată despre tenis.
Foto: Jimmie48Photography
Ce e de știut înainte de finală
Un head-to-head cu vechime
Istoria meciurilor dintre Simona și Kiki Bertens a început la un ITF jucat î Belgia, în 2010, într-o altă epocă. A câștigat Simona atunci, dar probabil că niciuna din cele două nu-și mai amintesc ceva despre acel meci. Mai interesant e că în 2012, în Maroc, Bertens i-a oprit Simonei seria de finale consecutive la Fes, învingând-o în semifinale. Era turneul unde Halep reușise, cu ani înainte de breakthrough-ul din 2013-2014, două finale în doi ani consecutivi.
Vin apoi meciurile relevante. În 2016, Simona a învins-o pe Center Court de la Wimbledon pe olandeză. “Deplasare, tactică, dubla serviciu-retur. Aceștia au fost pilonii victoriei de azi. Însă mai este unul, cel mai important dintre toate: curajul și capacitatea de a-și ridica nivelul jocului în momentele de presiune a scorului”, scria 30-0 despre acel meci.
Un an mai târziu, la Roma, Simona a câștigat iar, de astă dată în semifinale pe zgură. Proaspăt venită după titlul de la Madrid, Simona se califica în a doua finală în tot atâtea săptămâni. “Când Bertens a avut timp, olandeza a lovit fantastic, cu reacții excelente pe spații mici. Când Simona a dictat, mai devreme sau mai târziu Bertens nu a putut ține pasul și avea să piardă raliul. Halep și-a sâcâit adversara cu mingi lungi pe rever, greu de pus înapoi. Și-a deschis bine terenul și a schimbat de multe ori exemplar direcția mingii. Iar, la nevoie, s-a apărat excelent, cu câteva passinguri superbe în momente importante”, am scris noi după meci.
În fine, în 2018, la Cincinnati, Simona ajungea în a doua finală la rând, după cea câștigată în Canada. Și a ajuns și la un punct de victorie, în tiebreak-ul setului secund. Dar Bertens a salvat mingea de meci cu un forehand curajos. Pierderea tiebreak-ului i-a luat aerul din pânze Simonei, care a resimțit epuizarea fizică în decisiv, pierzând a treia finală la Cincinnati.
„Roland Garros, da, este ca obiectiv, dar nu m-ar deranja nici să câștige iar Madrid, unde-s multe puncte și e un turneu de prestigiu, sau Roma, că nu l-a câștigat niciodată.” – Daniel Dobre (de aici)
Mizele și implicațiile finalei
Finala de la Madrid ar putea fi foarte bine și finala Roland Garros, pentru că Simona și Bertens sunt poate cele mai redutabile jucătoare pe zgură din lume. Locul Simonei e destul de clar în această ierarhie, iar Bertens are suficiente argumente să fie considerată drept a doua. Statisticile o confirmă: în Clay Court Power Rankings realizat de WTA, cele două ocupă primele două locuri în această ordine.
Cu un titlu la Madrid, Bertens ar urca până pe 4 în lume, devenind olandeza cu cel mai bun clasament din istorie. Pentru ea, Madrid ar fi și cel mai important trofeu câștigat vreodată.
Simona pe zgură
2013: 18 W – 5 L
2014: 17 – 3
2015: 6 – 4
2016: 14 – 3
2017: 18 – 3
2018: 14 – 3
*2019: 7 – 0
Carieră: 181 – 59
Titluri mari pe zgură: Roland Garros (2018), Madrid (2016, 2017)
Finale mari pe zgură: Roland Garros (2014, 2017), Madrid (2014), Roma (2017, 2018), Madrid (2019)*
*urmează să se joace
La Simona e deja știut: cu un titlu, ea se va întoarce pe locul 1, reluându-și poziția cedată la finalul Australian Open, după aproape un an întreg de continuitate. Punctele adunate la Madrid o saltă serios și în Race to Shenzhen, clasament în care începuse săptămâna în afara Top 8. Simona e cel puțin pe 7; o victorie ar duce-o pe 4, după Kvitova, Osaka și Pliskova.
Însă, așa cum a spus și ea, pentru Simona sunt mai importante trofeele acum. Ar fi primul al anului și primul de la Montreal încoace. De asemenea, ar fi al patrulea titlu de Premier Mandatory al carierei ei și al 19-lea per total.
Pregătește-te pentru Roland Garros! Viață de Slam, tricou de Slam!
Ne începem anul cu nopțile trăite pe ora de Melbourne, ne trăim primăvara fremătând pe zgura de la Paris, ne organizăm vara în jurul tenisului pe iarba de la Londra și ne începem toamna cu gândul la New York. Ne facem vacanțele și programul în funcție de ele, le iubim și le purtăm peste tot.
Comandă acum un tricou Grand Slam Life din 30-0 Shop!
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română
