La cald, despre ce s-a întâmplat în finala Naomi – Serena. O serie de momente gestionate prost de toată lumea, mai puțin de Naomi

Între căderea nervoasă a Serenei, haosul emoțional de la ceremonia de premiere, nebunia de pe social media și momentul major al lui Naomi Osaka, sunt multe lucruri de decantat. Iar zilele următoare, când lucrurile se vor vedea la rece, vor rezulta și mai multe concluzii. Întâi de toate, iată ce e de zis acum, la cald, despre evenimentele din teren, în timp ce analiza meciului e separată, aici – citiți-o.

Naomi

Înainte de orice altceva, jos pălăria pentru Naomi Osaka. La 20 de ani, a gestionat f-a-n-t-a-s-t-i-c cel mai important moment al carierei; tentativa ei de escaladare a unui munte imens s-a prefăcut pe neanunțate într-o urcare pe un vulcan în plină erupție, situație în care logica spune să nu mai cauți să înfigi steagul în vârf, ci să fugi pentru viața ta. Să reluăm contextul: Naomi juca prima finală de Grand Slam pe cel mai mare stadion de tenis din lume, contra celei mai mari jucătoare din istorie, aflată în plină cursă pentru primul Grand Slam ca mamă și egalarea recordului istoric al lui Margaret Court, cel de 24 de Slamuri. Peste asta, publicul era favorabil Serenei, experiența era favorabilă Serenei, totul era în așa fel încât să fie covârșitor pentru Naomi.

Că a gestionat impecabil din punct de vedere tenisistic, ducându-și la capăt planul de joc cu mare succes, e una. Dar că nu și-a pierdut capul într-o situație în care probabil că 99 la sută dintre noi am fi clacat emoțional e cu totul altceva. În vreme ce Serena claca, Naomi a făcut cel mai Naomi gest cu putință, verificându-și pulsul înainte de a purcede la a servi pentru titlu. Cât o fi cântărit racheta la acele ultime puncte? Apoi a avut o reacție controlată, tipic asiatică, atunci când a convertit mingea de meci și a gestionat cu candoare și cu cele mai cinstite lacrimi pe care le-am văzut de mult timp secundele de după final plus festivitatea de premiere. Un Întreg stadion, o audiență care încă nu realizase exact ce se întâmplase, huiduia, așa că lui Naomi i-au dat lacrimile. „Îmi pare rău că a trebuit să se termine așa; vă mulțumesc că v-ați uitat la meci”, a spus ea. Apoi, când toate formalitățile, pozele și interviurile s-au terminat, a avut un moment în care a rămas singură cu trofeul pe podium. A oftat lung și a zâmbit senin. Era, în sfârșit, momentul doar al ei.

Naomi este un personaj grozav, a cărei „sosire” era anunțată de ceva timp. În 2016, când a bătut-o cu ceva emoții la Roland Garros, Simona Halep spunea despre japoneză că va ajunge sus. Povestea ei de viață (vă recomand portretul Louisei Thomas scris pentru Racquet) și alegerile pe care le-a făcut (apropo, putea foarte bine reprezenta Statele Unite), eforturile de a se integra în cultura japoneză și de a-și asimila mindset-ul asiatic, personalitatea ei poate greu de înțeles pentru unii dintre noi, toate fac parte din farmecul ei unic. Osaka are și caracterul, și jocul, și potențialul pentru a deveni un superstar, chit că nu în sensul de vedetă, ci în cel de influencer. Evoluția fără frică, fără ezitare de azi, depășită doar de calmul arătat în momente de foc, îi validează un prim titlu de Grand Slam care îi deschide calea spre o carieră ale cărei limite depind doar de ea.

When we look back to remember Naomi Osaka's first Grand Slam title, I think it'll be remembered for her incredible game but even more her incredible composure. Age 20, and she didn't let the moment and the conflict get in her head.

— Jane McManus (@janesports) September 8, 2018

"When I hugged her at the net, I felt like a little kid again."

–@Naomi_Osaka_ reflects on her @usopen triumph –> https://t.co/oluvf8VBGg #大坂なおみ pic.twitter.com/kt1rWjz4n9

— WTA (@WTA) September 9, 2018

Seria de evenimente

Lucrurile aveau să escaladeze dramatic în setul al doilea, când Serena, împinsă în corzi de Osaka, nu și-a putut stăpâni din nou (voi reveni la acest din nou) emoțiile. Sunt câteva întrebări aici. Au fost decizii corecte de arbitraj? Au fost reacții justificate? A greșit Ramos? A greșit Serena? A greșit Mouratoglou? A greșit publicul? A greșit turneul? Cine e personajul negativ?

Patrick Mouratoglou, cel de la care a plecat totul, a lămurit repede lucrurile, admițând în mai multe interviuri date la cald că da, gestul lui a fost unul de coaching. Intenționa să-i indice Serenei să urce mai mult la fileu ca soluție pentru a tempera avântul luat de Osaka. Ceea ce e un pic ironic, pentru că Serena e realmente cunoscută că are o aversiune pentru ideea de a cere ajutorul antrenorului pe teren în circuit, acolo unde este permis.

Prima decizie a fost, așadar, clară ca lumina zilei.

A doua, care i-a urmat în scurt timp și care a dus la un point penalty, e incontestabilă de asemenea; racheta distrusă e martor. A treia, o penalizare de un game, a venit după ce Serena, dezlănțuită și simțind că trăiește din nou ceva ce ea a perceput o nedreptate repetată la US Open, a izbucnit la adresa lui Carlos Ramos, arbitrul portughez din scaun. L-a numit „hoț”, l-a chemat la ordine să-i ceară scuze ei, i-a cerut să facă un anunț că ea nu a trișat și a indicat că pentru astfel de gesturi alți jucători – în speță bărbații – scapă fără un banal avertisment.

„Îmi ataci persoana și îmi datorezi scuze. Ești un mincinos. Nu vei mai arbitra niciodată un meci al meu cât timp vei trăi. Cere-ți scuze. Mi-ai furat un punct. Ești un hoț!”

Consecința a fost că Ramos a dictat al treilea code violation și, implicit, un game penalty, conform regulamentului; asta, spre stupefacția Serenei, aruncată la doar patru puncte de înfrângerea în finală. Deja-vu cu 2009, când meciul ei cu Kim Clijsters din semifinală se încheia la fel, printr-un punct de penalizare, în urma unui incident chiar mai urât.

Să le luăm pe rând.

-toate cele trei decizii ale lui Carlos Ramos sunt acoperite de regulament, fapt.

-greșeala Serenei a fost să se lase doborâtă de emoții și să escaladeze verbal, considerându-se îndreptățită să primească o anulare a unei decizii de arbitraj. Ceea ce n-avea să se întâmple niciodată. Din nou, fapt. Serena a luat ca un afront la persoana ei o decizie care n-avea legătură cu ceva ce făcuse ea. La experiența ei, a fost o greșeală care a costat-o scump. Dar mai rău a costat-o că nu s-a temperat înainte ca situația să scape de sub control. Dacă primele reacții sunt acceptabile, torentul de acuze care a costat-o un game nu mai e de scuzat. Mai dureros pentru ea? Putea fi evitat lejer.

-greșeala de la care a pornit totul a fost a lui Mouratoglou, care, deși lucrează în televiziune și știa că are zeci de camere pe el, nici măcar nu și-a mascat gestul, evident contrar regulilor. La interviuri a încercat să-l argumenteze prin faptul că și Sascha Bajin și toți ceilalți fac la fel. Ajungem și acolo. Pe Twitter și-a susținut poziția:

The star of the show has been once again the chair umpire. Second time in this US Open and third time for Serena in a US Open Final. Should they be allowed have an influence on the result of a match ? When do we decide that this should never happen again ?

— PMo (@pmouratoglou) September 8, 2018

-dar despre Ramos, ce putem spune? Arbitrul portughez e unul dintre cei mai buni din lume, pentru a cărui reputație unii au sărit să bage o mână-n foc, iar alții să arunce cu zoaie în ea. Ramos nu ezită niciodată să ia măsuri nepopulare împotriva unor sportivi de top. Însă, dacă e acoperit de regulament, nu ai cum să nu observi că avea opțiuni la dispoziție să gestioneze mai bine situația.

Într-o eră în care Mohamed Lahyani se coboară din scaun să-i dea indicații lui Kyrgios ajutându-l să câștige meciul (un exces și o încălcare a regulilor), Ramos trebuia și putea să facă ceva mult mai simplu de atât. Putea să discute cu Serena și să-i spună ceva simplu. De exemplu: „Nu ai înțeles bine. Eu nu te văd pe tine vinovată, nici moral, nici direct, înțeleg că n-ai văzut semnul, dar trebuie să te pedepsesc cumva pentru ce a făcut antrenorul tău, că n-am încotro altfel, așa e la carte. Vezi ce faci și zi-i să tacă! Și ai grijă, dacă mai continui să protestezi, iată ce riști la următorul code violaton! Vei pierde un game dacă mai spui un cuvânt deplasat”. Astfel de discuții se întâmplă mereu în tenis între arbitri și jucători: ultimii cer mereu informații, inclusiv dacă să ceară challenge sau nu, iar acele informații li se oferă, tocmai pentru a înlesni cursul jocului, sau sunt calmați pentru a nu escalada situația.

N-ai cum să nu te gândești că a fost o situație bizară, evitabilă și, mai ales, nenecesară. Pe care toată lumea, exceptând-o pe Osaka, a gestionat-o lamentabil. Avem atâtea pretenții de la jucători și nu le iertăm nicio greșeală. Dar așteptarea noastră ca ei să reacționeze mecanic pe teren, când pe masă sunt trofee și sume de bani care schimbă vieți, e un pic ipocrită. Nu mai e suficientă aplicarea regulamentului ca la niște roboți. Ramos avea opțiunea de a încerca să o calmeze pe Serena și a ratat o ocazie imensă de a nu deveni subiectul, sau unul dintre subiectele principale ale zilei.

Regulamentul

Argumentul lui Mouratoglou a fost, cum spuneam, că „toți fac la fel”, francezul dând și niște nume, menționându-i pe fostul său coleg din echipa Serenei, Sascha Bajin, cel care a condus-o spre primul Slam pe Naomi, sau pe Tio Toni. Interesant cum vor privi colegii lui reacția lui Patrick. De la microfonul Eurosport, Mats Wilander a argumentat și el că adesea reacțiile antrenorilor sunt pur instinct, incontrolabile.

Adevărul e că în ambele circuite se face coaching ilegal. Fapt. Se vede la televizor, am văzut cu ochii mei din tribune sau chiar de lângă antrenorii cu pricina. Toată lumea știe, dar subiectul ajunge prea rar pe masa tuturor. Această finală care a reușit performanța de a stârni mai multe cuiburi de viespi dintr-un foc ar putea fi pretextul ideal pentru a se îmbunătăți cumva această situație.

Sunt multe voci care au propus ca antrenorilor să li se dea mână liberă, precum la fotbal. Să strige ce vor și când vor. Alții au propus soluții intermediare, precum un număr prestabilit de OCC-uri la toate turneele, masculin și feminin, precum în WTA. Darren Cahill propunea în interviul cu noi de acum un an o soluție progresistă, care să implice tehnologia: căști de comunicare antrenor-jucător la fiecare changeover, ceea ce ar ajuta la controlarea situației, dar și la creșterea interesului celor de acasă, care ar urma să le poată urmări în direct.

Orice se va decide, această finală a dus lucrurile într-o zonă din care nu se mai pot întoarce. Dacă nu poate fi controlat, e cazul ca acest fenomen să fie legiferat într-un fel în care să nu mai ducă la situații în care jucătorul să fie pedepsit inutil, dar să păstreze cât mai bine și spiritul tenisului.

Serena

E simplu să sărim grămadă pe Serena acum, villain-ul perfect. Gestul ei e de nescuzat, firește. E mai soft decât cel din meciul cu Kim Clijsters, cam la același nivel cu cel din finala pierdută cu Sam Stosur, dar rămâne în aceeași zonă, de nepermis pentru cineva ca ea. E neplăcut să o vezi pierzându-și firea în acest fel și abuzând verbal un arbitru la statura ei. Atunci când vine vorba despre moștenire în tenis, este incontestabil rolul și importanța Serenei în istoria tenisului, relevanța ei drept cea mai bună jucătoare din toate timpurile. Însă tocmai pentru asta este inacceptabil ca o jucătoare de 20 de ani să își păstreze mai bine cumpătul decât însăși Serena, care nu a reușit să înțeleagă că nu e pedepsită pentru ceva ce a făcut ea, apoi a crezut că ea merită un tratament special doar pentru că e Serena. Din păcate pentru ea, Serena le-a dat muniție criticilor ei pentru ani buni, mai ales că e a treia oară când i se întâmplă așa ceva la Open, într-o fază foarte avansată a turneului. Tot din păcate pentru ea, comunicatul nenecesar dat de șefa USTA vine ca nuca-n perete ca timing și n-o ajută la nimic.

Astea fiind spuse, nu putem judeca lucrurile fără un context mai larg. Când o acuzăm pe Serena pentru ce a făcut azi, să încercăm să ne gândim de unde vine Serena. Când duci o viață întreagă o luptă ca a ei, pe care mulți dintre noi nu o putem înțelege nefiind obligați să ducem una, e mult mai ușor să fii atât de ușor de declanșat, la cea mai mică scânteie. Când ești victimă preț de 20 de ani a unor varii situații de sexism sau rasism, când corpul îți este judecat în fiecare ipostază, când ești judecată cu standarde care nu se aplică niciodată altora, e parcă mai ușor să cedezi și să crezi că are cineva ceva cu tine. Când spui în timpul meciului că bărbaților nu li s-ar fi întâmplat așa ceva în timpul unui meci, va suna neplăcut pentru mulți de acasă, dar ei bine, spui asta pentru că de multe ori chiar așa s-a întâmplat: sunt multe cazuri, deloc îndepărtate, de jucători care au avut reacții teribile și nu au fost depunctați. Și, finalmente, când ai un copil mic și ai driblat moartea acum un an, dar ajungi să joci iar o finală de Slam și ai în față o performanță uriașă la tine acasă, emoțiile sunt altele, la o altă scară.

If it was men’s match, this wouldn’t happen like this.
It just wouldn’t

— victoria azarenka (@vika7) September 8, 2018

Împinsă în corzi de Naomi, care i-a aplicat serii lungi de lovituri la corp și care-și pregătea knock-out-ul, Serena a clacat sub stres și a reproșat arbitrului că o defavorizează. Nici în ring, nici pe terenul de tenis, la rândul lui tot un ring, asta nu e de scuzat. Dar pentru că a făcut o greșeală nu-i anulează multe dintre mesajele ei de-a lungul timpului. Așa cum a indicat ea la conferință, gafa ei de acum va avea poate efecte pozitive: va permite altora de după ea să-și folosească vocea mai bine. Alte jucătoare vor fi, poate, ascultate cu mai multă atenție.

Ca mulți alții de dinaintea ei care au dus bătălii similare, Serena nu va câștiga niciodată cu unanimitate un concurs de popularitate, și e ok așa. E nevoie de personalități care să spună mesaje neplăcute, genul de mesaje care scutură mentalități împietrite și care obligă la schimbări. Să nu-i judecăm însă pe cei a căror luptă n-o ducem noi.

Serena, care deja realizase situația la ceremonie, unde a încercat să repare ce putea fi reparat pentru ca Naomi să nu-și piardă momentul cu totul, va continua să fie incomodă multora. Și nu se va opri aici.

https://twitter.com/ryvlin/status/1038559862437937152

Publicul

Scurt pe doi, a avut o reacție neplăcută, dar când i-a fost vreodată unei mulțimi ușor să înțeleagă din prima ce s-a întâmplat, de fapt? Mesajul are nevoie de timp ca să ajungă  până în tribune. Oamenii au huiduit că preferata lor a pierdut, considerând-o nedreptățită. Apoi, când aceasta a îndreptat lucrurile la ceremonie și le-a cerut să o aplaude pe Naomi, au realizat ce greșeală au făcut și au aclamat-o pe campioana care nu era de vină cu nimic pentru ce se întâmplase.

Într-un final, a ieșit un amalgam de emoții de toate felurile, două jucătoare în lacrimi, o ceremonie în care toată lumea era fie stresată, fie în lacrimi, și un eveniment sportiv umbrit.

Dar partea bună știți care e? Că toate aceste discuții incomode pe care le provoacă finala vor stârni o furtună de pe urma cărora vor rămâne multe concluzii utile.

Comentariul

Închei cu o notă despre ceva de la noi. Am scris de multe ori de-a lungul timpului despre derapajele presei de sport de la noi, unele dintre ele incredibil de frustrante, în special pentru iubitorii de tenis, mai ales de când sportul lor preferat a devenit atât de popular. Când se întâmplă lucruri bune, e un sentiment grozav să ne putem mândri cu ele. E cazul cu comentariul Luminiței Paul de la Eurosport. La o ocazie ca asta, cu atâtea lucruri greu de gestionat în timp real, Luminița a fost extraordinară, și asta trebuie să rămână scris.

Îi admirăm pe comentatorii de limba engleză pentru cum știu să cuprindă tot ce e de spus despre un meci de tenis în câteva vorbe; Lumința a reușit, cumva, să cuprindă toate stările prin care treceam cu toții, dincolo de meciul de tenis. A fost și fermă, spunând lucrurilor pe nume înainte să primească vreo confirmare de la alte surse, în vreme ce noi încercam să pricepem ce se întâmplă. A fost echilibrată, a dat o serie de informații relevante, a surprins grozav factorul emoțional al tuturor celor implicați pe teren, și nu și-a ascuns propriile emoții. A fost persoana perfectă pentru a comenta așa o finală și o inspirație pentru toți.

***

Lansare NOUĂ de la 30-0! Aproape SOLD-OUT

Tricoul „N-o să”, inspirat de Simona Halep, despre cum să folosești negativitatea ca motivație suplimentară

Un tricou cu un design ultramodern, care transmite un mesaj puternic. Inspirat de titlul câștigat de Simona Halep la Roland Garros, „N-o să” este tricoul care nu mai are nevoie de nicio explicație. Când toată lumea îți spune că n-o să reușești, ambiționează-te și arată-le că se înșală. Apoi inspiră-i pe alții!

Atenție: PRECOMANDĂ!

Precomandă tricoul „N-o să” de aici.