Kim se retrage după US Open. Definitiv

Adrian Țoca | 23 mai 2012

Kim se retrage după US Open. Definitiv

Una dintre cele mai apreciate jucătoare din circuit, Kim Clijsters, a făcut lumină în ceea ce privește intențiile ei legate de viitor, declarând că US Open va fi ultimul ei turneu din carieră. Inițial, belgianca anunțase că 2012 va fi ultimul ei sezon, însă momentul în care urma să se oprească era neclar. “Tot ce e sigur e că voi juca la Olimpiadă, e un moment important pentru mine. După aia nu știu”, spunea, la sfârșitul anului trecut, Kim. 

Acum însă, ea a lămurit, definind ultimul turneu drept US Open. “Este locul unde m-am bucurat de cele mai mari victorii din carieră, e un loc foarte special pentru mine”, a declarat Kim, la o conferință de presă. 

Inițial, Clijsters s-a retras în 2007, din cauza accidentărilor, dar și ca să-și întemeieze o familie. După ce a născut, Kim a revenit fantastic în 2009, câștigând al doilea ei US Open din carieră, după o evoluție aproape perfectă. În 2010, ea s-a impus iar la New York, iar un an mai târziu a reușit să triumfe și la Australian Open, un alt loc unde este foarte iubită. Foarte populară printre fani, Clijsters anunțase inițial că se va concentra în acest sezon pe Roland Garros și Wimbledon, turnee pe care nu le-a câștigat. Însă, din cauza unei noi accidentări, ea a trebuit să sară peste întregul sezon de zgură, inclusiv turneul de la Paris.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi