Jurnal Roland Garros: Lumea terenurilor auxiliare, juniorii şi dublul

Ieri, prima oprire a fost pe cele mai auxiliare terenuri auxiliare, cele din spatele stadionului Lenglen. În a doua săptămână aici se desfăşoară primele tururi ale întrecerii juniorilor şi sesiuni de antrenamente. Terenurile sunt dispuse exact ca în spate la Arenele BNR, pe ambele părţi.

Aleea dintre ele e mai mică şi plină de oameni din anturajul sportivilor: părinţi şi antrenori, toţi cărând câte ceva (genţi, rachete), adunaţi în grupuri şi dezbătând în toate limbile planetei. Printre aceştia se amestecă şi fanii hardcore, în căutarea vreunui star la antrenament. Pe primul teren din stânga era o buluceală mai mare decât la celelalte şi când l-am văzut de partea cealaltă a fileului pe Dani Vallverdu, mi-am zis „Muzz alert!”. Murray era în jumătatea dinspre alee şi amândoi loveau mingi în cros, pe rever. N-am putut să nu observ din nou cât de slab e Murray în realitate (acea vorbă veche de la Hollywood cum că ecranul adaugă câteva kilograme e adevărată) şi mai ales, cât de tânăr. La televizor, sub luminile nocturnelor, ale camerelor sau cu chipurile distorsionate de efort în timpul meciurilor, atleţii par îmbătrâniţi, serioşi, măcinaţi de griji. În lumina dimineţii, văzut de la câţiva metri, Andy arată ca majoritatea tinerilor de 25 de ani: slăbuţ, altetic, cu părul ciufulit.  

L-am lăsat pe Murray să-şi exerseze reverul în cros şi am mers înainte, până la ultimul teren, unde juca Jaqueline Adina Cristian cu junioara cap de serie nr 1, o sârboaică pe nume Ivana Jorovic. Jaqueline pierduse deja primul set cu 6-2 dar îi făcuse break imediat în setul doi, când a luat o căzătură alergând după o minge la fileu. Am fost martora căzăturii când aşteptam terminarea game-ului pentru a intra pe teren, împreună cu doi domni, dintre care unul mi s-a părut cunoscut. Când i-am auzit vorbind în româneşte, am tras cu ochiul la ecuson: Stere Halep. „Talentul” meu intrase în acţiune. Am urcat toţi trei în tribune şi eu m-am aşezat pe cel mai apropiat scaun liber, lângă nişte vlăjgani în treninguri albe. Abia după ce-a început jocul şi din stânga mea s-au auzit nişte încurajări în sârbeşte, mi-am dat seama că mă aşezasem fix în player box-ul sârbesc. Am înţeles atunci privirile lungi pe care mi le aruncase vecinul de scaun când se trezise cu mine lângă el.

Despre meci: mi-au plăcut loviturile lui Jaqueline. Puternice, curate, frumoase. Joacă un tenis ritmat, curgător, care, când va fi rotunjit şi strunit, va fi grozav de urmărit. Poate şi căzătura a destabilizat-o, cum presupunea amicul dlui Halep, dar după aceea Jaqueline n-a mai jucat la fel: serviciul unu a lăsat-o, a făcut multe neforţate. Era cu atât mai frustrant cu cât toate out-urile erau cu foarte puţin afară. Adversara ei a câştigat meciul nu pentru că a lovit mai bine (am văzut destule „mishits”) ci pentru că a jucat mai matur tactic. Am căutat-o pe net, are 17 ani, iar Jaqueline are 16. La vârsta asta, un an poate fi o diferenţă mare. Jorovic a greşit foarte puţin, a stat în schimburi cu mai multă răbdare şi a speculat foarte bine toate serviciile doi, atacându-le cu succes.

La următoarea pauză, m-am mutat în tribuna opusă, care era un pic mai înaltă, pentru a încerca să văd şi construcţia punctului. Nici nu m-am aşezat bine că m-am trezit lângă mine cu nimeni altul decât… Patrick Mouratoglou #talent. Intrase repede cu un amic şi după destinaţia privirilor, erau acolo ca s-o vadă pe sârboaică. N-au stat decât două trei gameuri (semn bun, semn rău?) şi oricât m-am chinuit, n-am putut să aud ce şopteau. Păreau foarte bine dispuşi. Mouratoglou mi-a părut genul dandy, cu nişte pantofi cu vârf ascuţit şi un sacouaş strâmt.

După ce Jaqueline a pierdut, am văzut că următorul meci programat era între juniorul cap de serie nr 1, Francis Tiafoe (16 ani) şi un neamţ cu nume est european: Jan Choinski (18 ani). Pentru că mai era un pic până când începea Florin, am rămas să-l văd pe Tiafoe, despre care nu ştiam abslout nimic. M-am distrat foarte tare când l-am văzut intrând în teren şi am observat că e negru #tennisanalysis. Neamţul de origine poloneză era un lungan blond şi puternic, cu un tenis distrugător, aşa cum vezi cu zecile în ATP zilele astea. Tiafoe e o specie aparte: are un joc nuanţat, şi cred că e un puşti care gândeşte interesant pe teren.

Variază serviciile, uneori alege să servească kick sau slice pe primul. Are o dreaptă cu o mişcare nonşalantă, aproape leneşă, ai impresia mereu că va da prea târziu în minge dar cumva suplineşte prin rapiditatea mişcării antebraţului. Poate s-o lovească cu foarte mult spin sau foarte repede şi plat. Reverul cu două mâni e bun, curat, agresiv. Foloseşte foarte inteligent terenul, stă în schimburi pentru că se mişcă bine, şi are răbdare să aştepte deschiderea. Cred că are o minte foarte bună pentru tenis.

A pierdut până la urmă în trei seturi – probabil l-o fi dovedit bombardierul, dar din ce-am văzut în primul set, mi-a plăcut. De altfel, Monsieur Mouratoglou a reapărut şi la meciul băieţilor, cu siguranţă interesat de Tiafoe. Scouting pentru academia lui? Mai mult ca sigur. Tiafoe a avut însă o zi proastă ieri: a fost eliminat şi la dublu de perechea română Apostol/Frunză.

După aceea am mers să văd meciul de dublu al românilor, pe terenul 2, despre care v-am povestit ieri. După ce Florin a câştigat am ieşit pentru a o urmări pe Simona pe ecranul de pe Bullring. Am ajuns la game-ul gigantic de la 4-4, acel big hold pentru Simona, care a contribuit şi la breakul imediat următor.  Am stat până când Simona s-a desprins în setul doi şi judecând după limbajul corpului, Simona a fost (cel puţin cât m-am uitat eu) peste Sloane, dominând-o psihic. Chiar dacă n-a jucat bine, Simona era acolo, în meci, căutând soluţii, pe când Sloane mi s-a părut că odată cu acel game de la 4-4 când n-a putut face break, a început să creadă din ce în ce mai puţin. Mi se pare o chestie interesantă acest ascendent mental pe care Simona l-a stabilit acum, acum s-ar putea să se fi decis trendul întâlnirilor viitoare dintre ele.

Tot pe terenul 2 a fost programat dublul Irinei Begu, care a jucat alături de Karin Knapp contra perechii spaniole Muguruza/Suarez Navarro. Am văzut setul doi, şi dacă setul unu a curs similar, perechea spaniolă a fost pur şi simplu un pic mai bună: au greşit mai puţin, au atacat mai cu folos, au fost mai eficiente. Irina şi Karin au luptat, dar fiecare serie dătătoare de speranţe era întreruptă de una două greşeli (forţate sau neforţate) consecutive, care năruia tot ce construiseră. Meciul a fost strâns în setul doi (nici spaniolele n-au fost infailibile), dar două duble greşeli consecutive ale lui Knapp în tiebreak au pecetluit soarta setului şi a meciului. Performanţă bună pentru Irina şi Karin, care pot fi împăcate că au pierdut un meci strâns cu o pereche redutabilă.

Azi, primele sferturi! Îmi voi face veacul pe Chatrier şi Lenglen, în premieră pentru mine. Am emoţii 🙂

Jurnal Roland Garros este o rubrică oferită de Air France. 

Air France operează 5 zboruri zilnice din București spre Paris Charles de Gaulle