Jurnal RG19, episodul 1: Când ești în Paris, spionezi românii, pronunți franțuzește și stai pe lângă italieni
Din nou se dovedește că, de cele mai multe ori, publicul habar n-are de ce un jucător nu joacă bine: ieri, serviciul Soranei a fost mediocru și domnii din spate au țuguiat din buze și-au clătinat din cap (”of, n-are serviciu deloc”), fără să știe că Sorana juca cu o ruptură abdominală căpătată în turul 1. Fanii mai tari de ureche să ia aminte că pe terenurile astea mici, jucătorii aud tot ce se spune în tribune și niciunul nu cred că vrea să audă comentarii că nu știe să servească când el abia poate să se întindă după minge. (Foto: Roland Garros)
M-am reîntâlnit cu Parisul și cu Roland Garros și creierul meu muzical a furnizat prompt un soundtrack pentru ocazie: Champs Élysées de Jo Dassin nu-mi mai iese din cap de ieri.
În toate felurile am încercat să-l disloc (am reușit temporar cu ”Jardin d’hiver” a lui Henri Salvador), dar refrenul ăla (”Oooo Champs Élysées, ooo Champs Élysées”) e teribil de lipicios. Azi dimineață, așa cum se întâmplă de obicei (universul e un algoritm predictiv), citesc în interviul ăsta că Champs Élysées e locul preferat de promenadă și înghețată al Simonei. Păi da: ”Pe soare sau ploaie, la prânz sau la miezul nopții, găsești tot ce vrei pe Champs Élysées.” Azi încerc să mă postez în fața triourilor muzicale care cântă live prin complex (ieri cântau Beatles), poate mă dreg.
Vorbind de complex, arată din ce în ce mai bine. N-am ajuns pe noul stadion din grădina botanică, dar ieri am observat grupul de te