Jurnal de turneu: joi și vineri, la BRD Năstase Țiriac

Joi

Am ajuns la Fabio Fognini-Marcos Baghdatis în setul 3. Deşi toată tribuna ţinea cu Marcos, Fognini juca mai bine: lovea cu mai multă convingere, şi greşea mai puţin (probabil tocmai pentru că lovea cu mai multă convingere). Baghdatis părea lipsit de energie şi parcă nu era convins că vrea să se afle pe un teren de tenis. Nici vremea nu era foarte prietenoasă. Un cer gri şi acoperit de nori, şi un vânt rece care ne făcea pe cei câţiva spectatori din tribune să ne zgribulim sub glugi şi geci.

Cum am mai zis, serviciul e piesa de bază a jocului, mai cu seamă în tenisul masculin. Dacă primul serviciu nu merge, tot meciul înoţi împotriva curentului. Cât am stat în tribună, Baghdatis n-a putut să facă rost de un prim serviciu decent nici dacă ar fi fost de vânzare la tonetele de afară. Fognini a profitat şi l-a atacat continuu pe al doilea. Marcos a încercat să facă nişte ajustări: a redus viteza şi a folosit serviciul doi în locul primului.  A mers de câteva ori, dar nici Fognini nu s-a născut ieri.

Asta e o dilemă foarte descurajantă când joci un meci. Ce faci dacă nu-ţi intră serviciul? E prima lovitură, fără el practic nu există schimburi. Şi dacă game-urile sunt presărate cu greşeli de serviciu, e greu să-ţi intri în ritm cu restul jocului. Pe lângă asta, serviciul e o chestie de încredere. Poate să-ţi dea mai mult curaj pentru restul loviturilor, sau poate să te facă să te îndoieşti că eşti în stare să joci tenis. Din experienţa personală cu serviciul (care nu e una tocmai fericită) am observat că e lovitura cel mai vulnerabilă la emoţii. Pentru ca serviciul să meargă ai nevoie de o mişcare relaxată. Cea mai mică încordare sau ezitare pot face această lovitură complexă să aterizeze doi metri în out. Deci, ce faci când nu-ţi merge serviciul? Faci ce poţi. Reduci viteza, pui nişte efect pe minge, speri că se repară de la sine, sau că adversarul va fi lovit de un atac de panică şi va începe să greşească şi el. Dacă nimic nu merge, asta e. Partea bună în tenis e că mâine e o nouă zi, un nou turneu.

După o cafea fierbinte şi un pulovăr în plus, am reintrat pe Central pentru Marius Copil-Lukas Kubot. Meciul a început promiţător. Serviciul lui Marius nu avea nici pe departe problemele lui Marcos. Şi primul şi al doilea sunt foarte periculoase. Însă problema lui a fost returul, mai ales pe rever, pe care îl loveşte cu o singură mână. Planul polonezului a fost să servească, şi pe primul serviciu, şi pe al doilea, numai pe reverul lui Marius.

În interviul exclusiv pe care l-a dat pentru treizecizero.ro, Marius a spus că aplică acum o strategie nouă, care presupune mai multă agresivitate şi terminarea punctului la fileu. În meciul de joi, nu am văzut-o foarte clar. S-a lungit în schimburi din spatele terenului, dar ca toţi jucătorii înalţi şi solizi, deplasarea nu e punctul lui cel mai tare. O schemă care s-a tot repetat: pentru a-şi proteja reverul, alerga în stânga pentru a lovi cu dreapta şi lăsa terenul descoperit. Urma o minge în partea liberă a terenului, iar Marius era nevoit să lovească dreapta din alergare. Am numărat până spre sfârşitul meciului cinci greşeli neforţate cu această dreaptă întinsă la maxim.

Polonezul, pe de altă parte, a pisat reverul, l-a mişcat şi a aşteptat greşelile. Marius a început să se frustreze, iar limbajul lui corporal e foarte transparent. În tribună a fost şi Andrei Pavel, iar asta plus reacţiile publicului, care suspina dezamăgit după fiecare greşeală, nu cred că l-au ajutat să se relaxeze. În setul doi, la 3-3 pe serviciul lui, Marius a făcut o dublă greşeală şi i-a dat lui Kubot breakul. Deci se poate întâmpla şi invers. Să-ţi cadă serviciul pentru că restul jocului nu merge bine.

Am ieşit de pe Central şi am urmat mulţimea care se îngrămădise pe terenul 2, unde erau ultimele game-uri din încleştarea epică dintre Bachinger şi favoritul 4, Troicki. Matthias Bachinger este unul dintre nemţii foarte nemţi de la antrenamentul despre care v-am povestit în a doua zi de calificări. E locul 122, dar joacă mai bine de atât. Am intrat la 4-4 în decisiv. Zgura era învălmăşită de urme, jucătorii erau epuizaţi, copiii de mingi erau epuizaţi, iar spectatorii susţineau partizan ambele părţi. Tenisul, spectaculos: neamţul lovea greu şi apăsat, Troicki uşor şi rapid.  

Dar bătălia se dădea la nivel psihic deja. Eram chiar lângă copilul de mingi cu prosopul, aşa că i-am văzut pe amândoi jucătorii, cu feţele transfigurate, trăgându-şi răsuflarea şi încercând să n-o ia razna după vreun schimb epuizant. Neamţul vorbea în prosop, propoziţii întregi, discurs în toată regula. Nu era furios, nu cred că mai avea energie pentru aşa ceva, dar probabil avea nevoie să-şi audă cu voce tare gândurile. Părea că vorbeşte despre ce trebuie să facă pe teren.  Troicki depăşise deja faza vorbitului. M-am mirat, că-l ştiam exploziv. Din când în când, se uita lung la antrenorul lui, parcă nevenindu-i să creadă în ce situaţie se află. În tiebreak, cineva din echipă i-a strigat neamţului „Rămâi agresiv!”. A avut ecou, pentru că Bachinger a construit nişte puncte perfecte, echilibrând agresivitatea cu strategia. După ce-a pierdut mingea de meci, Troicki a zâmbit de parcă tocmai auzise cel mai bun banc.

Ca să mă liniştesc după tumultul de pe terenul 2, am migrat iar spre Central, unde, într-o atmosfera mai respirabilă începea Horia/Robert cu  Michal Mertinak/Andre Sa. A fost clar de la început că Horia/Robert era o echipă mai sudată şi că, aşa cum ne învaţă celebrul clişeu, îşi doreau mai mult victoria. Au jucat eficient şi fără drame. Am apreciat foarte mult, mai ales după ce meciuri văzusem înainte. În setul doi, după ce făcuseră iar break şi victoria era doar o chestiune de timp, am început să mă uit prin tribune. Am văzut-o pe Sorana Cîrstea, care era într-o lojă şi vorbea cu Andrei Pavel. L-am văzut şi pe Cornel de la Vunk tot într-o lojă, (aveam să-l văd mai târziu pe terenul 1, la antrenament pentru turneul artiştilor).

În timpul unei pauze, pe când eu observam lejer lumea din jur, ţîşneşte pe scări în sus un tip înalt şi blond, cu fizic de jucător, şi se aşează pe rândul din faţa mea. Imediat apar nişte copii de mingi cu nişte tricouri cu semnături ca să-i ia autograful. Sunt intrigată. Când urcase apucasem să-l văd câteva secunde, dar nu-l ştiam. Jucător de simplu nu era deci. Sunt şi mai intrigată când văd că are în mână o agendă cu scoarţe negre şi un pix. Hopa. E jucător de dublu şi a venit să observe meciul. Dar cine e? Probabil unul din viitorii adversari ai învingătorilor de azi? După fizic, ajung la concluzia că trebuie să fie ceva anglo-saxon. Scot tabelul de dublu şi văd că posibilii adversari sunt o pereche australiană. De vorbit nu putea să vorbească singur, aşa că aşteptam să deschidă caietul ca să mă lămuresc în ce limbă scria. Şi nu după mult timp l-a deschis. Partea bună? Era în engleză. Partea proastă? Era scris foarte, foarte mărunt. Dar eram aşa de curioasă ce scrie, că am aşteptat o minge mai disputată, şi profitând de aplauzele din tribune m-am mutat, nonşalant, exact în spatele spionului, ca să-l spionez şi eu la rândul meu.

Carnetul era foarte ordonat întocmit. Era gen agendă de telefon, cu file numerotate alfabetic. La paginile cu litera potrivită, erau trecuţi diferiţi adversari, în funcţie de nume. Erau notate în principal indicaţii tehnice, scheme la care jucătorul recurge în mod obişnuit, dar şi observaţii psihologice. De exemplu, pe una din file, între rânduri întregi scrise mărunt, era scris cu litere de tipar şi trei semne de exclamare: „SE ENERVEAZĂ UŞOR!!!”.

Cât despre meciul nostru, toţi cei patru jucători erau vizaţi. Despre ai noştri a scrijelit că Lindstedt are reverul mai bun când loveşte lung de linie, şi că atunci când este întins spre dreapta, preferă să dea cros. De asemenea, observa unde are tendinţa să servească (la T sau în afara terenului), când e egalitate sau avantaj. Despre Horia, care a făcut nişte puncte bune chiar la sfârşitul meciului, a scris „Pare să fie un jucător care are nevoie de încredere ca să joace bine”. Când cei patru dădeau mâna la fileu, el ţâşnise deja de pe scaun şi cobora pe scări.

Acasă, am intrat pe site-ul ATP ca să-l identific. În afară de limba engleză, singurul indiciu pe care-l aveam era că purta Babolat. Spre surpriza mea, niciunul dintre cei doi australieni (Kerr şi Hanley) nu corespundeau. Am lărgit căutarea la restul tabloului şi am descoperit că fusese Dominic Inglot, englez, care a făcut pereche cu Treat Conrad Huey şi care, dacă nu pierdeau la Chardy/Kubot (greu, 10-7 în super tiebreak), se puteau întâlni cu Horia/Robert în finală. M-a mirat prevederea lor. Rezultă că dublul e chestie serioasă şi nici un detaliu nu e lăsat la voia întâmplării. Chiar dacă nu s-au văzut cu niciunul dintre cei patru în acest turneu, sunt informaţii care le vor folosi în viitor, la alte turnee. Pentru că în tenis, mâine e o nouă zi, un nou turneu.

Vineri

Dacă joi meciurile au stat sub semnul lui „Şi mâine e o zi”, cele de ieri pot fi rezumate prin propoziţia: „Niciodată să nu renunţi”. La 12.30, pe o căldură toridă, am ajuns la Arenele BNR când Kubot avea 3-0 la Gilles Simon. Kubot era implacabil, lovea precis şi puternic, iar Gilles era împins aşa de în spate, că se împiedica de arbitrii de linie. Primul set s-a dus cât ai clipi. Lucrurile n-arătau prea bine pentru favoritul 1. Oricum turneul de anul acesta n-a fost foarte prietenos cu jucătorii favoriţi, şi mă gândeam că Gillou o să fie următoarea victimă. Nici el nu era prea optimist: exasperat, vorbea şi gesticula în direcţia lojei lui şi la un moment dat a aruncat racheta.

Începusem să mă întreb dacă nu cumva programarea meciului la 12, pe o căldură infernală, n-a fost o idee proastă. Era greu să stai pe scaun cu soarele bătându-ţi drept în creştetul capului, dar să alergi şi să joci? Publicul era de partea lui Simon, cu câţiva vorbitori nativi strigând „Allez-y!” „T’es le meilleur!”. S-a orchestrat şi faimoasa scandare de la Roland Garros în care cineva dă tonul şi tot publicul răspunde cu „A-lleeeez!”

Văzut live, Gilles este parcă şi mai înalt şi mai slab decât la tv. Loviturile lui sunt curate şi cumva generează viteză fără să se chinuie prea tare, mai ales pe rever. Dreapta este foarte versatilă, poate s-o lovească aşa de plat, încât abia să sară, sau cu top spin defensiv, atunci când este împins. Cred că până la urmă asta l-a salvat pe Gilles: varietatea jocului său, faptul că a avut alternative la care să apeleze. A variat serviciile în forţă cu cele cu spin, a variat traiectoriile pe dreapta şi pe stânga şi mai ales nu s-a dat înapoi de la a alerga şi a se apăra cu dinţii. Doar cu forţa nu cred că ar fi putut să-l copleşească pe Kubot. În loc, l-a erodat încetul cu încetul şi căldura a făcut restul. La un moment dat, polonezul a început să sufere fizic. A început să greşescă. Un out aici, un fileu dincolo, şi setul doi s-a dus la 6-1. Gilles era la cârmă, şi n-a mai dat drumul până la sfârşit. Azi, tot la 12 joacă cu neamţul Bachinger, care l-a scos pe Troicki.

Dacă Gilles a câştigat cu perseverenţa, Horia/Robert au câştigat cu îndrăzneala. Kerr/Hanley sunt o pereche foarte bună, cu un joc super agresiv: serviciu şi lovituri fără reţineri, sincronizare bună, foarte buni sub presiune. S-au strecurat cu setul 1 la 7-5, după ce făcuseră break la momentul cel mai profitabil: 5-5. Apoi au mai făcut un break la începutul setului 2. Destul de demoralizant pentru noi. Publicul a fost însă permanent conectat la meci şi l-a încurajat şi pe Robert, care are tendinţa să-şi exprime mai clar supărarea, cu românescul „Haide Robert!”.  

Cred că Horia/Robert s-au prins că jocul prudent n-avea să fie suficient azi şi au lăsat şi ei reţinerile. Au început să rişte, să caute retururile câştigătoare directe, şi deşi au mai şi greşit, au început să pună presiune pe australieni. Şi–au luat break-ul înapoi şi apoi setul cu 6-4. Atmosfera pe stadion era electrică. Au intrat in tie-break cu vântul încrederii suflându-le din spate, dar nici australienii nu învăţaseră să joace dublu ieri. S-au ţinut tare, şi-au făcut serviciul, şi scorul a mers foarte aproape. Nu prea am respirat decât când s-a terminat, cu 10-8. Un meci în care românii au luptat şi riscat pentru fiecare punct. Tie-break-ul cel puţin a fost plin de mingi senzaţionale. Horia/Robert joacă azi finala contra Chardy/Kubot. Haide!

Deşi Xavier Malisse şi Attila Balazs au intrat pe Central la doar un sfert de oră după ce au ieşit războinicii de la dublu, parcă au intrat pe alt teren. Atmosfera era aproape adormită, cu multă lume ieşind să se mai răcorească după efortul dublului. Mă gândeam c-o să avem o lecţie plăcută de tenis administrată de Malisse tânărului ungur venit din calificări. Mă pregăteam pentru două seturi lipsite de complicaţii. Am primit 3 seturi pline de nervi, tensiune, luptă, melodramă.

Malisse a intrat pe teren nervos. A comentat tot meciul cu o voce monotonă în flamanda lui guturală. Nimic nu i-a convenit ieri. L-au deranjat copiii de mingi care se mişcau prea încet, obligându-l pe arbitru s-o înlocuiască pe Silvia la fileu (Silvia de la demonstrativ!) cu altă fată. A comentat apoi că spectatorii nu se aşează destul de repede pe scaune. L-au deranjat terenul, racheta, adversarul, box-ul adversarului, mingiile, cerul, stelele, luna, ce să mai, era una din zilele alea când tot universul conspira împotriva lui. Dar cred că nervozitatea lui se datora faptului că avea probleme cu un genunchi, pe care l-a flexat tot timpul şi pentru care a chemat trainerul de două ori la sfârşitul meciului.

Cu toată morocăneala lui, Malisse a avut totuşi meciul în rachetă. A avut un set şi un break, însă i-a permis adversarului să revină în meci. Balazs e genul de jucător care are o mentalitate nadaliană, şi care loveşte fiecare minge cu un soi de abandon fără reţineri, de ţi-e frică că se rupe-n două. Are o tehnică foarte bună, timing precis, pune mult topspin pe dreapta şi poate face puncte cu reverul lovit plat. Deşi nu e nici înalt, nici bine făcut, are nişte calităţi mult mai utile în tenis: nu greşeşte mult, luptă pentru fiecare minge şi e dispus să alerge toată ziua. De asemenea, nu mi s-a părut deloc intimidat de meci, ocazie, sau adversar. Când a servit pentru meci, n-a clipit, nu i-a tremurat mâna, n-a avut ezitări. Va juca semifinala azi contra lui Fognini, al doilea meci pe Central. Să vedem dacă ulciorul va mai merge şi azi la apă împotriva vicleanului Fognini, care a avut totuşi ieri cu Seppi un meci dificil de 3 seturi.

Bucuraţi-vă de meciurile de azi, şi ne reauzim mâine aici cu impresii. Şi hai ai noştri!