Jucătorii de tenis în conferințele de presă, așa cum sunt văzuți de cei care-i ascultă cel mai mult: stenografii

Avem jucătorii noștri preferați nu doar pe teren, ci și in afara lui, așa-i? În conferințe, de exemplu. Poate nu vă place să-l auziți pe Murray cum analizează, cu vocea lui egală, cinci seturi de tenis, dar o iubiți pe Schiavone. Sau pe Serena. În fine, gusturi și gusturi. Și cum nu mereu putem vedea și asculta toate conferințele de presă ale preferaților noștri, nu ne rămâne decât să le citim, după. Circuitele ATP și WTA apelează la serviciile unor oameni, pentru ca toate conferințele turneelor să fie transcrise. Credeți că e ușor? Nu-i.

Una dintre persoanele care se ocupă de genul acesta de muncă, de peste un deceniu chiar, este Linda Christensen. La Indian Wells ea (alături de Michele, colega sa) a fost cea care s-a ocupat de transcrierile oficiale ale turneului. Iar curiozitățile jurnalistului Giri Nathan de la Deadspin au devenit și ale noastre. A ieșit un interviu fresh și inedit despre o muncă nevăzută, dar esențială în organizarea de evenimente în tenis. Interviul poate fi citit în original aici, iar mai jos, tradus în română.

Iar dacă tot suntem aici, merită recitit și unul dintre textele noastre despre conferințele de presă, așa cum le-am perceput noi în prezențele la Slamuri.

 

Deadspin: Faci jobul acesta de 11 ani. Probabil că ai văzut și auzit tot felul de accente de jucători veniți de peste tot. Ai reușit să te obișnuiești cu ele? Mai sunt care încă ți se par tricky?

Linda Christensen: Da, unele încă sunt tricky. Sincer, pentru că avem de-a face și cu factorul viteză. E amuzant, că cel mai dificil de transcris sunt vorbitorii de engleză: australienii și americanii. Uneori, e greu să le pricepi engleza; până și la Andy Murray e destul de dificil; sau cel puțin era, la început.

Accentul ăla al lui.

Da. Dar mai ales australienii. Dacă mai ai și jurnaliști australieni care pun întrebări unui jucător australian, e greu de tot, că vorbesc unul peste celălalt, își termină propozițiile unul altuia.

E vreun tip de jargon cu care e greu să ții pasul?

Micile expresii. Zicerile amuzante. Știi, de exemplu, la Lleyton Hewitt. E amuzant să-l auzi spunând că și-a făcut “hahd yahds” (eng.: hard yards – muncă asiduă). Sau, așa cum noi, americanii, spunem ”bate-n lemn”, ca să avem noroc, alte naționalități bagă chestia așa în mijlocul unei propoziții, gen ”da, și sper să fac asta, atinge lemnul…”.

Ce întrebări auzi cel mai des? E vreo întrebare de care ești atât de sătulă, încât ai devenit surdă la răspuns?

Unele subiecte se repetă. Vreme de câțiva ani, a fost despre grunting. Așa că vorbeau încontinuu despre asta. Iar jucătorii care deja fuseseră antrenați, încă de mici, să icnească atunci când lovesc, ca parte a loviturilor, erau cei mai afectați de discuții. Deci, la un moment dat, a devenit ceva de genul ”Oh, Doamne, iar cu gruntingul!”  Apoi, ajungeai într-un turneu mai mic dintr-o țară mică, unde jurnaliștii locali nu știau atât de multe despre subiect; deci când credeai că subiectul e mort și îngropat, auzeai ”Aș vrea să vorbim un pic despre grunting”. Iar jucătorul zicea ”Doamne Dumnezeule, iarăși tema asta”. Victoria Azarenka, de exemplu, a avut un moment tare amuzant la Doha, unde un reporter local i-a spus: ”Să vorbim și despre grunting-ul tău, ok?”. Iar ea i-a răspuns: ”Fii atent, tu sforăi? Crezi că ai putea să încetezi să sforăi dacă ai fi nevoit?”

Transcrii direct sau te întorci pe text pentru a umple găurile?

Michele, colega Lindei: Avem acces la un feed audio care este cuplat la softul meu și sincronizat cu textul. Dar primesc informație în timp real de la Linda, deci e vorba de traducere pe ecran și editare live. Dacă e vreun cuvânt de care nu sunt sigură sau care nu a fost tradus chiar cum trebuie, îl caut, apoi verific punctuația. Și oricum, am conținutul audio care să mă ajute, dacă am nevoie.

Linda Christensen: Cu ochiul minții, îmi dau seama când urmează ceva ce nu se traduce corect, așa că, uneori, îi scriu lui Michele o scurtă notiță – ”verifică asta, verifică ortografia la astalaltă”— sau mă pot duce eu înapoi (dacă fluxul discuției îmi permite) ca să corectez una sau alta. Dar, în majoritatea cazurilor, ea verifică la final conținutul.

Folosiți metode specifice stenografiei?

Limbajul nostru e stenografie cu totul. Și totul e fonetic. Avem baze de date numite ”Sports” sau ”Tennis”, ca să putem scrie același cuvânt în baze de date diferite și să însemne lucruri complet diferite. Dar în ”Tennis” sunt chestii de tenis. Backhand, forehand, Roger Federer, [râde] Wimbledon, GOAT [râde].

În general, munca noastră este interschimbabilă – ea [Michelle] poate face ceva, în timp ce eu, altceva. Suntem conectate, chiar dacă nu se vede. Aparatul ei de stenografiere e conectat la laptopul meu, via bluetooth.

Am remarcat că, uneori, adăugați un pic de context în transcrieri, precum ”râde”, însă nu o faceți mereu. Mi se pare că o faceți în momentele mai tensionate, astfel încât cititorul să înțeleagă care era atmosfera din cameră.

Da. Pentru că sarcasmul nu e traductibil. Și chiar a fost un moment, la Beijing, când Novak Djokovic a făcut un comentariu despre calitatea aerului din oraș și nu a fost primit deloc bine. Un jurnalist de la Reuters a scris un material nu foarte… deci e important să surprinzi sarcasmul sau haha-ul. Pentru că, dacă unul dintre jucători spune ”Da, o să ies pe teren și o să încerc să-mi tăvălesc adversarul” sau ceva de genul ăsta, nu înseamnă ca asta va face efectiv, nu? Așa că trebuie să încerci să dai spuselor sale interpretarea corectă, să adaugi un ”zâmbește”, ca să arăți că omul glumea.

S-a întâmplat vreodată să adaugi genul ăsta de context sau să-l omiți, iar un jucător să se supere sau să aibă senzația că nu a fost înțeles?

Nu cred că jucătorii ne citesc transcrierile decât în cazul în care agenții lor sau cineva din ATP/WTA le zice să o facă. În schimb, uneori, nu redăm în întregime întrebările din sală, pentru că unora dintre jurnaliști, cu tot respectul, le place să se audă vorbind. ”Hei, mă uitam la meciul tău de pe terenul 5 și am observat că backhandul tău e nu știu cum etc etc etc, bla bla bla, iată întrebarea mea”. De multe ori, sărim direct la întrebare. Pentru că nimănui nu-i pasă cât ești tu de deștept, lumea vrea să afle ce are de spus jucătorul sau jucătoarea.

Ai vorbit mai devreme de australieni. Dar alții? Au mai existat și alte schimburi de idei notabile, care au fost greu de transcris, din conversație în text?

Cu unii spanioli e greu. Și după toți anii ăștia [în șoaptă]… chiar și cu Rafa. Îți poți da seama foarte ușor când a fost accidentat și a stat mult în Mallorca. Apoi, revine, joacă mult în circuit, lucrează la engleza lui și apare cu niște cuvinte noi. Și jurnaliștii zic ”Hopa, ăsta-i un cuvânt nou” . De exemplu, la fel ca mulți spanioli, obișnuia să spună “I had pression.” De fapt, se referă la ”pressure”. Sau mai adaugă un ”r” în cuvântul ”suprafață” și le iese “surfrace.” Chiar și Garbiñe Muguruza mai zice “on this surfrace.” Rafa mai zicea, într-o vreme, “I had my dou-bits.” (aveam dubiile mele), și pronunța așa cum se scria, până când cineva i-a atras atenția că b-ul nu se citește. Era foarte simpatic.

Da, îmi place asta la Rafa. Ritmul propozițiilor e mereu acolo. Virgulele, felul în care termină cu acel “No?”, specificitatea discursului său.

Da, iar Nikolay Davydenko obișnuia să vorbească precum… cum îl cheamă pe personajul ăla înțelept din Star Wars…

Yoda.

Așa. Zicea “bun backhandul meu a fost” sau ”loc voi lua aici”. Chestii de genul ăsta – era simpatic și fermecător.

Sunt anumiți jucători pe care îți place mult să îi asculți?

Da. Unii dintre ei spun lucruri profunde și-ți vine să exclami ”wow!”. La alții e doar ”a, iarăși a pus placa aia cu antrenament zi de zi, muncă, antrenament” și nu spun nimic nou. Dar asta e – asta fac ei, se antrenează.

Poți numi dintre jucătorii aceștia?

Oh, Janko Tipsarevic. Îi place literatura.

Are citatul din Dostoyevsky tatuat pe braț.

Andrea Petkovic.

Și ea scrie bine.

Și citește mult. Vorbește vreo cinci limbi și e foarte profundă când vorbește. Unele lucruri pe care le spune Rafa le găsesc destul de intuitive.

Aveți reguli pentru când se înjură la conferințe?

Se mai întâmplă.

Știu că Nick Kyrgios se mai scapă, din când în când.

O, da.

Îți place să-l transcrii?

Nu. E unul dintre cei mai grei. Foarte dificil, foarte rapid. Și plin de paranteze când vorbește. Discută despre ceva, apoi divaghează, apoi revine, apoi iar se abate. Greu de pus punctuația în discursul său. Chiar și la Roger e greu de lucrat cu punctuația, uneori. Povestește ce povestește, apoi gândurile i se despart, apoi se unesc. Unde naiba pun punctul? Îl asculți, înțelegi ce vrea să spună și care-i nucleul raționamentului său, dar să pui punctul și virgula în toată povestea asta, să o faci așa cum trebuie, este o provocare.

Cine vorbește cel mai curat?

Sârbii sunt foarte buni. Au o sintaxă foarte bună și un ritm excelent.

*

Scurt și cuprinzător: primește primăvara cu reducerile de săptămâna asta: până la 40 la sută la produsele selectate din Shop! Sunt ultimele reduceri aplicate în magazinul 30-0 pentru o perioadă însemnată; verifică-le și profită de ele acum, aici.