Căldură mare, entuziasm și mai mare la Pescariu Sports & Spa, în prima zi a competiției dedicate bloggerilor din București și organizată, în premieră, de Treizecizero.ro și Radurestivan.ro.
Prima zi de la #jucamtenis a început ușor somnoros, apoi a prins viteză și s-a terminat într-o atmosferă foarte relaxată. Au fost programate nici mai mult, nici mai puțin de 60 de meciuri azi, la foarte prietenoasa bază Pescariu, în faza grupelor, și am reușit să ducem cu bine programul la bun sfârșit. 16 dintre cei 24 de bloggeri care au început turneul îl continuă mâine, în faza eliminatorie, dar ceilalți opt sunt așteptați să-i încurajeze pe colegii lor în ultimele meciuri. Cele patru grupe au programat și câteva meciuri tari, îndeosebi în așa numită Grupă a Morții, Grupa Verde. Dar, dincolo de scoruri, cel mai mare câștig al zilei a fost de departe atmosfera și distracția.
GRUPA ROȘIE
Fidel stilulului chip and charge, Codruț Baciu a făcut ravagii în Grupa Roșie, câștigându-și toate cele cinci meciuri disputate și anunțându-se drept un „outside favourite” pentru fazele eliminatorii. Nebăgat în seamă printre favoriți, Codruț a tăcut și a făcut, plecând acasă cu unul dintre cele mai bune procentaje din turneu. Codruț, excelent reprezentant al școlii de tenis Treizecizero.ro (sic), va fi însoțit în optimi de Ionuț Bunescu, la rându-i una dintre cele mai solide apariții din turneu, de Adrian Holerga și de Daniel Papen. Rezultatele:
Etapa 1
Daniel Papen – Amalia Buhaev 10-1, 10-2; Cezar Vasile – Codruț Baciu 3-10, 1-10; Ionuț Bunescu – Adrian Holerga 10-4, 10-7.
Etapa 2
Daniel Papen – Cezar Vasile 10-0, 10-3; Ionuț Bunescu – Amalia Buhaev 10-2, 10-5; Adrian Holerga – Codruț Baciu 3-10, 7-10.
Etapa 3
Daniel Papen – Ionuț Bunescu 5-10, 10-6, 4-10; Adrian Holerga – Cezar Vasile 10-1, 10-3; Codruț Baciu – Amalia Buhaev 10-4, 10-2
Etapa 4
Daniel Papen – Adrian Holerga 9-11, 7-10; Codruț Baciu – Ionuț Bunescu 10-3, 10-4; Amalia Buhaev – Cezar Vasile 10-5, 10-6.
Etapa 5
Daniel Papen – Codruț Baciu 3-10, 4-10; Amalia Buhaev – Adrian Holerga 7-10, 4-10; Cezar Vasile – Ionuț Bunescu 1-10, 3-10
Clasament final:
1.Codruț Baciu 5-0, 2. Ionuț Bunescu 4-1, 3. Adrian Holerga 3-2, 4. Daniel Papen 2-3, 5. Amalia Buhaev 1-4, Cezar Vasile 0-5.
GRUPA ALBASTRĂ
Previzibil, favoritul deghizat al grupei (turneului?), Vincențiu Mihaiu adică, also known as Gospodar Șef sau Omul cu Tablourile, a defilat prin Grupa Albastră, câștigându-și toate cele cinci meciuri jucate. Dar surpriza plăcută a grupei a fost CEO-ul 2Parale, Dorin Boerescu. Echipat într-un tricou special manufacturat pentru Cupa Bloggerilor, Dorin a terminat grupa pe un excelent loc doi. Debutantul în ale tenisului Bogdan Dăscălescu, acest Gael Monfils al blogosferei, a impresionat prin efort și instinct, iar el și Andrei Ciomîrtan întregesc careul calificaților. Rezultate:
Etapa 1
Ana Mușat – Vincențiu Mihaiu 0-10, 3-10; Alexandru Tunaru – Bogdan Dăscălescu 7-10, 8-10; Dorin Boerescu – Andrei Ciomîrtan
Etapa 2
Ana Mușat – Alexandru Tunaru 5-10, 2-10; Dorin Boerescu – Vincențiu Mihaiu 7-10, 3-10; Andrei Ciomîrtan – Bogdan Dăscălescu 9-11, 11-9, 5-10.
Etapa 3
Ana Mușat – Dorin Boerescu 1-10, 1-10; Andrei Ciomîrtan – Alexandru Tunaru 10-4, 10-6; Bogdan Dăscălescu – Vincențiu Mihaiu
Etapa 4
Ana Mușat – Andrei Ciomîrtan 9-11, 9-11, Bogdan Dăscălescu – Dorin Boerescu 4-10, 9-11, Vincențiu Mihaiu – Alexandru Tunaru 10-5, 10-5.
Etapa 5
Ana Mușat – Bogdan Dăscălescu 1-10, 1-10, Vincențiu Mihaiu – Andrei Ciomîrtan 10-3, 10-5, Alexandru Tunaru – Dorin Boerescu 5-10, 5-10.
Clasament final:
1.Vincențiu Mihaiu 5-0, 2. Dorin Boerescu 4-1, 3. Bogdan Dăscălescu 3-2, 4.Andrei Ciomîrtan 2-3, 5.Alexandru Tunaru 1-4, 6.Ana Mușat 0-5.
GRUPA VERDE
La fel de previzibil și aici, măcar din două perspective. Una, că marele favorit al turneului, cel puțin la bursa spectatorilor, Mircea Meșter adică, și-a câștigat toate meciurile. A doua, că una dintre gazdele competiției, semnatarul acestor rânduri, și-a continuat forma federeriană, adică dezastruoasă, din acest sezon, pierzând dezamăgitor cele două meciuri tari ale grupei. Mă mândresc, totuși, cu faptul că am fost cel mai aproape (la o minge distanță) de a-i lua un set lui Mircea. Cealaltă gazdă a turneului, Radu Restivan, continuă turneul cu un parcurs de metronom, în stilul care l-a consacrat. Ghinionistul grupei e Claudiu Petrișor, pedepsit de sorți cu o grupă nemeritat de grea, care pleacă acasă (vorba vine), deși a avut în mână meciul decisiv pentru locul 4. Tot sorții l-au premiat însă cu unul dintre premiile sponsorului Sarto, așa că nu a fost chiar o zi ratată pentru Claudiu, de asemenea autorul statusului de Facebook al zilei, dacă nu cumva al întregii săptămâni #jucamtenis. Rezultate 😉
Etapa 1
Adrian Țoca – Livia Iușan 10-1, 10-1 (sorry, Livia!); Toma Nicolau – Radu Restivan 7-10, 9-11; Claudiu Petrișor – Mircea Meșter 4-10, 6-10
Etapa 2
Adrian Țoca – Toma Nicolau 10-3, 10-3; Claudiu Petrișor – Livia Iușan 10-1, 10-1, Mircea Meșter – Radu Restivan 10-7, 10-8
Etapa 3
Adrian Țoca – Claudiu Petrișor 10-8, 10-7; Mircea Meșter – Toma Nicolau 10-2, 10-8; Radu Restivan – Livia Iușan 10-1, 10-0
Etapa 4
Adrian Țoca – Mircea Meșter 4-10, 9-11, Radu Restivan – Claudiu Petrișor 10-8, 9-11, 10-5, Livia Iușan – Toma Nicolau 3-10, 5-10
Etapa 5
Adrian Țoca – Radu Restivan 8-10, 10-8, 5-10 (#dramaqueens), Livia Iușan – Mircea Meșter — ; Toma Nicolau – Claudiu Petrișor 5-10, 10-7, 10-8.
Clasament final:
1. Mircea Meșter 4-0, 2. Radu Restivan 4-1, 3. Adrian Țoca 3-2, 4. Toma Nicolau 2-3, 5.Claudiu Petrișor 1-4, 6.Livia Iușan 0-4.
GRUPA ALBĂ
Altă grupă foarte efervescentă, cu o mulțime de meciuri strânse. Câștigătorul ei este Mihai Andrieș, care, remarcabil, n-a cedat niciun set. Alături de el merg mai departe Andrei Bogdan și Ionuț Dragu, în vreme ce, conform unor surse apropiate situației, Bogdan Gâlcă încă mai sărbătorește și acum o calificare perfect meritată. Din păcate pentru el, unul dintre bloggerii cei mai apropiați de tenis, Alex Ciucă, n-a trecut de efectul unei înfrângeri strânse în cel mai lung meci al zilei, jucat în chiar prima etapă, și a ratat calificarea. Rezultate:
Etapa 1
Laurențiu Buică – Andrei Bogdan 1-10, 4-10, Ionuț Dragu – Mihai Andrieș 6-10, 5-10, Alex Ciucă – Bogdan Gâlcă 10-8, 8-10, 5-10
Etapa 2
Laurențiu Buică – Ionuț Dragu 6-10, 2-10, Alex Ciucă – Andrei Bogdan 4-10, 7-10, Bogdan Gâlcă – Mihai Andrieș 4-10, 3-10
Etapa 3
Laurențiu Buică – Alex Ciucă 5-10, 7-10, Bogdan Gâlcă – Ionuț Dragu 10-12, 4-10, Mihai Andrieș – Andrei Bogdan 10-8, 10-6.
Etapa 4
Laurențiu Buică – Bogdan Gâlcă 8-10, 2-10, Mihai Andrieș – Alex Ciucă 10-7, 10-6, Andrei Bogdan – Ionuț Dragu 10-6, 10-2
Etapa 5
Laurențiu Buică – Mihai Andrieș 1-10, 1-10, Andrei Bogdan – Bogdan Gâlcă 10-3, 10-4, Ionuț Dragu – Alex Ciucă 10-4, 9-11, 10-7.
Clasament final:
1.Mihai Andrieș 5-0, 2.Andrei Bogdan 4-1, 3. Ionuț Dragu 3-2, 4. Bogdan Gâlcă 2-3, 5. Alex Ciucă 1-4, 6.Laurențiu Buică 0-5.
Duminică se dă trofeul!
Ziua a doua a turneului se anunță și mai interesantă decât prima, mai ales în condițiile în care tabloul optimilor de finală este unul foarte strâns. Dar de data asta număul jucătorilor se va înjumătăți după fiecare fază. Programul meciurilor din optimi (START DE LA ORA 9:00!) este următorul:
1. Codruț Baciu – Andrei Ciomîrtan (09:00)
2. Radu Restivan – Ionuț Dragu (09:00)
3. Ionuț Bunescu – Bogdan Dăscălescu (09:30)
4. Mihai Andrieș – Toma Nicolau (09:30)
5. Dorin Boerescu – Adrian Holerga (10:00)
6. Mircea Meșter – Bogdan Gâlcă (10:00)
7. Vincențiu Mihaiu – Daniel Papen (10:30)
8. Andrei Bogdan – Adrian Țoca (10:30)
Optimile se joacă la fel ca și meciurile din grupe, în format cel mai bun din 3 super tiebreak-uri (la 10, cu diferență de două puncte). Urmează apoi, după o foarte scurtă pauză, sferturile de finală, după următorul program:
Tabloul SFERTURILOR DE FINALĂ
1. Învingătorul din Optimea 1 – Învingătorul din Optimea 2
2. Învingătorul din Optimea 3 – Învingătorul din Optimea 4
3. Învingătorul din Optimea 5 – Învingătorul din Optimea 6
4. Învingătorul din Optimea 7 – Învingătorul din Optimea 8
Semifinalele și finala vor încheia programul zilei și al turneului, dar aceste din urmă trei meciuri se vor juca în format cel mai bun din trei seturi, cu super tiebreak în loc de set decisiv.
SEMIFINALELE
1. Învingătorul din Sfertul 1 – Învingătorul din Sfertul 2
2. Învingătorul din Sfertul 3 – Învingătorul din Sfertul 4
FINALA
Învingătorul din Semifinala 1 – Învingătorul din Semifinala 2
– Nu uitați de concursul AQUA Carpatica! Bloggerii înscriși în turneu trebuie să uploadeze pe Instagram o fotografie care surprinde o sticlă AQUA în focul evenimentelor de la baza Pescariu, să adauge hashtag-ul #jucamtenis și pot câștiga 5 baxuri de apă plată.
– SARTO made to Measure a fost primul sponsor care și-a acordat premiile. Trei papioane elegante au plecat către Toma, Claudiu și Ionuț.
– Isostar i-a hidratat pe toți cei 24 de participanți cu un kit de produse mai mult decât necesar pe o căldură sufocantă, în vreme ce Staropramen le-a potolit setea cu câte o bere rece și proaspătă.
– Pentru cei opt sfertfinaliști sunt pregătite câte un exemplar al biografiilor Sampras și Nadal de la Editura Publica.
– Primii patru clasați vor primi echipament sportiv de la Tenis Mall, din colecția Echipamentul Campionilor, tricourile Federer și Nadal, și câte o șapcă a acelorași doi campioni.
– Iar marele campion va pleca acasă și cu un trofeu-unicat, realizat special pentru acest eveniment de către HandMade Sister.
Ne vedem în zgură pentru o zi fierbinte, încep meciurile care contează! Meciuri frumoase să aveți!
***
| Pagina oficială a turneului | Hashtag Twitter | Hashtag Facebook | Tragerea la sorți | Detaliile tehnice | Programul de desfășurare | Pagina de eveniment FB | RaduRestivan.ro
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română