Fast
Roger pierde în optimi!

John Millman îl elimină pe Roger Federer în cea mai mare surpriză a turneului masculin

Treizecizero | 4 septembrie 2018
US Open este oferit de

Roger Federer a fost protagonistul celei mai mari surprize de pe tabloul masculin, elvețianul fiind eliminat, la capătul uneia dintre cele mai slabe evoluții ale sale din ultimii ani, de către John Millman în optimile de la US Open. A fost 3-6, 7-5, 7-6, 7-6 pentru australian, care după victoria carierei merge în sferturi, unde îl va întâlni pe Novak Djokovic.

Prima victorie versus Top 10 a carierei lui Millman înseamnă și prima înfrângere a lui Federer la un jucător din afara Top 50 la un Slam de la faimosul eșec cu Stakhovsky, la Wimbledon 2013. De asemenea, a fost prima oară când el pierde la un jucător din afara Top 50 la US Open, după 40 de victorii anterioare.

Federer, care a câștigat ultima oară la New York în 2008, jucând alte două finale de atunci, ratase prezența în sferturile US Open doar o dată în ultimele 13 ediții.

De data aceasta, însă, elvețianul și-a arătat vârsta, părând afectat de umiditate sau de o eventuală problemă fizică. După ce l-a câștigat pe primul, Federer a avut două mingi de set pe serviciu în al doilea, la 5-4, 40-15. A mai avut o minge de set în tiebreak-ul celui de-al treilea și a condus cu 4-2 în setul patru, înainte ca Millman să revină și să ducă setul în tiebreak, unde Roger a făcut primul punct solid când era deja 6-1 pentru australian.

De altfel, a fost o seară neagră pentru Federer în ce privește erorile neforțate, 77 la număr (față de numai 28 pentru John). Multe dintre aceste erori au venit în punctele importante, un handicap care n-a mai putut fi recuperat. Federer a totalizat și 10 duble greșeli și a câștigat doar 40 la sută din punctele jucate de pe baseline.

Mai mult, a fost cel mai prost procentaj pe primul serviciu la un Slam al lui Federer datând tocmai din 2005: 49 la sută.

Meciul teribil al lui Roger îl lasă pe elvețian cu o serie mult sub așteptările sale de la revenirea în circuit în partea a doua a sezonului, cu eliminări timpurii la Wimbledon și US Open, cele două obiective majore ale campionului de la Australian Open. Dar pentru Federer, cu trei titluri de Slam din ultimele șapte jucate, după atâția ani fără Slamuri, dezamăgirea nu va fi una de lungă durată.

Înainte de surpriza lui Millman, sesiunea de seară a adus o victorie foarte frumoasă pentru Carla Suarez Navarro, care a eliminat-o în două seturi de ziua ei pe Maria Sharapova. Djokovic, Cilic și Nishikori au câștigat fără mari emoții cu Sousa, Goffin și Kohlschreiber, Keys a învins-o pe Cibulkova, Tsurenko a eliminat-o pe Vondrousova, iar Osaka a câștigat duelul cu Sabalenka.

Sferturile de finală ale US Open sunt acum stabilite:

Serena Williams – Karolina Pliskova
Sloane Stephens – Anastasija Sevastova

Carla Suarez Navarro – Madison Keys
Naomi Osaka – Lesia Tsurenko

*

Rafael Nadal – Dominic Thiem
Juan Martin Del Potro – John Isner

Marin Cilic – Kei Nishikori
Novak Djokovic – John Millman

***

Nou de la 30-0: Icecream Tee! 

Răcorește-te cu un tricou cu un design fresh! Tennis to melt for înseamnă acel tenis suprem, pentru care ai trece munții ca să-l poți vedea, trăi, respira. Înseamnă pasiune pentru tenis. Înseamnă și optimism, zâmbet și relaxare.

Mai înseamnă și că te topești după Simona ta, după Federerul tău, după Nadalul tău, după Djokoviciul tău, după tot ce te face să simți că trăiești. Și că e cald și bine.

Topește-te după tenis cu acest nou tricou de la 30-0!

Comenzi de pe stoc AICI.

 

Articolele 30-0 sunt susținute de