Joaca așteptărilor. Simona începe Wimbledon fără presiune. Va fi suficient să-și regăsească încrederea?

Face parte din jocul preview-urilor turneelor de tenis să identifici un mare favorit, doi-trei challengeri, un dark horse și o dezamăgire. Pentru Wimbledon 2015, consensul pentru dezamăgire pare să se fi îndreptat deja spre Simona Halep, cu aceeași ușurință cu care tot ea fusese declarată potențială câștigătoare la Roland Garros. Chiar dacă românca are un procentaj excelent de victorii pe iarbă, chiar dacă anul trecut a fost mai aproape decât ne dăm seama de un titlu la Londra, chiar dacă a ferit-o pe Serena Williams de pe partea ei de tablou. Chiar dacă Simona are deja o tradiție în a nu se complace prea mult într-o perioadă de cădere. Motiv pentru care cred că Simona se găsește plasată acum într-o situație convenabilă pentru ea: un pic ieșită în afara atenției generale, resetată după recenta schimbare pe care a făcut-o în staff, cu mai puține așteptări care s-o apese. Câtă vreme este adevărat că ea încă nu convinge când presiunea discursului public e prea mare, capitol la care mai are mult spațiu de îmbunătățit, nu-i mai puțin adevărat că Simona e ca peștele în apă atunci când e outsider. Toate rezultatele ei importante (finala RG, semifinala Wimbledon, finala Singapore, chiar și titlul de la Indian Wells) au venit în momente în care fie nu era creditată cu șanse mari, fie nu era considerată capabilă să ajungă atât de departe în turneele respective.

Simona mai are un atu de partea ei. Wimbledon este în mod tradițional turneul de Grand Slam cel mai expus surprizelor, dar asta preponderent în prima lui săptămână. În primele meciuri, când nu exagerăm deloc dacă spunem că oricine poate bate pe oricine în turneul fetelor. Ulterior, lucrurile sunt ceva mai ușor de controlat, pe măsură ce favoritele care supraviețuiesc încep să-și ajusteze jocul și se simt tot mai confortabile cu suprafața, sau își folosesc în favoarea lor experiența superioară și își activează killer instinct-ul, alertat de oportunitatea care se prezintă. Ori, exact aici au ajutat-o sorții pe Halep. Au ferit-o de o adversară-capcană în primul tur, apoi au ferit-o, în următoarele tururi, de multe dintre jucătoarele care ar putea constitui un match-up de coșmar pentru ea pe iarbă.

Cu toată amintirea acelei victorii de anul trecut cu Serena, Jana Cepelova nu e și nu poate fi, oricum am întoarce-o, o sperietoare la ora actuală. Adversara Simonei din primul tur mai excelează poate doar prin nonșalanță, prin atitudinea dezinvoltă, pentru că forma ei actuală este teribil de slabă. Și nici potențialul ei pe iarbă nu sugerează că, peste noapte, Cepelova va găsi cheia să-și urce jocul. Iar, dacă mai e nevoie de un alt argument, Simona a câștigat fără comentarii unicul meci direct, jucat într-un context similar cu cel de acum, dacă nu cumva încrederea Simonei în forțele proprii era la cote chiar mai mici anul trecut la US Open.

Un meci între două românce nu e niciodată ușor de comentat, dar logica ne spune că nu pe iarbă îi poate pune Monica Niculescu problemele cele mai mari Simonei Halep; numărul 3 mondial și-a făcut, de asemenea, un obicei din a câștiga destul de confortabil meciurile cu compatrioatele ei. Dacă va fi Monica Puig adversara din turul al doilea, da, Puig are o șansă să prindă o zi în care să-i intre tot, dar portoricana este o jucătoare teribil de inconstantă și nu tocmai spaima satului în aceste vremuri.

Ajungem în turul al treilea, unde Simona ar trebui s-o vadă pe Svetlana Kuznetsova; și iarăși, deși Sveta este întotdeauna un adversar de respectat și de luat în seamă, parcă nu pe iarbă ar trebui să ne temem prea mult de dubla campioană de Slam care-și exprima, la un moment dat, respectul pentru jocul româncei.

În optimi, două nume ies în evidență: Timea Bacsinszky și Sabine Lisicki. Elvețiana e povestea frumoasă a acestui an, germanca e povestea frumoasă a aproape oricărui an pe iarbă. Exceptând anul trecut, când Halep a învins-o clar și limpede exact la Wimbledon, pe suprafața ei preferată, neutralizând-o cu o ușurință care n-a primit, poate, suficient credit. Fie cu Sabine, fie cu Timea, românca va avea o zi grea la birou, dar niciunul dintre meciuri nu e inabordabil, valabil de altfel pentru aproape toate din drumul spre finală. În plus, Simona va fi intrat într-un ritm acceptabil până la acel moment.

Sferturi. Caroline Wozniacki? Ar fi o premieră pentru daneză să ajungă atât de departe la Wimbledon. Poate Angelique Kerber? Mai degrabă; Angie e fostă semifinalistă aici și titlul de la Birmingham o poziționează bine înainte de Wimbledon. Sau poate Garbine Muguruza ori Camila Giorgi, două hard-hittere care se pot folosi bine de suprafața rapidă.

Caz în care am ajunge în semifinale, cu Petra Kvitova, campioana en-titre cea mai plauzibilă potențială adversară. Când Petra e ON pe iarba de la Wimbledon, cuvântul cel mai adesea auzit este unplayable, dar până și starea de grație are nevoie de un adversar care să o ajute să se formeze, iar Petra a arătat în două ocazii că nu se simte în elementul ei cu Simona pe teren.

Bineînțeles că toate aceste discuții au nevoie, pentru a fi susținute, de o Simona care să joace ca în primul set cu Mladenovic, nu ca în al doilea. Au nevoie ca Simona să joace cu un plus de agresivitate, să nu se mai blocheze atunci când adversara vine cu schimbări tactice și, mai ales, să înceapă turneul “pe curat”, așa cum ni se zicea la școală. Când Mr. Wimbledon le va cere fetelor să scoată o hârtie și un creion și să fie gata de extemporal, Simona va trebui să fie gata indiferent de subiect și își țină sub control emoțiile. Are, de data asta, mai puține lucruri de pierdut. Are un context pre-turneu negativ, dar care poate fi întors în favoarea ei. Mai are și un culoar deloc impracticabil. Condiții mai mult decât bune pentru un rezultat bun.

Dar ce înseamnă, mai exact, rezultat bun? În funcție de pe cine întrebi, răspunsul poate varia. Tragerea la sorți și locul din clasament indică spre cel puțin o semifinală, ceea ce i-ar asigura un momentum excelent pentru reintrarea pe hard, în vreme ce însăși Simona a menționat că ar fi ok cu un sfert de finală. Fanii ei înveterați s-ar mulțumi cu orice victorie, numai să o vadă jucându-și din nou tenisul obișnuit, iar criticii ei ar găsi oricând ceva de discutat, chiar și în cazul unui titlu.  

 

Celelalte trei sferturi de tablou

Ce-i sigur, indiferent de unde ne-am uita, este că Wimbledon 2015 are o favorită certă. În fapt, e o afacere Serena vs restul plutonului. Dacă ne-am lămurit de ceva după Australian Open și după Roland Garros e că, atâta vreme cât e în picioare, Serena poate câștiga orice meci. N-a putut fi oprită nici pe zgură, nici în condițiile în care în cinci meciuri a ajuns în decisiv, nici e gripă. La Londra vine și cu o motivație în plus, dacă mai avea nevoie de una: n-a mai luat titlul aici din 2012, iar dacă o va face peste două săptămâni, va repeta Serena Slam – adică va fi deținătoarea tuturor celor patru turnee de Grand Slam.

Serena mai are de șters și amintirea unui turneu bizar anul trecut, la Londra. După Wimbledon 2014 a început însă o serie extraordinară, pierzând mai puține meciuri decât degetele unei mâini: cu Venus în Canada, cu Stosur în Beijing, cu Simona în Singapore și cu Kvitova la Madrid (plus o retragere cu Cornet). Cu Venus s-ar putea revedea și la Wimbledon, în optimi, într-un meci vintage, poate ultima lor întâlnire la Londra. S-au văzut de cinci ori pe iarba de la Wimbledon, dar niciodată mai devreme de semifinale.

Maria Sharapova are de răspuns, la rându-i, multor întrebări. În primul rând, dacă mai poate fi competitivă pe iarbă, acolo unde n-a trecut de turul IV la ultimele trei apariții. După o deschidere potențial complicată cu Johana Konta, Masha are un sfert de tablou în care trebuie să negocieze cu trei cehoaice periculoase pe iarbă. Printre ele se numără Lucie Safarova, cea care i-a pus capăt traseului la Roland Garros în urmă cu câteva săptămâni. Însăși Lucie, semifinalistă anul trecut, va avea propriul test de trecut, câtă vreme așteptările de la ea au crescut, iar motivația adversarelor va fi mai mare.

Le-am menționat până aici pe primele șase clasate, din rândul cărora este așteptată să se ridice noua campioană. Există vreun nume de la locul 7 în jos care ar putea să ne contrazică? Cu tot potențialul pe care îl au nume ca Lisicki, Pliskova sau Bencic să-și întindă sejurul la Wimbledon, un astfel de rezultat ar fi o surpriză de proporții. Poate Agnieszka Radwanska, revitalizată de revenirea pe iarbă, dar poloneza, nu cu mult timp în urmă la un set distanță de titlu aici, va trebui să treacă de Kvitova, sau să fie în stare să profite în cazul în care campioana en-titre cade devreme. Sau poate, în sfârșit, Azarenka. Dar bielorusa are ghinionul de a nimeri, pentru al treilea Grand Slam consecutiv, pe partea Serenei Williams. După șansele ratate la Madrid sau la Paris, Vika ar avea o nouă ocazie să mențină vie impresia că ea (mai) este un challenger real pentru americancă; de data asta în sferturile de finală.

E timpul pentru noi eroi și o nouă campioană la Wimbledon. Judecând după experiențele ultimelor ani, fiți pregătiți pentru orice în prima săptămână.

Cum stau celelalte românce

Alexandra Dulgheru are în mod cert un meci foarte greu cu o Kristina Mladenovic mult mai confortabilă pe iarbă decât jucătoarea noastră. De altfel, confortul discutabil pe iarbă e valabil cam pentru toate sportivele care ne reprezintă, exceptând-o pe Halep. Am amintit deja de partea de tablou a Monicăi Niculescu; la rândul ei, Irina Begu va încerca să profite de al doilea turneu de Grand Slam pe care îl începe printre capii de serie și să-și depășească rezultatul cel mai bun la Wimbledon. Asta ar însemna un tur III, perfect realizabil, dintr-un segment de tablou cu Gavrilova (R1) și Tsurenko/Gibbs (R2). Ar mai însemna un potențial meci cu Maria Sharapova în turul al treilea, încă o șansă la un meci de top pentru Irina, într-un lung șir de astfel de experiențe anul acesta. La Paris, Irina vorbea despre necesitatea de a sta mai mult timp în preajma jucătoarelor de top, de a se antrena în mod constant cu ele.

Tot o experiență nouă va fi și pentru Andreea Mitu, care închide un cerc la Wimbledon, locul unde anul trecut reușea prima calificare pe tabloul principal al unui Grand Slam. Acum îl va juca deja pe al treilea, iar evenimentele frumoase petrecute la Paris îi schimbă un pic perspectiva. Îi ridică ștacheta, și, de asemenea, o aduc un pic în vizorul adversarelor, avizate deja de ce poate face Andreea. Pe iarbă, suprafața de care revelația de la RG spunea că s-a îndrăgostit anul trecut, Andreea își poate trece iar în cont câteva meciuri solide. Începe cu Olga Govortsova, iar dacă va reuși să o scoată pe bielorusă, are, în turul al doilea, șansa unui meci care promite să fie foarte interesant, indiferent cine va câștiga între Alize Cornet și Ana Konjuh.